Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Tiberiu Soare dirijează concertul aniversar Richard Strauss

Cu prilejul aniversării a 150 de ani de la naşterea compozitorului Richard Strauss ONR vă invită vineri, 21 martie, de la ora 19:00, la Sala Radio.

Tiberiu Soare dirijează concertul aniversar Richard Strauss
Tiberiu Soare. Foto: Virgil Oprina

Articol de Radio România, 17 Martie 2014, 14:19

Cine nu a văzut celebrul film al regizorului Stanley Kubrick Odiseea spaţială 2001 şi nu a fost uimit de asocierea sonoră inedită între Dunărea albastră - valsul lui Johann Strauss fiul, şi Aşa grăit-a Zarathustra, poemul simfonic al lui Richard Strauss?

Cu prilejul aniversării a 150 de ani de la naşterea compozitorului Richard Strauss, în anul care îi este dedicat, Orchestra Naţională Radio vă invită vineri, 21 martie (ora 19:00) la Sala Radio, unde veţi asculta o partitură impunătoare şi deosebită a artistului german: Aşa grăit-a Zarathustra.

Poemul simfonic este inspirat de tratatul filozofic cu acelaşi nume al lui Friedrich Nietzsche, ce tratează problema divinităţii într-un mod inedit pentru epoca respectivă, cuprinzând şi cunoscuta formulare „Dumnezeu a murit”.

Dacă în 20 februarie a fost aplaudat la Filarmonica din Sofia dirijând această partitură, acum este rândul publicului român să aprecieze conducerea muzicală asigurată de Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

În programul serii veţi mai asculta uvertura Carnavalul roman semnată de Hector Berlioz, compozitor francez romantic, şi Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, al lui Liszt, a cărui premieră la Weimar, în 1855, l-a avut pe compozitor însuşi ca solist şi pe Hector Berlioz în ipostaza de dirijor!

Solistul pe care îl veţi aplauda la Sala Radio este multipremiatul pianist Răzvan Dragnea.

A fost distins cu numeroase premii în competiţii naţionale şi internaţionale dintre care amintim: Shenzehn (China) 2006, George Enescu (Bucureşti) 2003, Porto 2002, Mozart (Paris) 1994, semifinalist la Unisa (Africa de Sud) 2000, Concursurile Internaţionale de la Braşov (1992, 1995), Carl Filtsch (Sibiu) 2002, Lory Wallfisch (Ploieşti) 2003, Jeunesses Musicales 1993, Dinu Lipatti 1997, Chopin (Bucureşti) 1999 ş.a.

Studiile sale sunt legate de două instituţii de învăţământ superior, la Bucureşti şi la Berlin: a absolvit în 2003 cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, urmând apoi cursuri de master la Hochschule der Künste în Berlin. În 2012 a obţinut titlul de doctor al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Răzvan Dragnea a susţinut concerte alături de Orchestra Naţională Radio Bucureşti, Filarmonica George Enescu, Filarmonica Banatul Timişoara, Filarmonica Transilvania Cluj-Napoca, Filarmonica Moldova Iaşi, precum şi alături de orchestrele filarmonicilor din Braşov, Sibiu, Craiova, Arad, Ploieşti, Satu-Mare, Botoşani, dar a întreprins numeroase turnee şi în Africa de Sud, Japonia, Coreea de Sud, Ungaria, Germania, Franţa, Italia şi Portugalia.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee
Cultură 22 Aprilie 2024, 22:30

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee

Ministerul Culturii acordă 1,5 milioane de lei pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee.

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee
Urări de Paştele Evreiesc
Cultură 22 Aprilie 2024, 21:24

Urări de Paştele Evreiesc

În mesajul transmis astăzi cu prilejul Sărbătorii de Pesah, Paştele Evreiesc, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat...

Urări de Paştele Evreiesc
Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 22 Aprilie 2024, 18:36

Gala Premiilor Radio România Cultural

Sunt recompensate cele mai importante reuşite ale culturii autohtone din anul 2023.

Gala Premiilor Radio România Cultural
Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 22 Aprilie 2024, 14:36

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural

Pianista Sînziana Mircea, care a cântat pe marile scene din Europa, America de Nord şi Asia, va fi premiată în această seară...

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 22 Aprilie 2024, 13:32

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural

Pianista Sînziana Mircea a cântat pe marile scene din Europa, America de Nord şi Asia.

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroportul "Henri Coandă"
Cultură 19 Aprilie 2024, 09:28

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroportul "Henri Coandă"

Ziua Mondială a Circului va fi sărbătorită vineri la Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti.

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroportul "Henri Coandă"
Simpozionul presei francofone se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti
Cultură 19 Aprilie 2024, 08:47

Simpozionul presei francofone se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti

Simpozionul presei francofone cu titlul "Europa, mass-media şi ştirile false" se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti.

Simpozionul presei francofone se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti
Noile Sunete ale Braziliei, concert susţinut de Big Band-ul Radio
Cultură 18 Aprilie 2024, 19:09

Noile Sunete ale Braziliei, concert susţinut de Big Band-ul Radio

Orchestra condusă de Simona Strungaru are un invitat de renume, pe muzicianul brazilian Emiliano Sampaio, autor al tuturor...

Noile Sunete ale Braziliei, concert susţinut de Big Band-ul Radio