Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Matinal Joi, 03 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Amalia Bojescu

2 Noiembrie 2020
Vizualizari: 233
Comentează add

Teme de pe agenda din această săptămână a Parlamentului

amalia-bojescu

Foto cdep.ro

Urmează o săptămână cu o agendă încărcată în Parlamentul de la Bucureşti.

Astfel, ar urma să intre în dezbatere cererea de reexaminare a legii care stabileşte că Legislativul, şi nu Guvernul, fixează data scrutinului parlamentar.

Până acum, conducerea Senatului, care este prima Cameră sesizată, nu s-a putut întruni din lipsă de cvorum.

Pe agenda parlamentarilor se află şi bugetul pe anul viitor.

Social-democraţii au acuzat PNL şi USR că au boicotat şedinţele Biroului Permanent al Senatului pentru ca proiectul de lege să nu poată fi dezbătut şi votat.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu spunea că activitatea Parlamentului nu poate fi blocată pentru un interes politic de alegeri, adăugând că proiectul de lege care prevede că Parlamentul stabileşte data alegerilor va fi trecut săptămâna viitoare prin forul legislativ şi va fi trimis la promulgare până în data de 6 noiembrie, când trebuie să înceapă campania electorală.

De celalată parte, PNL susţine că amânarea alegerilor parlamentare este o temă de campanie electorală. Senatorul PNL Alina Gorghiu spune că amânarea scrutinului, dorită de PSD, ar fi o imensă problemă şi nu o soluţie. Pe de altă parte,

PSD pune presiune pe Guvern să vină în Parlament cu proiectul de buget pe anul viitor.

Bugetul trebuie să intre în procesul de transparentizare publică, dat fiind că PSD deţine informaţii cum că s-ar dori creşterea taxelor şi impozitelor şi că vor fi daţi oameni afară - spune prim-vicepreşedintele formaţiunii, Sorin Grindeanu.

În replică, ministrul finanţelor publice, Florin Cîţu, declara că va prezenta bugetul după alegerile parlamentare, în faţa noului Legislativ, şi dă asigurări că nu vor creşte taxele.

(PH)


Etichete parlamentguvernpnlpsdusr(PH)

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live