Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SUA şi UE îşi recunosc produsele ecologice certificate

Comisia Europeană precizează că toate produsele care îndeplinesc condiţiile parteneriatului cu SUA pot fi comercializate şi etichetate ca alimente - carne, cereale sau vin - ecologic certificate.

SUA şi UE îşi recunosc produsele ecologice certificate
Târg de produse ecologice si traditionale. Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Carmen Valică, Bruxelles, 01 Iunie 2012, 19:18

Începând de vineri, Statele Unite şi Uniunea Europeană îşi recunosc, reciproc, produsele ecologice certificate.

Este vorba despre o piaţă de 800 de milioane de consumatori, iar în bani, de zeci de miliarde de euro.

Acordul semnat în luna frebruarie permite comercializarea produselor ecologice, atât pe teritoriul american, cât şi în spaţiul comunitar.

Parteneriatul ar urma să ducă, în opinia Comisiei Europene, la dezvoltarea considerabilă a acestui sector.

Cu potenţial de creare de locuri de muncă şi înfiinţare de întreprinderi la nivel global, documentul ar elimina bariere birocratice şi financiare importante, în special pentru producătorii mici şi mijlocii din sectorul produselor ecologice.

Roger Waite, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru agricultură, Dacian Cioloş, spune că potrivit reglementărilor de până acum, un producător european care dorea să intre pe piaţa Statelor Unite avea nevoie de o certificare separată şi invers.

"Prin acest acord sperăm că va fi încurajat comerţul produselor organice între cele două părţi. Statele Unite şi Uniunea Europeană reprezintă 90% din consumul produselor organice disponibile la nivel global", a declarat Roger Waite.

Comisia Europeană precizează că toate produsele care îndeplinesc condiţiile parteneriatului pot fi comercializate şi etichetate ca alimente - carne, cereale sau vin - ecologic certificate.

În privinţa calităţii produselor, parteneriatul soluţionează diferenţele dintre Statele Unite şi Europa, cu privire la posibilitatea folosirii antibioticelor.

Concret, acestea sunt interzise total în producţia ecologică. Produsele care fac obiectul schimburilor comerciale, în temeiul documentului intrat astăzi în vigoare, trebuie transportate cu un certificat de export pentru produse ecologice.

Acest document trebuie să indice locul de producţie, să identifice organizaţia care a certificat produsul, să verifice dacă nu au fost folosite substanţe şi metode interzise şi să certifice dacă termenii parteneriatului au fost respectaţi.

De asemenea, certificatul e menit să asigure trasabilitatea produselor care fac obiectul schimburilor comerciale.

În total, sectorul produselor ecologice din Statele Unite şi Uniunea Europeană valorează împreună aproximativ 40 de miliarde de euro, cifră care, potrivit Comisiei Europene, e în creştere de la an la an.

Produse eco din România, apreciate în Germania
În lume 18 Februarie 2011, 08:58

Produse eco din România, apreciate în Germania

În Germania are loc în aceste zile, cel mai mare târg de produse ecologice la nivel mondial. România a primit invitaţia ca...

Produse eco din România, apreciate în Germania
Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
În lume 28 Martie 2024, 19:32

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui

Papa Francisc oficiază liturghia într-o închisoare de femei din Roma.

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
În lume 28 Martie 2024, 17:28

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană

Potrivit datelor Eurostat, ţara noastră este pe locul al doilea, dupa Bulgaria, în timp ce în alte state europene costul...

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
În lume 28 Martie 2024, 16:22

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean

Planul guvernelor Ucrainei şi Poloniei, de deblocare a graniţei este pus în aplicare, deşi "nu atât de repede pe cât ne-am...

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
În lume 28 Martie 2024, 12:33

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că avioanele de luptă F-16, furnizate de aliaţii din afara ţării,...

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul

Negocierile dintre Israel şi Hamas privind o încetare a focului sunt afectate şi de faptul că atât în cadrul guvernului...

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia

Motivul expulzării diplomatului rus este legat de ceea ce autoritățile letonă au numit o "comunicare publică inacceptabilă și...

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"
În lume 27 Martie 2024, 10:17

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"

THE FINANCIAL TIMES: Misterioase sunt căile conștiinței globale. Politica mondială pare să funcționeze în continuare conform...

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"