Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Turneul Regilor de la Mediaş, rundă cu rundă

Numărul doi în ierarhia mondială, Magnus Carlsen, a câştigat Turneul Regilor, deşi acesta s-a aflat la egalitate cu Sergey Karjakin. Departajarea în clasament s-a făcut după un sistem practicat la turneele de şah.

Turneul Regilor de la Mediaş, rundă cu rundă
Magnus Carlsen. Foto: Arhiva Reuters.

Articol de Ştefan Baciu, 11 Iunie 2011, 20:13

În ultima rundă a Turneului Regilor, reprezentantul României Liviu-Dieter Nisipeanu a remizat în partida cu Teimour Radjabov.

Remiză a fost şi în partida decisivă pentru ocuparea primei poziţii la finalul turneului.

Numărul doi în ierarhia mondială, Magnus Carlsen, a remizat cu reprezentantul Rusiei, Sergey Karjakin.

Datorită egalităţii, departajarea în clasament s-a făcut după un sistem practicat la turneele de şah.

Ultima partidă a rundei s-a încheiat după aproximativ cinci ore de joc, iar la finalul acesteia Hikaru Nakamura a ieşit învingător în faţa lui Vassily Ivanchuk.

Rezultate finale în Turneul Regilor
NumeELO
123456Punctaj final
1Carlsen2815* 11,511,51,56,5
2Karjakin2776 1*112 1,56,5
3Nakamura2774 0,51* 10,5 1,54,5
4Radjabov27741 1 1* 0,514,5
5Ivanchuk2776 0,50 1,51,5* 0,54,0
6Nisipeanu26590,5 0,50,511,5*4,0


Video:
runda finală a Turneului Regilor. Sursa: youtube.com/user/TurneulRegilor.

Runda a noua

În penultima rundă a Turneului Regilor la şah, Hikaru Nakamura a remizat împotriva lui Teimour Radjabov.

Tot remiză a fost şi în partida dintre Liviu-Dieter Nisipeanu şi Magnus Carlsen.

În cea de-a treia partidă a rundei a noua, Sergey Karjakin s-a impus în faţa lui Vassily Ivanchuk.

Partidele din runda a zece vor fi:

Teimour Radjabov - Liviu-Dieter Nisipeanu
Magnus Carlsen - Sergey Karjakin
Vassily Ivanchuk - Hikaru Nakamura

Rezultate retur
NumeELO
123456Punctaj cumulat tur-retur
1Carlsen2815* 1/21/211/2 1/26,5
2Karjakin2776 1/2*1/211/2 16,5
3Nakamura2776 1/21/2* 11/2 1/24,5
4Ivanchuk27740 0 0* 1/21/24,0
5Radjabov2744 1/21/2 1/21/2* 1/24,5
6Nisipeanu26591/2 01/21/21/2*4,0
Rezultate după cinci runde
NumeELO
123456Punctaj
1Carlsen2815*1/21/211/213,5
2Ivanchuk27761/2*0 1/21 02,0
3Karjakin27761/21* 1/21/21/23,0
4Nakamura2774 0 1/21/2* 1/212,5
5Radjabov27441/20 1/2 1/2*1/22,0
6Nisipeanu2659 0 1 1/2 0 1/2*2,0


Runda a opta


Duminică a fost ziua remizelor la Mediaș.

Toate cele trei partide: Teimour Radjabov - Magnus Carlsen, Vassily Ivanchuk - Dieter Nisipeanu și Hikaru Nakamura - Sergey Karjakin s-au terminat la egalitate, după lupte strânse pe tabla cu 64 de pătrate.

Fiecare dintre cei șase jucători obțin după runda a opta câte o jumătate de punct.

Runda a șaptea

Sergey Karjakin a jucat pentru a doua zi consecutiv Gambitul Janisch.

După ce vineri l-a învins pe Dieter Nisipeanu, sâmbătă Karjakin nu a obţinut mai mult de o remiză în partida cu Teimour Radjabov, egalitatea fiind consemnată la mutarea 30.

O mutare mai mult a durat partida Nisipeanu – Nakamura, încheiată, de asemenea, remiză.

Comentatorii apreciau că Nakamura a avut un uşor avantaj, însă se pare că americanul a omis o mutare a reprezentantului României, care a forţat remiza prin repetare de mutări.

Runda a șaptea s-a încheiat după aproape 5 ore, timp necesar norvegianului Carlsen ca să se impună în partida cu Vassily Ivanchuk.

Carlsen a provocat slăbiciuni în structura de pioni a adversarului şi a jucat precis, fără să-i dea lui Ivanchuk nicio contraşansă.


După ce a pierdut un pion, Ivanchuk a ajuns într-o poziţie fără speranţă şi a cedat la mutarea 61.

Turneul Regilor continuă duminică, de la ora 15.30, cu runda a 8-a:

Teimour Radjabov - Magnus Carlsen

Vassily Ivanchuk - Dieter Nisipeanu

Hikaru Nakamura - Sergey Karjakin


Runda a șasea

După o zi de pauză, Turneul Regilor s-a reluat vineri cu runda a 6-a.

Magnus Carlsen, liderul competiţiei, a remizat cu piesele negre cu Hikaru Nakamura, acelaşi rezultat fiind consemnat şi în partida Radjabov – Ivanchuk.

Sergey Karjakin a câştigat partida cu Dieter Nisipeanu care a încercat să-şi surprindă adversarul cu o variantă mai rară din Partida Spaniolă.

Karjakin a dus partida spre un final de turnuri cu pion în plus, iar acest avantaj s-a dovedit suficient pentru victorie.

Turneul Regilor continuă sâmbătă, de la ora 15.30, cu runda a 7-a, având următorul program:
Sergey Karjakin - Teimour Radjabov
Dieter Nisipeanu - Hikaru Nakamura
Magnus Carlsen - Vassily Ivanchuk

Runda a cincea

Ultima rundă a turului a fost extrem de disputată.

După trei ore de joc, reprezentantul României, Dieter Nisipeanu, cu piesele negre, a cedat în faţă numărul 2 mondial, Magnus Carlsen.

A urmat remiza dintre Hikaru Nakamura şi Teimour Radjabov.

Cu piesele albe, Nakamura a sacrificat o calitate, însă nu a obţinut nimic.

Cei doi au convenit asupra remizei la mutarea 31, într-o poziţie în care albul avea compensaţie pentru calitatea sacrificată.

Spectaculoasă a fost şi partida Ivanchuk – Karjakin. Karjakin a sacrificat un nebun la mutarea 16, sacrificiu refuzat de Ivanchuk.

S-a intrat într-o poziţie în care Karjakin a rămas cu un turn şi trei pioni contra cal şi nebun, iar Ivanchuk a cedat la mutarea 37 în momentul în care adversarul se pregătea să captureze un alt pion.

După o zi de pauză, Turneul Regilor se va relua vineri, de la ora 15.30, cu runda a 6-a, având următorul program:
Teimour Radjabov - Vassily Ivanchuk
Hikaru Nakamura - Magnus Carlsen
Sergey Karjakin - Dieter Nisipeanu

Runda a patra


Toate partidele rundei a patra s-au încheiat remize.

Paradoxal, cea mai scurtă partidă ca durată a fost cea cu cel mai mare număr de mutări, 49, dintre Nakamura şi Ivanchuk.

Nakamura a avut la un moment dat un pion în plus însă, în compensaţie, Ivanchuk a avut opoziţie mai activă a turnurilor, ceea ce s-a dovedit de ajuns pentru a obţine remiza.

A urmat remiza din partida Karjakin – Carlsen, în 35 de mutări şi, în final, remiza dintre Nisipeanu şi Radjabov, consemnată la mutarea 31.

A fost cea mai scurtă rundă ca durată până acum.

Turneul Regilor continuă miercuri, de la ora 15.30 cu runda a 5-a, având următorul program:
Teimour Radjabov - Hikaru Nakamura
Vassily Ivanchuk - Sergey Karjakin
Magnus Carlsen - Dieter Nisipeanu

Runda a treia


Două remize şi o partidă decisă este bilanţul rundei a treia.

Partida Karjakin – Nakamura s-a încheiat remiză la mutarea 31, după aproape trei ore de joc.

Puţin mai târziu, a fost consemnată egalitatea şi în partida Carlsen – Radjabov, la mutarea 37.

Cea mai interesantă partidă a rundei a fost cea dintre Dieter Nisipeanu şi Vassily Ivanchuk, în care românul, cu piesele albe, a avut permanent iniţiativa.

La mutarea 38, Vassily Ivanchuk a decis să sacrifice un pion pentru a-şi aduce în joc două piese rămase pe câmpurile iniţiale de la începutul partidei.

A reuşit, însă Dieter Nisipeanu a rămas cu pionul în plus, apoi a mai câştigat încă unul, iar la mutarea 54, după aproape 5 ore de joc, Ivanchuk s-a recunoscut învins.


Turneul Regilor continuă marţi, de la ora 15.30 cu runda a 4-a, având următorul program:
Dieter Nisipeanu - Teimour Radjabov
Sergey Karjakin - Magnus Carlsen
Hikaru Nakamura - Vassily Ivanchuk

Runda a doua


Cea mai scurtă partidă a zilei a doua a fost cea dintre Vassily Ivanchuk şi Magnus Carlsen, încheiată remiză la mutarea 33 după 2 ore şi jumătate de joc.

Înfrânt în prima rundă, Teimour Radjabov a încercat să se impună în partida cu Sergey Karjakin, însă, după 90 de mutări, cei doi au convenit asupra remizei.

Cea mai lungă partidă a fost cea dintre Hikaru Nakamura şi Dieter Nisipeanu, în care americanul a obţinut un uşor avantaj poziţional după mutarea 40.

La mutarea 64, Nakamura a câştigat un pion, iar după 78 de mutări şi după aproape 6 ore de joc, Nisipeanu s-a recunoscut învins.

Turneul Regilor continuă luni, de la ora 15.30 cu runda a 3-a, având următorul program:

Magnus Carlsen - Teimour Radjabov
Dieter Nisipeanu - Vassily Ivanchuk
Sergey Karjakin - Hikaru Nakamura

Runda întâi

În runda inaugurală a Turneului Regilor de la Mediaş, norvegianul Magnus Carlsen, numărul doi mondial, jucând cu piesele albe, a câştigat după 38 de mutări partida cu cel mai bun jucător al Statelor Unite, Hikaru Nakamura.

Ucraineanul Vassily Ivanchuk s-a impus, tot cu piesele albe, în 35 de mutări, în partida cu azerul Teimour Radjabov.

Cea mai rapidă partidă a fost cea dintre Dieter Nisipeanu şi Sergey Karjakin, încheiată la egalitate la mutarea 20, după ce reprezentantul României a forţat remiza prin repetare de mutări.

Turneul Regilor continuă duminică, de la ora 15.30 cu runda a doua, cu următorul program:

Teimour Radjabov – Sergey Karjakin;

Hikaru Nakamura – Dieter Nisipeanu;

Vassily Ivanchuk – Magnus Carlsen.

Cel mai important eveniment şahist al anului, organizat în România şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai puternice turnee organizate în lume, se desfăşoară începând de sâmbătă la Mediaş.

La Turneul Regilor de la Mediaş se vor disputa 10 runde, partide tur-retur.

Ritmul de joc este de două ore pentru primele 40 de mutări, apoi încă o oră pentru următoarele 20 de mutări iar după aceea jucătorii vor primi câte un sfert de oră plus 30 de secunde pentru fiecare mutare efectuată începând cu mutarea 61.

Partidele încep la ora 15.30 şi vor fi transmise în direct pe internet pe siteul turneulregilor.com.

Vor fi şi două zile de pauză, ultima rundă fiind programată miercuri, 22 iunie.

Informaţii detaliate despre desfăşurarea turneului veţi găsi zilnic pe siteul romania-actualitati.ro.

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal
Sport 28 Martie 2024, 22:14

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal

În Liga a doua de fotbal a debutat faza play-off. La Hunedoara, Corvinul și Gloria Buzău au terminat la egalitate 1-1.

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal
Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”
Sport 28 Martie 2024, 21:59

Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”

Ediția a 8-a a emisiunii Contracronometru, de joi 28 martie, dedicată ca de obicei participării României la Turneul Final de...

Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”
Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi
Sport 28 Martie 2024, 17:25

Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi

La sediul Federației Române de Handbal s-au stabilit meciurile din Sferturile Cupei României la masculin.

Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi
Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV
Sport 28 Martie 2024, 14:21

Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV

Copii, elevi, studenți și alergători de cursă lungă, sunt așteptați să ia startul la cea de-a treia ediție a Crosului...

Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV
Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez
Sport 28 Martie 2024, 13:46

Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez

Los Blancos vor evolua și în echipament violet

Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez
Rapid, în semifinalele Cupei României la Handbal Feminin
Sport 28 Martie 2024, 08:16

Rapid, în semifinalele Cupei României la Handbal Feminin

Rapidistele au câștigat la Buzău, cu scorul de 29-23.

Rapid, în semifinalele Cupei României la Handbal Feminin
Contracronometru JO Paris la 110 ani de Olimpism în România
Sport 28 Martie 2024, 06:55

Contracronometru JO Paris la 110 ani de Olimpism în România

O nouă ediție specială a emisiunii Contracronometru, miercuri 27 martie la Radio România Actualități, dedicată participării...

Contracronometru JO Paris la 110 ani de Olimpism în România
Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF
Sport 27 Martie 2024, 21:14

Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF

Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul Federației Române de Fotbal...

Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF