Sunt copil, deci muncesc

Probabil că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat măcar o dată să treacă pe lângă un copil care munceşte într-un fel sau altul. Probabil n-am făcut nimic. Am mers mai departe. Sau poate i-am dat un ban, dacă copilul cerşea. Sau l-am întrebat mustrător dacă părinţii lui ştiu ce face. Sau de ce nu e la şcoală, ca alţi copii de vârsta lui.

Tocmai de aceea vă propun să ne oprim un pic în dreptul acestor copii (unii maturizaţi înainte de vreme) şi să-i privim altfel decât ca o "apariţie în peisaj".

Exploatarea copiilor prin muncă este un adevărat fenomen. Statul ştie (oficial) de peste 150.000 de copii care muncesc. În realitate, sunt mult mai mulţi.

Majoritatea sunt la ţară unde nu pare deloc neobişnuit ca un copil să sape, să meargă cu oile, să culeagă recolta de dimineaţa până seara, să vândă la piaţă şi aşa mai departe.

Ne atrag atenţia copiii care cerşesc sau spală parprize prin intersecţiile marilor oraşe. Deja aceştia ne enervează şi nu facem altceva decât să închidem geamul la maşină sau să-i gonim pornind ştergătoarele.

În mod normal, ar trebui să punem mâna pe telefon şi să anunţăm autorităţile că un copil munceşte, e în stradă sau a renunţat la şcoală ca să câştige bani pentru familia lui.

Prin constituţie se interzice exploatarea copiilor prin munca.

Mai exact : (art. 39, alin. 1) munca forţată este interzisă; (art. 45, al. 3) exploatarea copiilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise; (art. 45, alin. 4) copiii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.

Aceste prevederi sunt greu de aplicat într-o societate conservatoare, în care copiii au fost, şi încă mai sunt, priviţi ca o forţă de muncă în plus în gospodărie.

Însă, ce înseamnă, de fapt, exploatarea prin muncă? Unde este graniţa dintre un simplu ajutor dat părinţilor în gospodărie şi exploatare? Ce şanse oferă statul acestor copii? – sunt câteva din întrebările la care am încercat un răspuns în documentarul pe care-l puteţi asculta pe această pagină.

Înregistrările au fost făcute la Bârlad, unde, pe vremea lui Ceauşescu a existat cel mai mare orfelinat din ţară, care adăpostea la un moment dat aproape 1000 de copii.

Astăzi, în clădirea care adăpostea orfelinatul s-au înfiinţat mai multe ONG-uri şi direcţii sociale, printre care Centrul pentru copii abuzaţi.

Directorul acestui centru a crescut el însuşi la Orfelinatul din Bârlad şi are o poveste impresionantă.

Tot la Centrul pentru copii abuzaţi am întâlnit trei fraţi din comuna Tutova, judeţul Vaslui, care au cerut să fie luaţi de acasă.

După moartea mamei lor, în urmă cu şase ani, ei au "ţinut casa", cum se spune, în timp ce tatăl lor cheltuia banii pe băutură.

Cu alte cuvinte, mesajul acestui documentar este acela că toţi copiii au dreptul la copilărie.

Trebuie să se joace şi să meargă la şcoală.

Dar mai bine vă invit să ascultaţi documentarul şi chiar să vă spuneţi părerea: Care credeţi că ar fi soluţia ? Ce e de făcut pentru copiii exploataţi prin muncă, mulţi chiar de către părinţii lor?