Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ţările UE "vor începe să economisească gaz de săptămâna viitoare"

Măsura a fost impusă de reducerea livrărilor de gaz de către Rusia, care asigura până anul trecut circa 40% din importurile de gaz ale UE.

Foto: romgaz.ro

Articol de Sergiu Şteţ, 05 August 2022, 19:23

Reducerea cu 15% a consumului de gaz în cadrul UE va intra în vigoare "la începutul săptămânii viitoare" pentru a diminua impactul reducerii livrărilor ruseşti, a anunţat vineri, 5 august, preşedinţia cehă a Consiliului UE, relatează AFP preluată de Agerpres.

"Reglementarea privind reducerea cererii de gaz a fost oficial adoptată. Textul va fi publicat în Jurnalul Oficial la începutul săptămânii viitoare şi va intra în vigoare la o zi după publicare", a precizat preşedinţia Consiliului UE pe contul său de Twitter.

Textul urmează a fi publicat luni şi va intra în vigoare marţi, au declarat surse diplomatice europene pentru France Presse.

Acordul privind această măsură a fost obţinut în cadrul unei reuniuni extraordinare a miniştrilor energiei din UE pe 26 iulie. O singură ţară, Ungaria, s-a opus atunci acestei măsuri considerate "nejustificată, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare", dar unanimitatea nu era necesară şi guvernul ungar nu a putut împiedica adoptarea sa.

În cazul textului adoptat vineri a votat împotrivă şi Polonia, împreună cu Ungaria.

Acordul prevede ca fiecare ţară să facă "tot posibilul" pentru a reduce, între august 2022 şi martie 2023, consumul său de gaz cu cel puţin 15% în raport cu media ultimilor cinci ani în aceeaşi perioadă.

Măsura a fost impusă de reducerea livrărilor de gaz de către Rusia, care asigura până anul trecut circa 40% din importurile de gaz ale UE.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel la statele membre "să se pregătească pentru scenariul cel mai grav" al unei încetări a livrărilor de gaz de către Rusia.

În caz de "risc de penurie gravă", un mecanism de alertă va face ca reducerea de 15% să fie "obligatorie" pentru cei 27, dar acest obiectiv va fi adaptat la realităţile fiecărui stat, în special la capacităţile de a exporta cantităţile de gaz economisite ţărilor în nevoie.

Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, apreciază președintele Nicușor Dan
În lume 20 Martie 2026, 08:34

Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, apreciază președintele Nicușor Dan

Conferinţă de presă susţinută de preşedintelui României, Nicuşor Dan, după summitul Consiliului European de la Bruxelles.

Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, apreciază președintele Nicușor Dan
Vineri dimineaţă, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au anunţat că răspund unor atacuri cu rachete
În lume 20 Martie 2026, 08:21

Vineri dimineaţă, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au anunţat că răspund unor atacuri cu rachete

Noaptea trecută, oraşul Ierusalim a fost ţinta a cel puţin patru serii de atacuri lansate de Gărzile Revoluţionare iraniene.

Vineri dimineaţă, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au anunţat că răspund unor atacuri cu rachete
Israelul a lansat noi atacuri asupra Iranului
În lume 20 Martie 2026, 07:56

Israelul a lansat noi atacuri asupra Iranului

Pe de altă parte, s-au înregistrat noi tiruri de rachete iraniene în direcţia Israelului, dar şi a statelor din Golf.

Israelul a lansat noi atacuri asupra Iranului
Liderii europeni se gândesc la măsuri de compensare a preţurilor crescute la combustibili şi energie
În lume 20 Martie 2026, 07:47

Liderii europeni se gândesc la măsuri de compensare a preţurilor crescute la combustibili şi energie

La Bruxelles, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că guvernul Bolojan va prezenta astfel de măsuri în aproximativ o săptămână...

Liderii europeni se gândesc la măsuri de compensare a preţurilor crescute la combustibili şi energie
Premierul israelian declară că Iranul este decimat
În lume 19 Martie 2026, 22:38

Premierul israelian declară că Iranul este decimat

Presa americană relatează că Pentagonul dorește să ceară Congresului încă 200 de miliarde de dolari pentru înarmare.

Premierul israelian declară că Iranul este decimat
Războiul cu Iranul se desfășoară conform planului, susțin SUA
În lume 19 Martie 2026, 18:36

Războiul cu Iranul se desfășoară conform planului, susțin SUA

Între timp, cotațiile petrolului și gazelor continuă să crească și se amplifică temerile cu privire la siguranța alimentației...

Războiul cu Iranul se desfășoară conform planului, susțin SUA
România, Bulgaria, Moldova și Ucraina vor colabora în privința frontierelor și a fondurilor UE
În lume 19 Martie 2026, 18:31

România, Bulgaria, Moldova și Ucraina vor colabora în privința frontierelor și a fondurilor UE

România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina au înființat „Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială”.

România, Bulgaria, Moldova și Ucraina vor colabora în privința frontierelor și a fondurilor UE
Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos
În lume 19 Martie 2026, 16:38

Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos

Consulul îndeamnă credincioşii să nu dea curs acestui gen de mesaje neverificate care circulă online şi să se informeze doar...

Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos

Radio România

MApN: Trei pacienţi cu arsuri, transportaţi în Germania cu o aeronavă Spartan

MARAMUREȘ: O bază Salvamont în valoare de 3 milioane de euro va fi construită în Munții Rodnei

Românii formează cea mai numeroasă comunitate străină din Spania, cu peste 1,3 milioane de permise de şedere valabile

BUZĂU: Căutări cu barca și sonarul în râul Bâsca în cazul unei femei dispărute de 6 zile