Preşedintele Consiliului European, vrea şi organizarea unui summit Uniunea Europeană - Liga Arabă, la începutul anului viitor, în timpul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii.
Preşedintele Consiliului European a făcut un apel la liderii europeni să contribuie la găsirea unei soluţii pentru problema migraţiei.
Preşedintele CE, Donald Tusk, a făcut un apel la liderii europeni, reuniţi la Summitul informal de la Salzburg, să treacă peste disensiunile apărute în timpul verii şi să contribuie la găsirea unei soluţii pentru problema migraţiei.
Donald Tusk a făcut şi un apel la organizarea unui summit Uniunea Europeană - Liga Arabă, la începutul anului viitor, adică, în timpul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii.
De altfel, România respinge cotele obligatorii de refugiaţi, dar e dispusă să discute cele două noi concepte avansate în chestiunea migraţiei, şi anume "platformele regionale de debarcare" şi "centrele controlate", a transmis trimisul RRA la Salzburg, Carmen Gavrilă.