Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SUA "ar putea suspenda" ajutorul militar pentru Pakistan

Congresul SUA aşteaptă mai multe informaţii din partea CIA pentru a stabili dacă autorităţile pakistaneze ştiau unde se ascundea bin Laden, caz în care ar putea decide tăierea fondurilor pentru Pakistan.

SUA "ar putea suspenda" ajutorul militar pentru Pakistan
Tanc al armetei pakistaneze. Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Doina Saiciuc, corespondent RRA în Statele Unite, 04 Mai 2011, 07:38

Congresul SUA ar putea tăia cele aproape 1,3 miliarde de dolari în ajutor militar anual
acordat Pakistanului, dacă se va constata că guvernul pakistanez cunoştea locul în care se ascundea Osama bin Laden.

Preşedinta comitetului pentru informaţii al Senatului american, senatoarea democrată Dianne Feinstein a spus că aşteaptă mai multe informaţii din partea directorului CIA, Leon
Panetta despre rolul guvernului pakistanez.

Membrii congresului adresează două întrebări simple Pakistanului. Ce au ştiut armata şi
agenţii secreţi despre locul unde trăia bin Laden şi când au aflat aceştia.

La Casa Albă, purtătorul de cuvânt Jay Carney a încercat să echilibreze balanţa delicată
a intereselor eforturilor contrateroriste americano-pakistaneze, declarând că “în vreme ce recunoaştem că există diferenţe complicate între abordările ţărilor noastre, există şi o mare dimensiune a cooperării.

"Aceasta nu trebuie pierdută iar poporul american trebuie să ştie acest lucru".

Clădirea albă, cu trei etaje, în care locuia Osama bin Laden, în apropierea unei
academii militare de elită pakistaneze, este de opt ori mai mare decât oricare altă casă din împrejurimi.

Revelaţia a fost că cel mai căutat terorist din lume trăia de ani de zile nu numai în
confort, ci chiar la uşa armatei pakistaneze.

Noile date ameninţă să distrugă ceea ce a devenit o relaţie şi aşa puternic marcată de
neîncredere între SUA şi Pakistan.

Suspiciuni privind armata pakistaneză

Ultimele descoperiri au ridicat imedit mari semne de întrebare în legătură cu ceea ce este calificată drept "puternica armată pakistaneză", pe care oficialii americani o suspectează de mult timp că tolerează şi chiar adăposteşte militanţi islamişti.

Aceiaşi oficiali americani se întreabă cum este oare posibil ca armata pakistaneză să nu fi ştiut despre prezenţa lui bin Laden.

De altfel, liderul al-Qaeda se alătură unei lungi liste de terorişti capturaţi sau ucişi, nu în
îndepărtatele arii tribale ale Pakistanului, ci în inima unor centre urbane din inima ţării.

Casa lui bin Laden, evaluată la 1 milion de dolari, se află într-o comunitate de familii
militare.

Din această cauză la Washington se adânceşte convingerea că Pakistanul este fie indecis să îi vâneze pe terorişti, fie îi protejează.

Drept urmare la Capitoliu, membrii congresului american cer cu fermitate restricţionarea sau chiar tăierea ajutoarelor militare pentru Pakistan.

Din 2001, de când a declarat că se aliază eforturilor contrateroriste americane, regimul pakistanez a primit miliarde de dolari din partea SUA în ajutoare militare.

Oficialii de la Wahington au spus de mult timp că bin Laden s-ar afla în Pakistan, dar
oficialii de aici au cerut întotdeauna dovezi.

Pakistanul a aflat de operaţiune "doar după ce s-a încheiat"

În final, însă, după un deceniu de căutare a "creierului" celor mai cumplite atacuri
teroriste împotriva Americii, la 11 septembrie 2001, se pare că SUA nu au avut
suficientă încredere în Pakistan pentru a veni cu dovezile, drept urmare au preferat să acţioneze.

Oficialii de la Washington insistă că Pakistanul nu a ştiut despre operaţiunea de
lichidare a liderului al-Qaeda decât după ce ea s-a încheiat, în cursul nopţii de duminică
spre luni.

Consilierul prezidenţial pentru antiterorism, John Brennan, a declarat că nu este deloc credibil ca teroristul fugitiv Osama bin Laden să nu fi avut ceva sprijin în Pakistan unde clădirea în care se ascundea a fost construită în urmă cu 6 ani într-un oraş cu o solidă prezenţă militară şi la numai două ore cu maşina, de Islamabad.

John Brennan a precizat că nu i-a contactat pe pakistanezi decât "după ce toţi oamenii noştri şi toate aeronavele noastre au fost înafara spaţiului pakistanez.

"Operaţiunea a fost proiectată în aşa fel încât să reducem pe cât posibil perspectiva angajării în luptă cu forţele pakistaneze“, a afirmat consilierul prezidenţial pentru antiterorism.

Mai mult, Consilierul prezidenţial american pentru antiterorism a indicat că ceea ce vor face SUA va fi să încerce să convingă poporul pakistanez, populaţia regiunii, că "al-Qaeda aparţine trecutului".

Osama bin Laden a fost ucis,  al-Qaida, decapitată
În lume 02 Mai 2011, 16:20

Osama bin Laden a fost ucis, al-Qaida, decapitată

Siteul FBI unde se găsesc detalii în legătură cu bin Laden şi recompensa pentru cei care pot oferi informaţii pentru...

Osama bin Laden a fost ucis, al-Qaida, decapitată
Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
În lume 19 Aprilie 2024, 23:39

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025

Iniţial era planificat să se facă trecerea la 1 ianuarie 2025.

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
În lume 19 Aprilie 2024, 23:34

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil

Preţurile vacanţelor sunt aşteptate să fie şi cu 10-15% mai mari decât anul trecut - a declarat preşedinta Asociaţiei...

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
În lume 19 Aprilie 2024, 20:28

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk

Russell Bentley, cetăţean american, era un susținător declarat al forțelor susținute de ruși din Ucraina, pe care presa rusă...

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 19:41

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan

Teheranul a minimizat incidentul şi a indicat că nu are planuri de represalii, un răspuns care pare să aibă ca scop evitarea...

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
În lume 19 Aprilie 2024, 19:28

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 

Prin Odesa, ies catre Africa, Europa sau Asia aproximativ 140 de milioane de tone de cereale pe an.

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
În lume 19 Aprilie 2024, 16:44

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente

Preţul petrolului s-a repliat, astăzi, după ce barilul s-a scumpit timp de câteva ore cu mai mult de 4 procente,...

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
În lume 19 Aprilie 2024, 16:32

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei

CIA a avertizat că Ucraina ar putea pierde războiul până la sfârşitul anului dacă nu va fi sprijinită corespunzător. Mâine,...

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei