Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SUA şi Rusia negociază termenii unei întâlniri pe tema Siriei

MAE rus a precizat că data, locul şi formatul convorbirilor cu secretarul de stat american John Kerry sunt în acest moment în discuţie.

SUA şi Rusia negociază termenii unei întâlniri pe tema Siriei
Secretarul de Stat american John Kerry (stânga) şi ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov. Foto: 204.130.176.200.

Articol de Alexandru Beleavski, Moscova, 20 Octombrie 2015, 06:22

Propunerea SUA privind o întâlnire chiar şi multilaterală asupra Siriei vine în contextul unei răciri continue a relaţiilor americano - ruse.

Asta în condiţiile în care ideea de săptămânile trecute ca o delegaţie condusă de premierul rus Medvedev să fie primită la Washington şi apoi o delegaţie americană să vină la Moscova a fost refuzată de SUA.

În conformitate cu ultimele declaraţii ale Ministerului rus de Externe, data, locul şi formatul convorbirilor menţionate de secretarul de stat american sunt în acest moment în discuţie, ele urmând să aibă loc cel mai probabil în cursul acestei săptămâni.

O sursă diplomatică rusă menţionase anterior ca loc posibil Viena.

Aflat luni la Geneva, preşedinta Camerei Superioare a parlamentului rus a declarat că Moscova este întotdeauna deschisă pentru negocieri, indiferent de format, pentru a se ajunge la o înţelegere reciprocă şi la formarea unei atmosfere de încredere.

Evident, cel mai important aspect al acestor discuţii preliminare nu este locul şi data, ci în primul rând agenda acestei întâlniri şi din declaraţiile lui John Kerry de la Madrid se poate deduce cam cum vede Washingtonul această agendă.

În primul rând, subiectul central va fi reglementarea politică a conflictului sirian şi John Kerry a spus că va reveni în Europa pentru a discuta cu reprezentanţii autorităţilor din Rusia, Turcia, Arabia Saudită şi Iordania, posibilităţi reale şi tangibile ce ar putea eventual să relanseze procesul politic şi să apropie tranziţia politică de la un guvern care serveşte nevoile unei dictaturi la cel care va servi nevoile poporului sirian.

Premisele acestei iniţiative menţionate de John Kerry sunt şi ele interesante.

În primul rând este vorba de necesitatea de a înfrânge organizaţia teroristă SI, ceea ce nu este o opţiune ci o necesitate.

De asemenea, Kerry a spus că această campanie împotriva SI va cere un angajament internaţional care va dura mai mulţi ani.

A doua premisă este depăşirea actualei catastrofe umanitare care ameninţă inclusiv Europa, cât şi ţările situate la est de Orientul Mijlociu.

Al treilea punct al argumentaţiei lui Kerry este înţelegerea faptului că în Siria nu poate exista o soluţie militară, ceea ce înţeleg atât Rusia cât şi Iranul.

De asemenea, este important să se înţeleagă că în cele din urmă Bashar Assad va cădea, iar susţinerea lui nu va face decât să prelungească vărsările de sânge şi va duce la creşterea numărului de extremişti şi islamişti.

John Kerry a evitat însă să critice Rusia pe faţă pentru susţinerea lui Assad, formulându-şi poziţia în termenii unei invitaţii care nu poate fi refuzată.

Prioritatea nr 1 pentru SUA definită de John Kerry este distrugerea SI, ceea ce va cere eforturi conjugate la nivel internaţional.

A doua prioritate este depăşirea catastrofei umanitare şi a treia este că practic plecarea lui Bashar Assad nu mai este pentru SUA o prioritate nr 1.

Concluzia este că plecarea lui Bashar Assad nu mai poate fi precondiţie a negocierilor, dar SUA dacă vor angaja aceste negocieri cu Rusia şi cu ţările din zonă vor pune condiţia ca la un moment dat când se vor împlini anumite condiţii, plecarea lui Bashar Assad să fie piesa esenţială a scenariului de tranziţie către acel guvern nou despre care s-a menţionat pentru prima dată la Geneva II.

Secretarul de stat american John Kerry, în prima vizită oficială în Spania
În lume 19 Octombrie 2015, 05:42

Secretarul de stat american John Kerry, în prima vizită oficială în Spania

Şeful diplomaţiei americane se va întâlni cu cu ministrul spaniol de externe, dar va avea şi reuniuni separate cu premierul...

Secretarul de stat american John Kerry, în prima vizită oficială în Spania
Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
În lume 19 Aprilie 2024, 23:39

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025

Iniţial era planificat să se facă trecerea la 1 ianuarie 2025.

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
În lume 19 Aprilie 2024, 23:34

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil

Preţurile vacanţelor sunt aşteptate să fie şi cu 10-15% mai mari decât anul trecut - a declarat preşedinta Asociaţiei...

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
În lume 19 Aprilie 2024, 20:28

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk

Russell Bentley, cetăţean american, era un susținător declarat al forțelor susținute de ruși din Ucraina, pe care presa rusă...

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 19:41

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan

Teheranul a minimizat incidentul şi a indicat că nu are planuri de represalii, un răspuns care pare să aibă ca scop evitarea...

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
În lume 19 Aprilie 2024, 19:28

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 

Prin Odesa, ies catre Africa, Europa sau Asia aproximativ 140 de milioane de tone de cereale pe an.

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
În lume 19 Aprilie 2024, 16:44

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente

Preţul petrolului s-a repliat, astăzi, după ce barilul s-a scumpit timp de câteva ore cu mai mult de 4 procente,...

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
În lume 19 Aprilie 2024, 16:32

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei

CIA a avertizat că Ucraina ar putea pierde războiul până la sfârşitul anului dacă nu va fi sprijinită corespunzător. Mâine,...

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei