Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: SERVICIUL DE NOAPTE Joi, 20 Septembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radu Dobriţoiu

31 August 2018
Vizualizari: 275
Comentează add

Subiectul rectificării bugetare a apărut şi în discursul ministrului muncii, Lia Olguţa Vasilescu, susţinut la reuniunea femeilor social-democrate de la Mamaia.

Teme de pe agenda reuniunii femeilor social-democrate de la Mamaia

radu-dobritoiu

Subiectul rectificării bugetare a apărut şi în discursul ministrului muncii, Lia Olguţa Vasilescu, susţinut la reuniunea femeilor social-democrate de la Mamaia. "Guvernul este în situaţia în care mai are nevoie de bani de pensii" - a afirmat ministrul. Ea a explicat că în luna iulie a apărut o lege care creşte pensiile pentru a doua grupă de muncă, şi de aceea "am insistat cu rectificarea bugetară".

Reporter Cătălin Purcaru:

"Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Olguţa Vasilescu, a afirmat că este necesară rectificarea bugetară, deoarece în luna iulie a fost aprobată o lege prin care veniturile pensionarilor din grupele I şi a II-a de muncă au fost majorate. Ministrul a explicat că atunci când se creează bugetul de stat, nu se poate aplica şi legislaţia aflată în vigoare la momentul respectiv. Fiind o lege care a apărut în luna iulie, ea trebuie aplicată după această lună şi, ca atare, este nevoie de bani suplimentari, a precizat ministrul Olguţa Vasilescu.

Chiar în aceste momente, premierul Viorica Dăncilă îşi susţine discursul în prezenţa femeilor social-democrate, eveniment care a început cu o oră întârziere faţă de ora programată, premierul Viorica Dăncilă fiind întâmpinată pe acordurile "Odei bucuriei". Evenimentul s-a dorit o prezentare din partea miniştrilor a măsurilor prevăzute în programul de guvernare, care au fost îndeplinite, dar şi proiectele care urmează să fie implementate în perioada următoare. Mai mulţi miniştri şi-au prezentat proiectele. Astfel, ministrul muncii, Olguţa Vasilescu, a amintit de adoptarea Legii salarizării şi a vorbit despre proiectul noii legi a pensiilor, care urmează să intre în circuitul legistlativ, precizând că România înregistrează în prezent cea mai mică rată a şomajului din istorie.

Ministrul de finante Eugen Teodorovici a afirmat, la rândul său, că în perioada următoare guvernul se va axa cu determinare pe zona economică. El a precizat că pentru un buget de stat puternic este nevoie de o economie dezvoltată. Promovarea inovaţiei în medicină este o măsură aflată în atenţia Executivului, a afirmat ministrul sănătăţii Sorina Pintea. Amintim că, în ultima şedinţă, Guvernul a introdus două noi molecule pentru tratamentul pacienţilor. Reuniunea social-democraţilor continuă mâine, la Neptun, cu reuniunea Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat şi întâlnirea grupurilor parlamentare reunite.


Etichete Reuniune PSDFemei social-democrate

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live