Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Toamnă românească" în Israel, în organizarea ICR

Interviu cu vicepreşedintele ICR, Dan Krizbai.

"Toamnă românească" în Israel, în organizarea ICR

Articol de Dragoş Ciocârlan, corespondent RRA în Israel, 29 Septembrie 2018, 10:42

Cifră record de participare la festivalul "Toamna românească" din Israel organizat de ICR Tel Aviv. Peste 13.500 de israelieni, potrivit autorităţilor, au venit la evenimentul românesc. Vicepreşedintele ICR, Dan Krizbai, într-un interviu realizat de corespondentul nostru Dragoş Ciocîrlan.

Reporter: Aţi luat parte la festivalul "Toamna românească", la Zichron Yaakov, un proiect inedit al ICR din Tel Aviv. Cum aţi receptat mesajul publicului?
Dan Krizbai: Vreau să vă mărturisesc că într-adevăr am fost participant şi martor la un eveniment de excepţie care poartă marca ICR de la Tel Aviv, de altfel în buna tradiţie a acestui institut, care a reuşit de-a lungul anilor, de la înfiinţare şi până astăzi, să se impună cu programe şi proiecte foarte serioase, bine elaborate, bazate pe parteneriate extrem de serioase cu instituţii reprezentative din Statul Israel. Aşadar, vorbim de evenimentul "Toamna românească" la Zichron Yaakov, care cred că poate fi catalogat cel mai important eveniment al anului în organizarea institutului de la Tel Aviv, care a reuşit să reunească organizaţii importante ale evreilor originari din România, alături de autorităţile locale.

La eveniment, conform cifrelor avansate de către autorităţile locale de acolo şi de poliţie, au participat peste 13.500 de persoane. Deci putem spune că într-adevăr a fost un eveniment de mare impact şi am văzut că participanţii la eveniment, vorbitorii, evreii originari din România, dar nu numai, foarte mulţi turişti - am auzit vorbindu-se pe străzile din Zichron Yaakov în limba engleză, în franceză, în olandeză, în spaniolă, în italiană - toţi participanţii la eveniment au fost încântaţi şi au avut aprecieri laudative la adresa organizatorilor. S-a dorit a fi un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, dar nu numai.

Desigur, celebrarea Centenarului este targetul principal al ICR, dar în acelaşi timp trebuie să ne concentrăm şi asupra celor 70 de ani de relaţii bilaterale, relaţii diplomatice neîntrerupte între Statul Israel şi România. Le mulţumesc colegilor mei de la ICR de la Tel Aviv, echipă coordonată de dl director Solomon Martin şi dna director adjunct Cleopatra Lorinţiu, şi desigur echipei fetelor care depun un efort constant şi susţinut pentru ca toate proiectele institutului să beneficieze de maximă atenţie din partea publicului israelian.


Reporter: Evenimentele organizate de ICR se adresează nu doar vorbitorilor de limbă română. Ce ne puteţi spune din această perspectivă în calitate de vicepreşedinte al ICR?
Dan Krizabi: Prin legea de funcţionare, care stabileşte parametrii de funcţionare ai ICR, misiunea noastră este de a aduce cultura română în ţara de reşedinţă. Prin asta putem înţelege că ne adresăm eminamente sau prin excelenţă doar vorbitorilor de limbă ebraică, ceea ce nu este întru totul adevărat, pentru că această comunitate, a evreilor originari din România, care undeva la începuturi a numărat peste 400.000 de suflete, reprezintă o piatră de temelie a Statului Israel şi, sigur, noi urmărim să îi identificăm şi să îi atragem pe reprezentanţii celei de-a doua, celei de-a treia sau celei de-a patra generaţii a evreilor care au venit din România care sunt cetăţeni ai Statului Israel. Foarte mulţi dintre ei nu cunosc limba română, nu mai au nicio legătură cu filonul cultural românesc, dar pot deveni interesaţi prin proiectele şi activităţile pe care le desfăşurăm în majoritatea localităţilor din Israel; repet, pot deveni interesaţi în a-şi cunoaşte rădăcinile, în a recupera limba bunicilor sau a părinţilor, în a încerca să cunoască şi să aprofundeze un alt mediu cultural, care de altfel este foarte apropiat Israelului. Vorbim despre o distanţă de două ore şi jumătate cu avionul, vorbim despre foarte mulţi cetăţeni israelieni care călătoresc în România şi apreciază oferta turistică românească şi desigur noi ne străduim să deschidem cât mai multe ferestre în efortul nostru de a-i apropia de România.

Reporter: 2019 - proiecte?
Dan Krizbai: Într-adevăr, anul 2019 este un an de referinţă în istoria ţării noastre, dar şi în activitatea ICR. Vom desfăşura peste 300 de proiecte în sezonul cultural România - Franţa, dar nu putem să neglijăm nici festivalul internaţional Europalia, unde România este invitat de onoare în anul 2019 şi, desigur, toate aceste proiecte şi evenimente de interes naţional coincid şi cu preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE.

Filarmonica "George Enescu" și Ateneul Român intră într-un amplu proces de transformare și dezvoltare
Cultură 26 Aprilie 2024, 14:56

Filarmonica "George Enescu" și Ateneul Român intră într-un amplu proces de transformare și dezvoltare

Proiectul include creșterea performanței artistice a Filarmonicii "George Enescu" prin atragerea celor mai buni artiști...

Filarmonica "George Enescu" și Ateneul Român intră într-un amplu proces de transformare și dezvoltare
În Piaţa Unirii din Cluj Napoca este în plină desfăşurare Târgul de carte Gaudeamus - Radio România
Cultură 26 Aprilie 2024, 14:46

În Piaţa Unirii din Cluj Napoca este în plină desfăşurare Târgul de carte Gaudeamus - Radio România

Doina Borgovan de la România România Cluj a surprins atmosfera de la târg.

În Piaţa Unirii din Cluj Napoca este în plină desfăşurare Târgul de carte Gaudeamus - Radio România
Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca
Cultură 25 Aprilie 2024, 19:07

Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca

Târgul este deschis între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului este gratuit.

Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca
Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Cultură 25 Aprilie 2024, 14:42

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală

La Muzeul Satului din capitală are loc astăzi inaugurarea unei case de romi, în cadrul unei serii de manifestări prilejuite...

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Cultură 24 Aprilie 2024, 20:31

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal

Expoziția "Puterea leului. Istoria banilor în România" se poate vizita până pe 8 iunie.

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Cultură 24 Aprilie 2024, 18:33

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca

Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România şi-a deschis astăzi porţile în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu o ofertă bogată şi...

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
Cultură 24 Aprilie 2024, 15:37

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila

Sâmbătă, în localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de...

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român
Cultură 24 Aprilie 2024, 14:55

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, în cadrul Târgului de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), va avea loc o „celebrare prin carte” a...

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român