Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SUA se tem că în Siria s-ar fi folosit din nou gaz sarin

Statele Unite „se tem” că în Siria ar fi fost folosit de curând gaz sarin, după ce clorul a fost folosit în „numeroase rânduri” în atacuri.

SUA se tem că în Siria s-ar fi folosit din nou gaz sarin

02 Februarie 2018, 18:18

Potrivit lui James Mattis, clorul a fost folosit în „numeroase rânduri” în atacuri în Siria, „dar ceea ce ne preocupă cel mai mult este posibilitatea ca de curând să fi fost folosit gaz sarin”, precizează secretarul amrican al apărării citat de Reuters şi AFP. Totuşi, a adăugat el, SUA nu dispun deocamdată de dovezi în susţinerea acestei ipoteze.

Precizările sale survin după ce joi un înalt responsabil american a afirmat că regimul preşedintelui sirian Bashar Al Assad, dar şi Statul Islamic, „continuă să folosească arme chimice”, iar un alt responsabil a declarat că preşedintele Donald Trump „nu exclude nicio” opţiune, iar „folosirea forţei militare continuă să fie luată în considerare”.

Aceste declaraţii au fost făcute la rândul lor în contextul informaţiilor privind producerea de noi atacuri cu clor şi gaz sarin şi al unor informaţii neconfirmate privind un atac chimic produs la 22 ianuarie la Douma, enclavă rebelă la est de Damasc aflată sub asediu.

La 7 aprilie anul trecut, Donald Trump a ordonat lansarea a 59 de rachete de croazieră asupra unei baze aeriene a regimului sirian de unde ar fi provenit armele chimice folosite în atacul produs cu trei zile mai devreme asupra oraşului rebel Khan Shaykhun, din provincia nord-vestică Idlib. Atacul de la Khan Shaykhun, negat de regimul sirian şi de aliaţii săi ruşi, s-a soldat cu 87 de morţi în rândul civililor, inclusiv 31 de copii.

Operaţiunea „Ramura de măslin”
Euroatlantica 26 Ianuarie 2018, 10:09

Operaţiunea „Ramura de măslin”

Operaţiunea militară „Ramura de măslin” lansată de Turcia în Nordul Siriei riscă să destabilizeze şi mai mult situaţia de...

Operaţiunea „Ramura de măslin”
Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma
În lume 29 Martie 2024, 11:15

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma

Papa Francisc a spălat aseară picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma, un ritual care marchează...

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma
"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"
În lume 29 Martie 2024, 11:05

"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"

FOREIGN POLICY: Europa ar face bine să fie pregătită.

"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"
Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
În lume 29 Martie 2024, 08:32

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei

Mai multe explozii s-au auzit vineri dimineaţă, 29 martie, în regiunea vest-ucraineană Ivano-Frankivsk. Congorm...

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
În lume 29 Martie 2024, 07:44

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american

Programul de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 60 de miliarde de dolari, este blocat în Congresul SUA încă de anul trecut.

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
În lume 28 Martie 2024, 19:32

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui

Papa Francisc oficiază liturghia într-o închisoare de femei din Roma.

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
În lume 28 Martie 2024, 17:28

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană

Potrivit datelor Eurostat, ţara noastră este pe locul al doilea, dupa Bulgaria, în timp ce în alte state europene costul...

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
În lume 28 Martie 2024, 16:22

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean

Planul guvernelor Ucrainei şi Poloniei, de deblocare a graniţei este pus în aplicare, deşi "nu atât de repede pe cât ne-am...

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean