Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Trafic dificil din cauza condiţiilor meteo (UPDATES)

UPDATE: Circulaţia feroviară între Braşov şi Predeal a fost reluată începând cu ora 19.00, după ce echipele au intervenit pentru tăierea şi îndepărtarea celor 9 copaci căzuţi.

Copac prăbuşit pe carosabil în Bucureşti. Foto: Ionuţ Iamandi

Articol de Alexandra Coşlea, 01 Octombrie 2013, 09:58

UPDATE 19: Din ultimul bilant al ISU Bucuresti reiese că până la ora 17.00 s-au produs 183 evenimente: 3 persoane rănite au avut nevoie de îngrijiri medicale, 13 elemente acoperiş au fost desprinse, 9 panouri publicitare căzute şi 6 cabluri electrice căzute, 146 copaci au căzut în Capitală, iar 75 de autovehicule au fost avariate, transmite reporterul Radio România, Ramona Alexandrescu.

UPDATE 18: Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că circulaţia feroviară între Braşov şi Predeal a fost reluată începând cu ora 19.00, după ce echipele feroviare au intervenit pentru tăierea şi îndepărtarea celor 9 copaci căzuţi pe linia de contact şi în gabaritul căii ferate, între staţiile Dârste – Timişu de Sus – Predeal (firul I).

7 trenuri de călători care au staţionat în gările Braşov şi Predeal şi-au reluat circulaţia în condiţii de siguranţă. Întârzierile totale înregistrate în graficul de circulaţie a celor 7 trenuri sunt de 1.100 de minute.

În prima parte a acestei zile, echipele feroviare au intervenit si pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în gabaritul căii ferate între staţiile Crivina – Periş, Chiajna – Grădinari şi la intrare în staţia Grădinari.

Trafic dificil în Capitală. Foto: Iulian Alexe.

UPDATE 17: Conform ultimului bilanţ ISU Bucureşti s-au înregistrat până la ora 15.00, 155 de evenimente: 125 de căderi de arbori, 3 persoane rănite, 61 de autoturisme avariate, 3 stâlpi căzuţi, transmite reporterul Radio România, Ramona Alexandrescu.

UPDATE 16: Din cauza zăpezii şi a vântului care bate cu putere, circulaţia feroviară între Braşov şi Predeal a fost închisă. Echipele feroviare curăţă calea ferată de copacii căzuţi.

UPDATE 15: Precipitaţiile abundente au creat în ultimele două zile probleme serioase în Nord-estul Bulgariei, transmite corespondentul Radio România, Petio Petkov.

În 7 din cele 28 de judeţe a fost declarat cod portocaliu.

În judeţul Silistra au căzut 122 de litri pe metru pătrat – aproape dublu media lunară. Au fost inundate căteva zeci de case.

În ultimele 24 de ore la Russe au căzut 49 de litri pe metru pătrat. A fost inundată zona liberă unde au capacităţi de producţie 50 de companii.

Aproape identică este situaţia la Varna. Portul a fost închis. Valurile au acoperit plaja la staţiunea Nisipurile de aur.

Au fost inundate trăzile în partea centrală a oraşului Dobrici.

Ploile nu au creat însă probleme deosebite producătorilor agricoli cu exepţia viticultorilor.

Profesorul Ţenov de la Institutul agricol General Toşevo a declarat că pământul a ajuns în condiţii optime pentru însămănţările de toamnă.

UPDATE 14: Porţiuni din DN1, DN1A, DN73, DN73A, DN2D sunt inchise circulatiei rutiere in vederea deszapezirii, anunţă poliţia rutieră.

UPDATE 13: Pe DN73 Câmpulung - limita cu jud. Braşov şi pe DN72A Valea Mare - Târgovişte, trafic restricţionat pentru autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone fără anvelope de iarnă.

În judeţul Argeş, circulaţia rutieră a fost oprită pe DN 73, la Km 52 în apropiere de municipiul Câmpulung Muscel până la Bran în judeţul Braşov pentru a permite utilajelor să acţioneze pentru deszăpezire.

Poliţia recomandă şoferilor care traversează zonele montane, unde sunt precipitaţii sub formă de zăpadă, să nu plece la drum fără echipamente adecvate sezonului rece. În speţă cauciucuri de iarnă, transmite corespondentul Radio România Actualităţi, Constantin Paşol.

UPDATE 12: Pe DN2D Ojdula - limita cu judeţul Vrancea şi pe DN11 Breţcu - Oituz este restricţionat accesul autovehiculelor neechipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

UPDATE 11: Pe DN1, între Dârste şi limita cu judeţul Prahova, a fost restricţionat accesul autovehiculelor neechipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

UPDATE 10: Cod galben de lapoviţă şi ninsoare în judeţele Covasna, Braşov şi Harghita intre orele 12.30 şi 14.00.

UPDATE 9: Poliţia rutieră a introdus obligativitatea echipării de iarnă a maşinilor pe drumuri din judeţele Braşov şi Covasna.

UPDATE 8: Din cauza zăpezii, în judeţul Harghita se circulă dificil pe drumurile importante iar în trecători stratul de zăpadă atinge 5 centimetri.

UPDATE 7: În Bucureşti, 2 persoane au fost rănite in urma căderii arborilor şi 12 autoturisme au fost avariate de copacii căzuţi din cauza vântului, potrivit ISU.

UPDATE 6: Trenurile care circulă între Bucureşti – Craiova şi Bucureşti – Braşov pot înregistra întârzieri de 10-15 minute, potrivit CFR Călători.

În prezent nu există linii închise şi nici trenuri blocate, însă circulaţia trenurilor pe raza judeţelor afectate de vremea nefavorabilă se desfăşoară în condiţii de ploi abundente şi vânt puternic, potrivit CFR Călători.

UPDATE 5: În Bucureşti, defectiune la metrou. Circulatia se face pe un singur fir intre Pipera si Aviatorilor. La Aviatorilor se face transbordare.

UPDATE 4: În capitală,ploaia nu s-a oprit de mai bine de 30 de ore. Se circulă cu dificultate pe toate arterele care asigură legătura periferiei cu centrul.
Echipele de interventie sunt pe teren pentru că, în unele zone, s-au acumulat deja peste 40 de litri pe metru pătrat.

UPDATE 3: Precipitaţiile nu au fost atât de periculoase şi au fost mai mult consecinţe ale vântului şi nu s-au înregistrat victime , potrivit colonelului Ion Burlui, inspector general la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Audio: Eugen Rusu a aflat mai multe de la colonelul Ion Burlui la Apel Matinal.

UPDATE 2: În capitală mai multe mijloace de transport în comun nu circulă din cauza crengilor căzute pe reţeaua de contact.

Este vorba de zona Răzoare, unde sunt blocate liniile de tramvai 1, 11, 8 şi 25; pe Bulevardul Vasile Milea nu circulă troleibuzele 71, 93 şi 96, iar pe Şoseaua Antiaeriană este blocată linia de troleibuze 96.

UPDATE 1: Toate porturile româneşti de la Marea Neagră sunt închise

Cod portocaliu în Bucureşti şi mai multe judeţe

Până miercuri la ora 2.00, vremea se va răci considerabil, în special în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile din timpul zilei se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului.

Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de ploi valabilă pentru Capitală şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Cantităţile de precipitaţii vor cumula 80 l/ mp, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu.

Cod portocaliu de inundaţii pentru râurile din Dobrogea

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor emis o avertizare de cod portocaliu începând cu data de 30.09.2013 ora 23:00 pe râurile din spatiul hidrografic Dobrogea (judetele Constanţa şi Tulcea).

INHGA a luat în considerare situatia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore şi pe lîngă avertizarea de cod portocaliu de inundaţii din judeţele Tulcea şi Constanţa, menţine avertizările de cod galben pentru sudul si sud-vestul ţării.

Se mentine cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Timiş superior şi pe afluenţii săi din bazinul superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caras Severin), Jiu superior şi afluenţii săi (judeţele Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi).



Harta avertizărilor de inundaţii. Sursa: INHGA.

Se instituie cod galben începând cu data de 30.09.2013 ora 20:00 pe Desnăţui, pe afluenţii de stânga ai Jiului şi pe cursul mijlociu al Jiului (judetele Gorj si Dolj), pe afluenţii Oltului inferior (judetele Vâlcea şi Olt), pe Vedea şi afluenţii săi (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), pe afluenţii Argeşului inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu), pe afluenţii Ialomiţei (judeţul Prahova) şi pe Calmăţui (judeţul Braila).

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
România 25 Aprilie 2024, 22:05

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi, spune ministrul familiei, Natalia...

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
România 25 Aprilie 2024, 21:43

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a precizat pentru Radio România Actualități că "deocamdată nu există indicii...

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
România 25 Aprilie 2024, 21:05

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro

Procurorii din România ai Parchetului European investighează o posibilă fraudă de peste o jumătate de milion de euro, cu care...

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
România 25 Aprilie 2024, 20:58

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara

A fost asigurată suma totală de 9,3 miliarde de lei pentru plata în avans, respectiv la începutul lunii mai, a pensiilor şi a...

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
România 25 Aprilie 2024, 20:44

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a reunit în această după-amiază pentru a analiza situaţia de la...

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
România 25 Aprilie 2024, 20:39

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie

Ministerul Energiei a lansat două programe de finanţare a proiectelor pentru surse regenerabile de energie şi modalităţi de...

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
România 25 Aprilie 2024, 19:32

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Potrivit unor surse judiciare, fostului președinte Ion Iliescu îi va fi adusă la cunoștință calitatea de suspect vineri, la...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România 25 Aprilie 2024, 19:22

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA

Jurnalistul Grigore Cosma, etnic român din Odesa: Cu părere de rău, aceste ajutoare pot fi folosite acum doar pentru apărare,...

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA