Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Studiu privind evoluţia unor copii români adoptaţi în Marea Britanie

În ciuda creşterii şi educării într-un mediu stabil mulţi dintre copiii neglijaţi la începutul vieţii şi care au suferit privaţiuni dezvoltă probleme sociale şi emoţionale.

Studiu privind evoluţia unor copii români adoptaţi în Marea Britanie
Copii în sala de mese într-un orfelinat din România, sfârşitul anilor '80 Foto: pintrest.com.

Articol de RADOR, 23 Februarie 2017, 06:50

Un amplu studiu care încearcă să stabilească dacă există o legătură între privarea constantă şi neglijarea în copilărie, pe de o parte, şi problemele mintale la vârstă adultă, pe de altă parte, a fost realizat în Marea Britanie.

BBC citează un studiu realizat pe 165 de orfani din România, care au fost adoptaţi de familii din Marea Britanie în anii 1990.

Studiul demonstrează că, în ciuda creşterii şi educării într-un mediu stabil şi normal, mulţi dintre aceşti copii cu un început de viaţă nefericit dezvoltă probleme sociale şi emoţionale la vârste adulte.

Tribunalul București a dispus începerea procesului în dosarul fraților Tate
România 26 Aprilie 2024, 22:45

Tribunalul București a dispus începerea procesului în dosarul fraților Tate

Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului și a respins mai multe cereri și excepții formulate...

Tribunalul București a dispus începerea procesului în dosarul fraților Tate
Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate
România 26 Aprilie 2024, 19:15

Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate

Ziua Veteranilor de Război va fi marcată luni printr-o serie de manifestări organizate în ţară şi în străinătate - anunţă...

Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate
”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”
România 26 Aprilie 2024, 19:00

”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că Executivul are bani pentru plata pensiilor şi a salariilor.

”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”
Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti
România 26 Aprilie 2024, 18:54

Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti

Peste 5.000 de tineri din ţară şi-au cumpărat bilete pentru cele patru zile ale festivalului de muzică din Costineşti care...

Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti
Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara
România 26 Aprilie 2024, 18:47

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise, cofinanţată prin programul Erasmus al Comisiei...

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara
Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne
România 26 Aprilie 2024, 18:44

Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne

Peste 1.500 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne se alătură, de astăzi,...

Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne
Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
România 26 Aprilie 2024, 17:38

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac

Meteorologii avertizează că este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri...

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment
România 26 Aprilie 2024, 17:33

Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment

Ajutorul de restructurare a TAROM de 80 de milioane de euro, pe care Comisia Europeană îl va aproba în câteva zile, va...