Ţiganii: origini şi răspândire (hartă)

În opinia redacţiei prestigiosului săptămânal The Economist, într-un articol publicat săptămâna trecută, ţiganii sunt o "pătură care nu ţine cont de clase sociale" şi care sunt victimele prejudecăţilor, o realitate care "defineşte, uneori, Europa de Est".

"Este puţin probabil ca guvernele să rezolve o problemă care există de secole doar pentru că li se spune de la Bruxelles", constată publicaţia, care-i acuză laolaltă pe politicienii din vestul şi estul Europei.

În zilele noastre, în state precum Slovacia, copiii ţiganilor reprezintă 60% din cei înscrişi cu forţa în şcolile pentru copii cu probleme psihice, ceea ce favorizează abandonul şcolar, scrie The Economist.

În Ungaria, un parlamentar al Jobbik, partid naţionalist din Parlament, a cerut internarea în lagăre a romilor, după ce, în 2009, în ţară au avut loc cel puţin şase asasinate împotriva ţiganilor, motivate rasial.

Nici în vechile state UE, situaţia romilor nu este mai bună.

Din Irlanda de Nord, până în Italia sau Grecia şi acum în Franţa, ei au făcut obiectul furiei localnicilor sau a deciziilor de evacuare a taberelor în care locuiau.

Numărul ţiganilor în diferite state europene (estimare 2009, mii).

Sursa: Consiliul Europei, Wikipedia.

Romii, concentraţi în estul Europei

Ţiganii din România constituie unul dintre grupurile etnice minoritare cele mai mari din România.

Conform recensământului din 2002, numărul celor care s-au declarat de etnie romă este de 535.140 de persoane sau 2,5% din totalul populaţiei, fiind a doua minoritate din România, după cea maghiară.

Numărul romilor din România, dar şi din alte ţări est europene este mai mare, mulţi dintre cei înregistraţi declarând altă etnie decât cea romă.

De altfel, conform estimărilor Consiliului Europei, numărul romilor din ţara noastră este de trei ori mai mare decât înregistrat la recensământ, depăşind 1,8 milioane de cetăţeni.

De altfel, de-a lungul timpului, numărul romilor din România, care şi-au declarat etnia la recensăminte, a fluctuat în funcţie de restricţiile regimurilor politice.

Steagul etniei propus la Congresul Mondial al romilor (1971). Foto: wikipedia.org.

Astfel, în 1930 în România erau puţin peste 240.000 de romi, în 1956, numărul celor care se declară de etnie romă scade la 104.000, iar zece ani mai târziu, numărul lor scade la 65.000.

Recensământul din 1977 identifică 227.000 de romi, pentru ca în 1992 numărul acestora să ajungă la peste 400.000 de romi.

O situaţie asemănătoare se înregistrează şi în restul ţărilor est europene.

Originile romilor

Mult timp s-a vorbit despre romi ca fiind egipteni, fiind chiar numiţi în Ţara Românească şi Moldova ca faraoni sau egipteni.

Numele etniei lor este diferit în diverse limbi, în engleză gipsy sau travellers, în Franţa gitannes, iar în Spania - gitanos.

Mai mulţi cercetători consideră că originea triburilor rome se află în nord-vestul Indiei, acolo descoperindu-se originile limbii romani.

De asemenea, în graiul romilor au fost identificate peste 500 de cuvinte a căror origine indică poate fi uşor de recunoscut.

Conform dovezilor lingvistice, strămoşii romilor au trăit în zona centrală a Indiei.

A existat o migraţie iniţială către nord-vestul subcontinentului indian, urmată de migraţia in afara Indiei.

Secolul 11 îi găseşte în imperiul bizantin, de unde emigraţia continuă în restul Europei.

Sursa: Wikipedia.

În Bizanţ se vorbeşte într-o scrisoare a Patriarhului Constantinopolului, Gregorius II Kyprios (secolul XIII) în care se vorbeşte despre taxele ce trebuie luate de la "egipteni".

În 1348, Ştefan Duşan, ţarul Serbiei legiferează dările în potcoave pe care romii trebuie să le achite.

Prima atestare documentară a romilor de pe teritoriul României actuale datează din anul 1385, când domnitorul Ţării Româneşti, Dan I, dăruieşte Mănăstirii Tismana posesiunile care aparţinuseră mai înainte Mănăstirii Vodiţa de lângă Turnu Severin, posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, între care şi 40 de sălaşe de “aţigani”.

Până la jumătatea secolului XIX, romii din Tările Române rămân robi.

Eliberare romilor este un proces îndelungat care durează aproximativ două decenii şi începe în preajma revoluţiei de la 1848.

Afiş vânzare a romilor, 1852, Bucureşti. Foto: wikipedia.org

În 1844, la propunerea domnitorului Moldovei, Mihail Sturza, a fost adoptată legea privind eliberarea robilor mânăstireşti, iar robii vor deveni liberi.

În Ţara Românească, toţi robii devin liberi, într-o lege care elibera romii aflaţi în "posesia" persoanelor particulare, care primeau în schimbul fiecăruia cinci galbeni.

Eliberarea romilor din România nu aduce însă şi liniştea în interiorul minorităţii.

Începutul celui de al doilea război mondial aduce deportările şi exterminările în multe ţări europene şi trimiterea romilor în lagărele naziste.

Alături de evrei, romii au fost lipsiţi de bunuri şi averi (în special aur) şi trimişi în lagărele de concentrare de la Birkenau şi Auschwitz în vederea ştergerii oricărei urme a prezenţei acestor averi.

În România, mareşalul Ion Antonescu a ordonat trimiterea peste Bug, în regiunea cuprinsă între apele râurilor Nistru şi Bug, a romilor nomazi şi a celor fără mijloace de subzistenţă.

Conform datelor au fost evacuaţi în jur de 20.000 de romi.

Venirea comunismului aduce un nou val de opresiune, strângerea "cocoşeilor" afectând mai ales familiile rome (banii de aur erau folosiţi în salbele femeilor de origine romă).

Epoca postcomunistă aduce romilor din Europa o mai mare libertate de mişcare.

Deciziile de astăzi ale Franţei, de expulzare a romilor, au fost precedate de scandaluri mediatice în Italia şi Spania, unde romii din România au fost acuzaţi global, ca etnie, de o serie de fapte antisociale, pornite în urma unor infracţiuni comise de romi.

Un studiu recent al Băncii Mondiale estimează la 5.7 miliarde de euro costul anual de integrare a romilor în Bulgaria, România, Serbia şi Republica Cehă.