Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sute de mii de oameni cer păstrarea directivelor Natura 2000

Consultarea a fost iniţiată de CE pentru a evalua în detaliu eficacitatea a două directive, cea privind păsările şi cea care se referă la habitatele naturale.

Articol de Victor Gheorghe, 28 Iulie 2015, 08:48

Sute de mii de oameni s-au pronunţat pentru menţinerea Programului Natura 2000, pentru care Comisia Europeană a organizat o consultare publică.

Consultarea online a fost iniţiată de Comisia Europeană pentru a evalua în detaliu eficacitatea a două directive, cea privind păsările şi cea care se referă la habitatele naturale.

Ambele fac parte din cadrul legislativ european Natura 2000 şi sunt în vigoare din anul 1979, respectiv 1992.

Potrivit organizaţiei World Wide Found for Nature, aproape jumătate de milion de cetăţeni din Europa au semnat o petiţie prin care cer menţinerea directivelor.

Audio: Europa la zi. Euranet Plus.

De asemenea, conform aceleiaşi surse, peste 50.000 de mesaje au fost trimise pe Twitter vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi comisarului pentru mediu, Karmenu Vella.

Rezultatele complete ale consultării vor fi publicate în toamna acestui an de către Comisia Europeană, iar o decizie finală asupra viitorului legislaţiei Natura 2000 este aşteptat în jurul lunii iunie 2016.

Procesul de evaluare a început în ianuarie 2015 şi durează în total circa un an.

Directivele au intrat în această evaluare ca parte dintr-un demers mai amplu al Comisiei, de a asigura acte normative potrivit scopurilor specifice.

Natura 2000 este considerată de către organziaţiile ecologiste drept unul dintre cele mai solide şi inovatoare sisteme legislative din lume pentru protejarea animalelor, vegetaţiei sălbatice şi habitatelor naturale împotriva presiunilor şi riscurilor de dispariţie.

Datorită acestor două legi majore, Europa are acum cea mai mare reţea de arii naturale protejate din lume, care acoperă aproape o cincime din suprafaţă terestră şi 4% din suprafaţă marină a Continentului.

Cea mai importantă inovaţie adusă de acest cadru legal este că permite dezvoltarea socio-economică în arealul siturilor protejate, atâta timp cât nu există pericolul degradării stării de conservare a speciilor şi habitatelor, penrtu care zonele au obţinut statutul Natura 2000.

Acest cadru recunoaşte că omul reprezintă o parte integrantă a naturii şi consideră că soluţia cea mai bună e cooperarea dintre om şi natură.

Numeroase situri Natura 2000 sunt valoroase tocmai datorită modului în care terenurile au fost administrate de oameni de-a lungul timpului, de pildă prin practici agricole tradiţionale, ceea ce a ajutat la formarea peisajelor rurale şi la întreţinerea diversităţii biologice.