Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Transportul aerian din mai multe ţări, afectat de greve

Toţi angajaţii companiilor aeriene israeliene sunt în grevă generală pe termen nelimitat, iar compania Lufthansa a anulat luni peste 1.600 de curse pe distanţe scurte şi medii.

Transportul aerian din mai multe ţări, afectat de greve
Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti. Foto: bucharestairports.ro.

22 Aprilie 2013, 19:20

Transportul aerian din mai multe ţări, inclusiv din România, a fost afectat de proteste.

Toţi angajaţii companiilor aeriene israeliene sunt în grevă generală pe termen nelimitat, iar compania Lufthansa a anulat luni peste 1.600 de curse pe distanţe scurte şi medii.

Protestul se pare că a rezultat în urma îndemnului venit din partea puternicului sindicat Verdi, care a eşuat în negocierile salariale avute cu managementul pentru un total de 33.000 de angajaţi de la sol şi de la bordul avioanelor.

Am contactat şi eu, telefonic, biroul de presă al Lufthansa care a refuzat, însă, nuanţat, să-mi vorbească despre eventualele consecinţe ale grevei.

La sfârşitul lunii trecute o primă astfel de grevă a determinat anularea a aproximativ 700 de zboruri din 1800 prevăzute. Între timp, toţi angajaţii companiilor aeriene israeliene au anunţat grevă generală pe termen nelimitat.

Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, spune că au de suferit şi pasagerii, şi aeroporturile.

"Este neplăcut, în primul rând pentru pasageri, pentru aeroporturi, e neplăcut şi pentru ceilalţi furnizori de servicii, chiar pentru cei care intră în grevă. Până la urmă este vorba de relaţia dintre salariaţii respectivi ai companiei şi management", a afirmat Valentin Iordache.

Majorările salariale şi schimbărea programului de lucru pentru angajaţii companiilor aeriene sunt justificate - susţine fostul pilot Paul Mitu. Riscul unei misiuni, ca şi responsabilitatea şi uzura morală sunt definitorii.

"Şi viaţa unui pilot este mult mai scurtă decât a oricărui alt om.

"Consumul de energie nervoasă pe durata zborului şi mai ales în procesul de decolare şi aterizare este deosebit", spune fostul pilot Paul Mitu.

Producţia anuală de maşini din România va ajunge la  550.000 de unităţi
Economie 16 Aprilie 2024, 14:45

Producţia anuală de maşini din România va ajunge la 550.000 de unităţi

În 2019, an de referință pre-pandemic, de pe liniile de asamblare ale uzinelor de la Mioveni și Craiova ieșeau în total puțin...

Producţia anuală de maşini din România va ajunge la 550.000 de unităţi
România are al doilea cel mai mic salariu pe oră din UE
Economie 16 Aprilie 2024, 12:18

România are al doilea cel mai mic salariu pe oră din UE

România are al doilea cel mai mic salariu pe oră din Uniunea Europeană.

România are al doilea cel mai mic salariu pe oră din UE
Standard&Poor`s a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României, precum şi perspectiva stabilă
Economie 16 Aprilie 2024, 08:49

Standard&Poor`s a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României, precum şi perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen...

Standard&Poor`s a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României, precum şi perspectiva stabilă
Buzău: Agricultorii cer compensații după majorarea prețurilor la îngrășăminte
Economie 15 Aprilie 2024, 12:08

Buzău: Agricultorii cer compensații după majorarea prețurilor la îngrășăminte

Peste 250 de cultivatori de usturoi din Buzău au solicitat sprijin financiar după creşterea preţurilor la îngrăşăminte şi...

Buzău: Agricultorii cer compensații după majorarea prețurilor la îngrășăminte
Consumul de energie electrică, în creştere faţă de aceeaşi perioadă anului trecut
Economie 15 Aprilie 2024, 11:23

Consumul de energie electrică, în creştere faţă de aceeaşi perioadă anului trecut

La majorare a contribuit consumul economic și cel destinat iluminatului public. În schimb, consumul populaţiei a înregistrat...

Consumul de energie electrică, în creştere faţă de aceeaşi perioadă anului trecut
Românii pot investi din nou în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi la 1 şi 3 ani
Economie 15 Aprilie 2024, 08:12

Românii pot investi din nou în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi la 1 şi 3 ani

Românii pot investi din nou, începând de astăzi, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi la 1 şi 3 ani, care au dobânzi...

Românii pot investi din nou în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi la 1 şi 3 ani
Preţul mediu al unui litru de benzină continuă să crească
Economie 15 Aprilie 2024, 07:52

Preţul mediu al unui litru de benzină continuă să crească

În această perioadă, România se află pe locul 3 în Uniunea Europeană, în topul ţărilor cu cel mai ieftin combustibil.

Preţul mediu al unui litru de benzină continuă să crească
Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus
Economie 13 Aprilie 2024, 17:18

Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus

În cadrul schemei IMM Plus, ajutorul va lua forma garanţiilor de stat pentru credite de investiţii şi capital de lucru.

Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus