Tradiţia, dusă mai departe

Are mai bine de patru decenii şi poartă cu cinste numele comunei în care s-a născut.

Dacă nu ar fi existat, tradiţia ar fi fost învinsă de modernism, iar tinerii ar fi uitat istoria şi obiceiurile locului. Fără bani şi fără pretenţii, cordărenii se încăpăţânează să păstreze cu sfinţenie ceea ce au mai de preţ: costumele populare şi tradiţiile moştenite din tată-n fiu.

Sunt şi ei cetăţeni europeni, cu televizoare color, bloguri, antene parabolice şi telefoane mobile. Dar cand vine vorba de joc, toată suflarea satului e prezentă la caminul cultural. Acolo se fac repetiţii de zor. Se cântă, se dansează, se spun snoave şi ghicitori. Unii abia au descoperit ce se ascunde după uşile clădirii din chirpici, în timp ce alţii, de seama parinţilor lor, au făcut mii de cărări până în centrul satului, la căminul cultural.

Povestea Cordărencei este mult mai veche, de vreo 40 de ani, însă nici timpul şi nici vitregiile perioadei comuniste nu i-au făcut pe oameni să-şi abandoneze pasiunea pentru dans şi datoria de a transmite mai departe ceea ce ei au învăţat, la rândul lor, de la bunici. Aşa că au revenit în ansamblu, chiar şi după 25 de ani, şi au întregit cercul celor trei generaţii de artişti populari.

Constantin Dumitraş este unul dintre fiii satului care participă, cu trup şi suflet, cu întreaga familie la păstrarea tradiţiilor din comuna pe care o conduce. Când termină programul de la primărie, schimbă pantofii cu opincile şi sumanul de la bunici şi se prinde în horă cu sătenii. Şi el, şi nora, dar şi fiul său, Cristian, fondator al ansamblului Cordăreanca.

Atunci când urcă pe scenă, cordărenii predau o adevarată lecţie de etnografie şi folclor. Asa cum s-a întâmplat la şezătorile iernii. Sala căminului cultural, nucleul tradiţiei locale, a fost, şi de această dată, arhiplină. Aproape 200 de oameni au ascultat, preţ de cinci ore, poezii recitate chiar de autorii lor, muzica folk şi poveștile spuse de Cordăreanca la claca satului.

Gina Poenaru a fost și ea acolo.