Terminalul petrolier de la Midia a împlinit zece ani de activitate
.jpg)
Foto: Cătălin Radu
Terminalul petrolier marin de la Midia a împlinit sâmbătă zece ani de activitate.
În această perioadă, peste 30 de milioane de tone de ţiţei au fost descărcate prin terminalul aflat în largul Mării Negre.
Directorul general, Ioan Taus, ne-a precizat care sunt proiectele avute în vedere pentru perioada următoare.
Ioan Taus: "Anul ăsta avem câteva proiecte de investiţii pentru modernizarea unor instalaţii, iar pentru anii următori lucrăm la un set de opt proiecte foarte mari legate de un hub energetic.
"Este vorba de produse petroliere, este vorba de gaze petroliere, este vorba şi de gaze naturale.
"Urmărim chiar nişte cooperări cu firmele care vor începe să exploateze gazele din Marea Neagră, proiecte care se leagă inclusiv de "Drumul mătăsii".
"Încercăm să fim parte şi la acest măreţ proiect, iniţiativă chineză".
Terminalul petrolier marin de la Midia aparţine grupului KMG International, fostul Rompetrol, şi are ca unic acţionar compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.
Etichete
terminalul petrolier marin de la Midiagaze naturalepetrolIoan TausDrumul mătăsiiRompetrolKMG International