Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SUA va importa, din nou, carne de vită din țările UE

Statele Unite vor importa din nou carne de vită din Uniunea Europeană, după o pauză de peste 15 ani.

SUA va importa, din nou, carne de vită din țările UE
Euranet Plus.

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 08 Ianuarie 2015, 10:36

Carnea de vită produsă în ţările din Uniunea Europeană a fost interzisă în Statele Unite, în urmă cu 15 ani, din cauza crizei provocate de epidemia de encefalopatie spongiformă bovina, cunoscută sub denumirea de „boala vacii nebune”, care a făcut atunci ravagii, mai ales în Marea Britanie.

În martie anul trecut, Statele Unite au ridicat în mod oficial interdicţia de a importa carne de vită din ţările europene, însă nu a început să primească efectiv acest produs.

Irlanda este prima ţară din Uniunea Europeană care va relua exporturile de carne de vită către Statele Unite.

Audio: Europa la zi. (Euranet Plus)

Ministrul irlandez al Agriculturii a anunţat că autorităţile americane au efectuat controale la unităţile de producţie din Irlanda în ultimii doi ani, după care au luat decizia de a cumpăra carne irlandeză, relatează publicaţia Financial Times. El a declarat că recâştigarea accesului pe pieţele americane reprezintă "un premiu important”.

Autorităţile estimează că exporturile anuale de carne de vită ale Irlandei către americani s-ar putea ridica la 25 de milioane de euro.

Comisia Europeană a salutat ridicarea interdicţiilor importului de carne de vită din Irlanda, apreciind această acţiune a americanilor drept o recunoaştere a "măsurilor importante şi eficiente luate de europeni pentru eradicarea bolii vacii nebune".

Totodată, comisarii pentru sănătate, comerţ şi agricultură şi-au exprimat opinia că Statele Unite ar trebuie să extindă accesul tuturor ţările din Uniune pe piaţa americană.

Această decizie a americanilor vine într-un moment critic pentru producătorii europeni de carne, foarte afectaţi de embargoul impus de Rusia importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană.

Această reacţie a Rusiei a venit anul trecut, după sancţiunile impuse de europeni, după amestecul Moscovei în criza ucraineană. Foarte multe abatoare din Franţa sau Germania, care trimiteau cea mai mare parte a producţiei lor către piaţa rusă, au dat faliment sau au fost obligate să-şi întrerupă temporar activitatea.

Reluarea greoaie a exportului de carne de vita din Uniunea Europeană catre Statele Unite are loc în contextul în care Washingtonul si Bruxelles-ul negociază, de peste un an şi jumătate, Tratatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, care îşi propune, printre altele, să elimine barierele comerciale dintre cele două părţi.