Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Taxa pe publicitate din Ungaria, denunțată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a denunţat luni taxa pe publicitate impusă de guvernul din Ungaria companiilor de media.

Euranet Plus.

Articol de Alex Olaru, 29 Iulie 2014, 13:08

Comisarul european pentru agenda digitală, Neelie Kroes, susţine, pe blogul său, că libertatea presei este pusă în pericol.

În opinia Comisiei, decizia autorităţilor de la Budapesta de a introduce o taxă pe media reprezintă o ameninţare împotriva pluralismului presei şi contravine valorilor de bază europene.

Neelie Kroes face referire inclusiv la modul în care taxa a fost aprobată. Comisarul susţine că nu a existat o dezbatere adevărată sau consultări cu cei vizaţi.

Totodată, taxa ar afecta în primul rând grupul german independent RTL, care a anunţat deja că se va adresa Curţii Europene de Justiţie.

Audio: Taxa pe publicitate din Ungaria, denunțată de CE.

Compania va trebui să plătească 40% din veniturile obţinute din publicitate – ar fi vorba, susţine Comisia Europeană, de o încercare a guvernului Orban de a izgoni din Ungaria o instituţie de presă independentă, văzută ca o ameninţare.

În paralel, un alt post de televiziune, considerat apropiat de partidul la putere beneficiază, printr-un amendament la lege, de scutiri fiscale.

Confruntat cu un val de critici interne şi internaţionale, premierul Viktor Orban a explicat că intenţionează să colecteze până la 32 de milioane de euro anual dintr-un sector profitabil şi că, citez, astfel se face dreptate.

Reacţia Comisiei Europene vine la mai puţin de două luni de la adoptarea de către parlamentul de la Budapesta, cu mare majoritate şi în procedură de urgenţă, a taxei. Atunci, executivul comunitar a a anunţat că analizează noua legeşi s-a abţinut de la a trage concluzii.

Neelie Kroes a mai intervenit, în urmă cu patru ani şi a obţinut într-un final modificarea legislaţiei privind controlul media adoptată de Fidesz în Ungaria.

Acum, comisarul atrage atenţia că lucrurile par să degenereze în mai multe state europene, printre care Bulgaria, Italia sau Marea Britanie.

Taxarea nu poate fi un instrument pentru discriminare şi politica fiscală nu poate fi o armă politică'' – spune comisarul european pentru agenda digitală.

În luna aprilie, organizaţia internaţională Alternative Europene şi Alianţa Internaţională a Jurnaliştilor au relansat Iniţiativa Europeană pentru Pluralism în media, alături de aproape 100 de parteneri din domeniu. Comisiei Europene i se cere să schiţeze în viitorul apropoiat o directivă pentru pluralism în presă.

I believe media freedom is still under threat in #Hungary - here is my new article on this continuing problem http://t.co/YUrQ7mGl1O

— Neelie Kroes (@NeelieKroesEU) July 28, 2014