"SUA și NATO trebuie să contracareze dominația Rusiei în Marea Neagră"

Cu o tensiune crescută în strâmtoarea Taiwan și cu orientările globale de apărare națională care insistă asupra Chinei ca prioritate principală, vizitele secretarului Apărării, Lloyd Austin, săptămâna trecută, în țările din fostul bloc sovietic, ne reamintesc că trebuie să echilibrăm această preocupare acordând atenția cuvenită revanșardului Vladimir Putin și constrângerii ruse asupra statelor riverane Mării Negre.

Războiul terestru din 2008 din Georgia și confiscarea Crimeii, în 2014, de la Ucraina, au lăsat fostele națiuni sovietice care au aspirații occidentale să gestioneze criza cu un sprijin minim. Mobilizarea masivă a Rusiei de-a lungul graniței de est a Ucrainei, în această primăvară, a demonstrat opțiunile limitate de a descuraja viitoare agresiuni în regiune.

Afirmarea sprijinului secretarului Austin pentru Ucraina, acordul de instruire cu Georgia și discuțiile cu România trebuie să fie urmate de eforturi concrete de a concura cu Rusia în Marea Neagră.

Rachetele rusești Bastion și Kalibr includ variante avansate anti-navă, de atac terestru, cu viteză de croazieră și cu rază lungă, și oferă Rusiei o capacitate de atac formidabilă. Cu acest sistem desfășurat în Crimeea ocupată de ruși și la bordul marii Flote a Mării Negre, Rusia ar putea exercita aceleași tactici anti-acces (A2/AD) în Marea Neagră, prin care de asemenea China se poziționează în Marea Chinei de Sud.

În plus, aeronavele rusești provoacă constant prezența aliaților în Marea Neagră – cel mai recent, pe 19 octombrie, când un avion SU-30 a escortat bombardiere americane în spațiul aerian internațional. Acum, norma acceptată este că navele de război ale SUA și ale NATO din Marea Neagră vor fi urmărite îndeaproape de navele de război rusești și survolate de aeronave de atac.

Ofițerii de comandă și-au exercitat corect o atitudine reținută în situații de survol potențial periculoase în care calculele tactice greșite ar putea avea ramificații strategice. Cu toate acestea, acțiunile provocatoare ale Rusiei sunt îngrijorătoare. Amiralul Robert Burke, ofițerul naval superior în Teatrul European, a declarat în această vară că „nu le va cere ofițerilor de comandă să atace primii” și s-au luat măsuri pentru a răspunde mai bine în caz de criză.

Cele patru distrugătoare americane (DDG) de la baza Rota sunt schimbate cu structuri cu cea mai nouă suită de sisteme de luptă AEGIS, pentru a oferi cele mai capabile platforme pentru operațiunile din Marea Neagră. În iunie, nava de război HMS Defender a Marinei Regale Britanice a demonstrat hotărârea aliaților noștri atunci când a fost hărțuită de aeronave rusești și, posibil, elemente au fost lansate în calea sa.

Poate cel mai important, întâlnirea din septembrie a președintelui Biden cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky și vizitele secretarului Austin sporesc vizibilitatea angajamentului față de regiune. Cu toate acestea, se poate face mai mult pentru a consolida această poziție.

Operațiunile care includ demonstrații militare de top și interoperabilitate transformă simpla prezență într-o descurajare credibilă. Convenția de la Montreux limitează tonajul navelor de război pe care națiunile îl pot avea în Marea Neagră, la un moment dat; cu toate acestea, un grup de națiuni care au aceleași idei pot produce o forță substanțială pentru a depăși această limitare, așa cum a demonstrat exercițiul Sea Breeze. Exercițiul multinațional condus de SUA și Ucraina și-a încheiat cea de-a 21-a ediție vara trecută și s-a extins pentru a include operațiuni amfibie și exerciții de trageri.

De asemenea, Grupurile Maritime NATO (SNMG) 1 și 2, cu participare și conducere prin rotație din întreaga Alianță, pot trimite un mesaj al NATO unificat de sprijinire a libertății în Marea Neagră. Cu toate acestea, trebuie să existe o creștere continuă pentru a adăuga substanță acestei prezențe.

Formidable Shield, un exercițiu multinațional în teatrul nord-european, a culminat cu interceptarea unei ținte balistice, cu instrucțiuni olandeze și expertiză americană. Demonstrațiile de capabilități superioare cu aliații și partenerii noștri de la Marea Neagră ar contracara mai bine tragerile de testare frecvente ale Rusiei din Crimeea, unde solicită zone de operare supradimensionate și le folosesc drept justificare pentru hărțuirea navelor care operează în apele internaționale.

O modalitate mai drastică de a modela spațiul de luptă din Marea Neagră este prezența rachetelor de croazieră de apărare de coastă (CDCM) cu raza de acțiune și în cantitatea de a amenința dominația rusă. România este un membru devotat al NATO, care depășește contribuțiile minime la apărare, găzduiește peste 1.000 de trupe americane rotative și singura facilitate operațională Aegis Ashore, care asigură apărarea împotriva rachetelor balistice a Europei.

Acest comportament model pentru Alianță este legat, fără îndoială, de amintirea nu atât de îndepărtată a României despre guvernarea autoritară și amenințarea directă pe care o reprezintă agresiunea rusă în Marea Neagră, cu privire la accesul spre mările lumii.

În luna mai, România și-a consolidat poziția prin angajamentul de a achiziționa racheta Naval Strike. Acest sistem de apărare de coastă va complica cu siguranță calculele lui Putin în Marea Neagră, când va deveni operațional, până în 2024. Totuși, singure, ele sunt o contrabalansare inadecvată pentru cele din Crimeea.

Statele Unite și NATO ar trebui să urmărească opțiuni suplimentare pentru ca România, Bulgaria și Turcia să amenințe Flota Mării Negre, prin acoperirea asigurată de suprapunerea sistemului CDCM.

Extinderea Rusiei spre vest și amenințarea aliaților NATO ar putea fi puțin probabilă în viitorul apropiat, dar descurajarea nu poate fi neglijată. Spațiul de luptă de la Marea Neagră este în mare parte cedat Rusiei; această dominație reprezintă o amenințare strategică pentru aliații NATO România și Bulgaria și a dus deja la pierderea de teritorii și de vieți omenești pentru Ucraina și Georgia, orientate spre vest.

Prezența semnificativă a SUA și a NATO, cu demonstrații de tehnici militare de vârf și sisteme CDCM având capacitatea de a amenința Flota rusă ar trebui urmărite ca modalități de a descuraja agresiunea continuă și de a menține libertatea apelor internaționale ale Mării Negre.

Autor: Brian Harringto (specialist în Securitatea națională la Institutul Hoover de la Universitatea Stanford și o locotenent comandant pentru războiul de suprafață în Marina Statelor Unite)