Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ŞTIRI (politice, economice, sociale, culturale * Meteo * Sport) Sâmbătă, 25 Septembrie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Simona Şerbănescu

21 Noiembrie 2011
Vizualizari: 5523
Comentează add

Folosite iniţial ca mijloc de comunicare peste munţi, născute din nevoie, tulnicele s-au transformat acum în suveniruri.

Sunetul Ţării de Piatră- Tulnicul Sunetul Ţării de Piatră- Tulnicul - Conține audio Sunetul Ţării de Piatră- Tulnicul - Conține galerie foto

simona-serbanescu

Muzeul Tulnicelor din Patrahaitesti. Foto: Simona Şerbănescu.

În Ţara de Piatră- în ţara moţilor, în centrul Apusenilor, am ajuns noaptea.

Desluşeam doar luminile răzleţelor case cocoţate pe vârful muntelui, mirosul brazilor şi sunetul Arieşului.

De-abia dimineaţă, pe drumul spre Patrahaitesti şi, mai apoi, spre Tarsa, spre Avram Iancu, aveam să descopăr minunea locului şi răbdarea oamenilor.

Poate şi momentul toamnei, cu copacii amestecaţi în culori, cu muntele în stânga şi valea deschisă în dreapta, cu oamenii primitori, ce păreau să mă aştepte pe mine.

Poate şi asta: chipurile răbdătoare, de loc mirate, felul în care ne-am despărţit, de parcă mâine ne vom întâlni şi vom povesti din nou, despre copii, tulnice, Avram Iancu, Arieş, spectacole, turişti, iarnă.

Audio: Documentarul realizat de Simona Şerbănescu.


Pentru că am putea să o luăm de la început, şi să vorbim şi despre plăcintele cu brânză, covoarele de lână ţesute cândva în război, ciuberele pentru ţuică.

De fapt, vroiam să vorbim doar despre tulnice, dar cum sa vorbeşti doar despre atât, când moţii sunt atat de mândrii de tot ce înseamnă ei!
   
Tulnicele nu sunt de loc o amintire!

Folosite iniţial ca mijloc de comunicare peste munţi, născute din nevoie, tulnicele s-au transformat acum în suveniruri.

Dar şi în melodioase instrumente, pe care băieţii învaţă să le meşteşugească, iar fetele învaţă să le facă să sune frumos.

În Patrahaitesti- unul dintre cele mai izolate cătune din zonă- am descoperit un muzeu al tulnicelor.

Mai jos, în Arieşeni, băieţii mi-au arătat cum se fac tulnicele mici şi Cosmina a cântat într-un tulnic adevărat, de aproape trei metri.

Ceva mai jos, în Tarsa, am ascultat povestea devenirii unei tulnicărese, care a uimit scenele lumii cu sunetul profund al tulnicului dar şi cu viaţa moţilor care ştiu să facă de toate!

Este încă un colţ din România pe care vă invit să-l cunoaşteţi în documentarul România Actualităţi.


Etichete Exclusiv RadioApusenitulnicsunetAvram Iancu

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live