Tradiţional... de bine!

Vlădeni... Sat şi comună pe harta judeţului Iaşi. Viitor centru urban gândit a fi încă de pe vreme "răposatului”; aşezare anchilozată în timpurile sale din urmă, cu semnele neputinţei pe statura unor blocuri venind parcă din timpuri imemoriale. Dacă nu s-ar şti avântul care dădu-se aripi localităţii s-ar putea spune că decadenţa ea la ea acasă. Triste imaginile şi îngrijorător viitorul.

De la primărie aveam să aflu că fondurile comunităţii sunt blocate de Fisc. Cică trebuie returnat un milion de euro pentru un drum făcut aiurea. Din banii oamenilor s-au platit mai bine de 17 miliarde de lei vechi din totalul celor 37. Numai că în loc să scadă suma totală, aceasta sa dublat aproape din cauza penalităţilor. Şi... culmea. Investigaţiile în legătură cum s-au cheltuit fondurile SAPARD nu au scos la lumină vreun vinovat. Iar realitatea crudă e că nimic nu se poate construi, localitatea nu are dreptul să facă investiţii şi nici să mai aspire la alţi bani europeni.

Pe fondul acesta, din gură în gură, am aflat că omul cel mai de succes din comună ar putea fi Constantin Coţofanu. El cu familia lui vrea să aibă propria etichetă pe produsele pe care le face din gradina casei. Produse tradiţionale: zacuscă, sucuri, compoturi, bulion – toate realizate după reţete proprii.

Fireşte am dorit să-l cunosc şi aşa am ajuns la el acasă, chiar la marginea satului. De curând ieşit la pensie, o viaţă fiind electrician de înaltă tensiune, omul împreună cu nevasta, dar ajutat şi de copii s-a apucat de grădinărit. Şi-a construit o mică seră, după care un solar, apoi altul şi încă unul după aceea, iar când a văzut ce-i poate da pământul a ieşit cu produsele la piaţă. Nu mică i-a fost mirarea când a văzut cum roiau cumpărătorii în jurul lui, chiar săteni de-ai lui, intresaţi de gustul roşiilor pe care le avea pe tarabă, de ardeii graşi, de vinete şi de tot ce apucase să pună în coşul pentru piaţă.

Cum omului i s-a părut a bună încercarea lui, a mers mai departe, folosindu-se şi de priceperea doamnei Elena, soţia lui, în ale bucătăriei. Aşa a ajuns ca oalele de gătit să clocotească de bunătăţi şi să facă posibilă umplerea unor borcane cu ceea ce a auzit el a se chema produse tradiţionale. Zacuscă cu gogoşari şi vinete a fost primul produs, apoi zarzavaturile la borcan, sucurile şi bulionul, pentru ca mai apoi, fiind şi balta cu peşte aproape, să completeze lista de produse cu zacuscă de peşte. S-a dus prin târguri, s-a interesat de cerinţele de calitate, a luat legătura cu "specialişti” în materie şi, văzând deschiderea pe care o are, s-a apucat de treabă.

A cumpărat oale inox, a creat un spaţiu special pentru preparare şi şi-a facut propria etichetă de produs. Asta dupa ce, împreună cu alţi cinci consăteni, a pus bazele unei asociaţii a legumicultorilor. Acum, în decembrie visează la ce va fi. Cică a pus deja în pământ 100 de kg de usturoi şi se îngrijeşte de pregătirea terenului pentru recolta viitoare. E sigur că va da lovitura, iar seriozitatea pe care i-am desluşit-o pe chip, mă face să cred că va izbândi. Parte din cele discutate în reportajul realizat de Ştefan Daraban chiar în bucătăria casei.