Tinerețe fără bătrânețe

Tot admiram de-o vreme încoace noul program de lucru suedez, de 6 ore pe zi, măsură care, aşa cum s-a anticipat, chiar dacă au fost şi voci critice, a sporit eficienţa muncii într-o ţară în care fericirea şi bunăstarea oamenilor rămân principalele preocupări ale clasei politice, conştiente că ea se află în slujba populaţiei şi nu invers.

Ei bine, în România, unde energiile aleşilor se canalizează de cele mai multe ori pe nişte direcţii care n-au nimic de-a face nici cu fericirea ori bunăstarea generală şi nici cu... oamenii, am avut parte săptămâna asta, printre picături, şi de o surpriză plăcută: o iniţiativă de a legaliza ziua scurtă de vineri!

Concret: doi parlamentari au propus ca numărul orelor de lucru săptămânale să scadă de la 40 la 38 prin scurtarea programului de vineri de la 8 la 6 ore, atenţie, că asta e cel mai important, fără afectarea salariului! O idee, zic eu, binevenită, pentru că prea sunt multe chestii care ne omoară cu zile şi în loc să murim liniştiţi, unii vor să ne şi zvârcolim!

Partea proastă e că... ok, la bugetari s-ar putea întâmpla, dar în privat cine ţine cont de orele lucrate? Orele suplimentare nu se plătesc ele nici la stat peste tot, dar'mite dincolo!? Nu-i vorbă, inspecţia muncii raportează săptămanal amenzi usturătoare pentru muncă la negru şi alte nereguli, dar nu ştie nimeni cât se încasează real din ele!

N-am auzit însă de controale la multinaţionale bunăoară, unde cică programul de lucru se termină pentru unii când dă Dumnezeu ori chiar mai târziu (că s-au văzut cazuri), sau în tot felul de alte locuri unde eşti la cheremul patronului care se crede Dumnezeu, ori al şefului care se crede patron! În România respectul pentru angajat şi pentru munca omului care chiar munceste e aşa de rar, că nu prea ţin minte să fi auzit oameni cu adevărat mulţumiţi de felul şi mediul în care lucrează, în afară de unii care şi-au luat lumea în cap şi serviciul în propriile mâini.

Din ce se vede şi ce se-aude, mai toate domeniile sunt prost reglementate, lefurile-s mici, mulţi trăiesc din ciupeli ori ciubuc, şi pe urmă ne mirăm că pensiile sunt cum sunt!

Păi ia să vedem, că spune INS-ul: în aşa numita „industrie a ospitalităţii” salariile-s cele mai mici! Că doar ce le ceri? Să fie amabili, prompţi, corecţi, atenţi – exact ce nu se prea găseşte pe la noi! Plus că ei completează leafa cu celebrul „tips”! Asta în timp ce unii patroni de cârciumi, ca să dau doar un singur exemplu, de pe-aici, din cartier (că doar Centrul Vechi nu e departe) ar lua şi pielea de pe clienţi dacă ar putea, odată cu nota de plată – nu degeaba ajunge să coste o bere şi de 15 ori mai mult decât face cu adevărat...

În fine, să mă întorc de unde-am pornit: două ore în minus la muncă pe săptămână ar putea reprezenta, măcar pentru unii, un început pentru reţeta tinereţii fără bătrâneţe!

Calculul e simplu: două ore dac-am dormi mai mult vinerea, înseamnă că anual ar fi 104, iar în 2020 am putea fi cu un an mai... odihniţi!?