Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Taxa pe tranzacţiile financiare, dezbătută la Strasbourg

Comisia Europeană propune introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare în toate cele 27 de state membre. Veniturile aduse de această taxă s-ar putea ridica la 57 de miliarde de euro pe an.

Taxa pe tranzacţiile financiare, dezbătută la Strasbourg
Tranzacţiile pe bursă ar putea fi taxate. Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Iolanda Bădiliţă, 23 Mai 2012, 15:29

Replici acide, miercuri, la Strasbourg, în Parlamentul European, unde s-a dezbătut şi urmează să se voteze propunerea Franţei şi Germaniei de a impune o taxă pe tranzacţiile financiare, ca instrument de sprijin în depăşirea crizei datoriilor, intenţie contestată de Marea Britanie, Suedia sau Olanda.

Proiectul are şanse să primească votul europarlamentarilor, dar chiar şi aşa el nu se poate transforma într-o obligaţie pentru statele membre.

Din punctul de vedere al Comisiei şi Parlamentului, calculul este unul simplu: datoria publică a Uniunii Europene a crescut din cauza crizei financiare de la 60% la 80%, iar statele membre au cheltuit 4,6 miliarde de euro pentru a salva sectorul financiar.

Pe de altă parte, sectorul financiar se bucură de avantaje fiscale de 18 milioane de euro pe an.

"Taxa va acţiona ca un instrument de piaţă, care va stimula activităţile financiare stabile şi nu speculaţiile de mare risc. De asemenenea, această taxă va aduce venituri substanţiale la bugetul Uniunii Europene, fără să mai ceară aceasta cetăţenilor obişnuiţi", spune Algirda Semeta, comisar pentru politici fiscale uniune vamală, audit şi antifraudă.

Nu puţini europarlamentari au criticat miercuri guvernele statelor membre că, deşi nu au ezitat să folosească banii contribuabililor pentru salvarea băncilor, ezită acum să facă un pas în recuperarea acestor sume prin impunerea taxării tranzacţiilor financiare.

"Nu putem fi ostatecii unor state membre care nu doresc introducerea acestei taxe. De aceea, până când vom ajunge la unanimitatea de 27 de state membre, propunem, într-o primă etapă, cooperarea consolidată între statele membre care doresc această taxă", a declarat socialista Anni Podimata, raportorul Parlamentului European în acest dosar.

Raportoarea Anni Podimata este de părere că introducerea taxei ar putea diminua contribuţia statelor membre la bugetul Uniunii Europene.

Potrivit Comisiei Europene, dacă două treimi din veniturile din această taxă ar fi administrate la nivel european, contribuţiile statelor membre la buget ar fi reduse cu până la 50%.

Criticii au altă părere

"Ce urmează? O taxă specială pe zilele însorite din Spania? Pe moda de lux din Paris sau pe maşinile de lux din Germania? Doriţi să aduceţi Londra aici, dar trebuie să înţelegeţi că nu băncile, ci cei care economisesc vor fi afectaţi", spune Godfrey Bloom, europarlamentar britanic din partea grupului Europa Libertăţii şi Democraţiei.

Aşadar, oponenţii se tem că această taxă va declanşa golirea vistieriilor băncilor europene şi va împinge companiile de investiţii financiare să îşi relocheze operaţiunile în ţări cu juridicţii mai avantajoase.

Comisia Europeană propune introducerea unei taxe în toate cele 27 de state membre.

Acţiunile şi bond-urile ar putea fi taxate cu 0,1% şi contractele derivate cu 0,01%.

Veniturile aduse de această taxă s-ar putea ridica la 57 de miliarde de euro pe an.

Germania şi Franţa vor aplica taxe pe tranzacţiile financiare
În lume 09 Ianuarie 2012, 18:47

Germania şi Franţa vor aplica taxe pe tranzacţiile financiare

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, au căzut de acord asupra aplicării unei taxe pe...

Germania şi Franţa vor aplica taxe pe tranzacţiile financiare
Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
În lume 25 Aprilie 2024, 20:53

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză

Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene a decis să iniţieze mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză, pentru...

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
În lume 25 Aprilie 2024, 20:49

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că plănuieşte să viziteze China în luna mai.

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
În lume 25 Aprilie 2024, 20:35

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobîl din Ucraina, pe atunci parte...

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
În lume 25 Aprilie 2024, 20:32

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul

Comisia Europeană a decis anul acesta să nu mai înnoiască autorizarea pentru opt tipuri de arome care sunt adăugate anumitor...

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
Ședință a cabinetului de război israelian
În lume 25 Aprilie 2024, 15:35

Ședință a cabinetului de război israelian

Cabinetul de război israelian se reunește pentru a discuta despre o posibilă operațiune militară de amploare în Rafah din...

Ședință a cabinetului de război israelian
Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
În lume 25 Aprilie 2024, 14:48

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza

Armata israeliană a comunicat că a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore.

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene
În lume 25 Aprilie 2024, 14:36

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene

Rachetele cu rază lungă de acţiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat...

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene