Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Subiectul zilei" - Invitat: Vasile Puşcaş

"Subiectul zilei" - Invitat: Vasile Puşcaş, fost ministru pentru afaceri europene.

"Subiectul zilei" - Invitat: Vasile Puşcaş

Articol de Radiojurnal, 25 Noiembrie 2019, 20:54

Rubrica: "Subiectul zilei" - Realizator: Simina Botar - La 30 de ani de la revoluţie şi la 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană vorbim despre reforme şi modernizare. Campania electorală a fost un bun prilej pentru aceasta. Proiectul de ţară sau strategie pentru învăţământ, strategie pentru diplomaţia noastră, urgenţa realizării infrastructurii mari pentru sustenabilitatea economiei noastre - zilele acestea am auzit de această preocupare din toate direcţiile. Acesta este subiectul zilei. Invitatul nostru este profesorul universitar Vasile Puşcaş, negociatorul şef al aderării noastre la Uniunea Europeană, fost ministru pentru afaceri europene. Bună seara!
Vasile Puşcaş: Bună seara!

Realizator: Domnule Puşcaş, în momentul aderării noastre la Uniunea Europeană ne-am luat angajamentul să facem nişte reforme. Le-am dus până la capăt?
Vasile Puşcaş: Din păcate, nu putem spune că le-am dus până la capăt şi câteva dintre ele cred că le-am chiar abandonat. Am să vă dau un exemplu: în primăvara lui 2004 ne-am angajat, împreună cu partenerii noştri europeni şi cu cei americani, să facem o reformă a administraţiei publice şi a funcţiei publice deoarece aplicarea acquis-ului comunitar şi intrarea în politicile europene, intrarea în procesul de integrare depindea foarte mult şi depinde în continuare foarte mult de calitatea administraţiei sau, cum spun cei de la Bruxelles, şi dumneavoastră foarte frecvent aduceţi în discuţie, capacitatea administrativă. Ei bine, acea strategie, agreată atât de actorii interni, cât şi de cei internaţionali, a rămas pe hârtie. Altă chestiune: politicile industriale, strategia de dezvoltare a industriei şi politicile industriale. Şi ea a rămas undeva în dosarele aderării, fără ca să se ia în considerare acest aspect. Să vă mai dau încă un exemplu. În tratatul de aderare se pune un accent deosebit pe politica de dezvoltare rurală. Ei bine, în activitatea noastră, a României şi a guvernelor României, referitoare la politicile agricole comune, doar într-o mică proporţie s-a ţinut cont de politica de dezvoltare rurală şi, mai mult, a fost un fel de sarabandă din aceasta financiară cu iz electoralist pentru diferite localităţi, comune sau regiuni. Lucrurile acestea evident că, până la urmă, arată că procesul de integrare europeană, care ar fi însemnat o schimbare de paradigmă a modernităţii noastre prin, şi subliniez, prin reformularea aspectelor noastre identitare în consonanţă cu acest proces de integrare, a fost la un moment dat lăsat la o parte şi totul s-a dus în plan aleatoriu, la întâmplare.

Realizator: Domnule ministru, dar cum pornim? Modernizăm mai întâi educaţia, mai întâi instituţiile statului, cum procedăm?
Vasile Puşcaş: Vedeţi, aţi pomenit la început, suntem într-o fază în care avem speranţă că se restarteaza procesele modernizatoare şi de dezvoltare ale României şi e normal să ne întrebăm iarăşi. În primul rând, trebuie să avem un proiect de ţară, aşa cum spuneaţi foarte clar asumat de către toate, dar subliniez, de către toate forţele politice din România, şi transpus în strategii şi programe de aplicare de instituţiile centrale şi de cele... administraţia locală şi regională. Este primul lucru de la care trebuie să pornim. Apoi trebuie să venim cu sectoarele care ne interesează, unde avem foarte multe rămâneri în urmă, dar să ţinem cont de faptul că toate sectoarele sunt într-o interdependenţă atât de mare, încât dacă lăsăm unul la o parte, putem să avem dereglări în altele. Exact cum vedeţi şi dumneavoastră, s-a lăsat la o parte aspectul acesta al modernizării infrastructurii. Aceasta a avut un efect extraordinar de mare asupra capacităţii noastre de a interacţiona cu piaţa internă a Uniunii Europene. Pe când Polonia, spre exemplu, într-un exerciţiu bugetar european, a reuşit să construiască 2.200 de km de autostradă, noi nu am reuşit şi nici nu are rost să spunem câţi am făcut într-un exerciţiu bugetar, pentru că este jenant. Care este ascendentul pe plan modernizator şi de dezvoltare a Poloniei? A reuşit nu numai să se lege foarte puternic de piaţa internă a Uniunii Europene şi aici, cu pieţele globale, de unde este conectată sau unde este conectată piaţa internă, dar a reuşit să-şi modernizeze propriul sistem economic. Industriile, mai ales orientate spre tehnicitate, înaltă productivitate. Agricultura dusă foarte mult spre cea organică, unde exista o nişă de piaţă şi unde nişa se poate lărgi şi aş putea să adaug şi alte elemente legate de educaţie, legate de cercetare ştiinţifică. Polonezii, tot în exerciţiu bugetar au reuşit să atragă investiţii în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnologice, aşa încât în momentul acesta sunt un punct de referinţă pentru Uniunea Europeană şi pentru piaţa central est-europeană.

Realizator: Cercetarea - industria viitorului...
Vasile Puşcaş: Sigur ca da! Nu putem să vorbim de modernizare, nu putem să vorbim de competitivitate, fără cercetare, fără inovare, fără o preocupare inclusiv financiară faţă de aspectele acestea de tehnologizare. Noi nu avem atâţia bani încât să plătim tot timpul patente din afară pentru a ne retehnologiza

Realizator: Deci există deja şi good practices în ţările nou intrate în UE.
Vasile Puşcaş: Sigur că da! Inclusiv în statele noi.
Realizator: Vă mulţumesc pentru acest început de discuţie! Invitatul ediţiei de astăzi la Subiectul zilei, profesor universitar Vasile Puşcaş, negociatorul şef al aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, fost ministru pentru afaceri europene. Vă mulţumesc!

Transcriere RADOR.

Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate
România 26 Aprilie 2024, 19:15

Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate

Ziua Veteranilor de Război va fi marcată luni printr-o serie de manifestări organizate în ţară şi în străinătate - anunţă...

Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate
”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”
România 26 Aprilie 2024, 19:00

”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că Executivul are bani pentru plata pensiilor şi a salariilor.

”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”
Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti
România 26 Aprilie 2024, 18:54

Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti

Peste 5.000 de tineri din ţară şi-au cumpărat bilete pentru cele patru zile ale festivalului de muzică din Costineşti care...

Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti
Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara
România 26 Aprilie 2024, 18:47

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise, cofinanţată prin programul Erasmus al Comisiei...

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara
Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne
România 26 Aprilie 2024, 18:44

Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne

Peste 1.500 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne se alătură, de astăzi,...

Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne
Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
România 26 Aprilie 2024, 17:38

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac

Meteorologii avertizează că este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri...

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment
România 26 Aprilie 2024, 17:33

Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment

Ajutorul de restructurare a TAROM de 80 de milioane de euro, pe care Comisia Europeană îl va aproba în câteva zile, va...

Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment
ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor
România 26 Aprilie 2024, 17:13

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor

Autorităţile sanitare ne îndeamnă să fim atenţi la ce produse cumpărăm pentru masa de Paşte, deoarece, din neatenţie, putem...

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor