Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Statele Unite recunosc oraşul Ierusalim drept capitală a statului Israel

Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că Statele Unite recunosc oraşul Ierusalim drept capitală a statului Israel.

 Statele Unite recunosc oraşul Ierusalim drept capitală a statului Israel

Articol de Florin Lepădatu, 07 Decembrie 2017, 06:51

Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că Statele Unite recunosc oraşul Ierusalim drept capitală a statului Israel, o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu.

El a cerut Departamentului de Stat să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim.

Vicepreşedintele Mike Pence va efectua o vizită în regiune în următoarele zile.

Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante: creştină, iudaică şi musulmană, şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.

Corespodenţă din Washington, reporter Doina Saiciuc:" "Am decis că este momentul de a recunoaşte oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului".

Anunţul istoric pe care preşedintele Trump l-a făcut constituie, spun oficiali americani, recunoaşterea realităţii actuale şi istorice.

Guvernul israelian se află în Ierusalimul de Vest şi recunoaşterea acestui fapt ar înlătura ambiguitatea în ce priveşte poziţia americană, au arătat aceeaşi oficiali înaintea declaraţiei preşedintelui Trump.

"Israelul este o naţiune suverană, care are dreptul de a hotărî asupra propriei capitale".

Preşedintele Trump a recunoscut în mod oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului, în ciuda unei puternice opoziţii arabe, musulmane şi europene faţă de decizia care pune capăt, spun unele voci, unor decenii întregi de politică a Statelor Unite în care foste administraţii au considerat că statutul final al Ierusalimului trebuie determinat în convorbiri de pace între Israel şi palestinieni.

Mesajul preşedintele Trump a fost însă mult mai nuanţat decât erau aşteptările.

"Astăzi recunoaştem ceea ce este evident. Ierusalimul este capitala Israelului.

Aceasta nu este nici mai mult, nici mai puţin decât recunoaştere.

Făcând acest anunţ, vreau să spun foarte clar: această decizie nu este menită în niciun fel să reflecte o îndepărtare de la puternicul nostru angajament de a facilita un acord de pace durabil.

Dorim un acord care să fie foarte bun pentru israelieni şi un acord foarte bun pentru palestineni.

Nu luăm nicio poziţie faţă de orice chestiuni finale privind statutul Ierusalimului, inclusiv în legătură cu graniţele specifice ale suveranităţii israeliene în Ierusalim sau cu o soluţionare a graniţelor disputate.

Acestea depind de părţile implicate. Statele Unite rămân deplin angajate în a facilita un acord de pace acceptabil ambelor părţi", a spus preşedintele Trump.

"Intenţionez să fac tot ce îmi stă în putere să ajut la a realiza un asemenea acord. Statele Unite vor sprijini soluţia a două state, dacă este agreată de ambele părţi".

Analiştii spun că preşedintele a aruncat zarurile în conflictul dintre Israel şi palestinieni, printr-o decizie care este de mult timp susţinută de cei mai fervenţi suporteri ai Israelului, dar care ameninţă cu o furtună de proteste potenţial violente în lumea arabă, şi acesta deşi, cum spuneam, mesajul preşedintelui a fost mai nuanţat decât erau aşteptările.

Domnul Trump a cerut Departamentului de Stat să înceapă procesul care ar urma să dureze câţiva ani de zile de mutare a ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim.

Vor fi finalizate în primul rând numeroasele detalii logistice şi de securitate, ca şi determinarea locului în care va fi construită ambasada.

Din aceste raţiuni este probabil ca ambasada să nu fie mutată cel puţin timp de trei sau patru ani de zile, drept care preşedintele Trump a semnat o derogare de securitate naţională cerută de legislaţia americană la un interval de şase luni, amânând astfel mutarea fizică a ambasadei.

Domnul Trump va continua să semneze declaraţia de derogare până când pregătirile de mutare a ambasadei vor fi complete.

Jared Kushner, consilier al Casei Albe şi ginerele preşedintelui, ca şi Jason Greenblatt, emisarul special al preşedintelui, lucrează de luni de zile pentru a pregăti negocieri între israelieni şi palestinieni.

Aceste eforturi, spun experţii, ar fi periclitate de anunţul de astăzi.

Cei doi însă au sprijinit decizia preşedintelui.

Chiar însă şi simpla luare în considerare de a schimba status quo-ul a provocat reînnoite avertizări de securitate.

Consulatul Statelor Unite din Ierusalim a cerut personalului american să evite vizitarea oraşului vechi sau a Cisiordaniei şi americanilor, în general, să evite mulţimile şi locurile cu o prezenţă consolidată a poliţiei şi armatei."

Etichete : ierusalim
Ţările NATO promit sisteme suplimentare de apărare aeriană pentru Ucraina
În lume 20 Aprilie 2024, 09:26

Ţările NATO promit sisteme suplimentare de apărare aeriană pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că pe lângă sistemele Patriot există şi alte arme care pot fi...

Ţările NATO promit sisteme suplimentare de apărare aeriană pentru Ucraina
Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
În lume 19 Aprilie 2024, 23:39

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025

Iniţial era planificat să se facă trecerea la 1 ianuarie 2025.

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
În lume 19 Aprilie 2024, 23:34

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil

Preţurile vacanţelor sunt aşteptate să fie şi cu 10-15% mai mari decât anul trecut - a declarat preşedinta Asociaţiei...

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
În lume 19 Aprilie 2024, 20:28

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk

Russell Bentley, cetăţean american, era un susținător declarat al forțelor susținute de ruși din Ucraina, pe care presa rusă...

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 19:41

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan

Teheranul a minimizat incidentul şi a indicat că nu are planuri de represalii, un răspuns care pare să aibă ca scop evitarea...

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
În lume 19 Aprilie 2024, 19:28

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 

Prin Odesa, ies catre Africa, Europa sau Asia aproximativ 140 de milioane de tone de cereale pe an.

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
În lume 19 Aprilie 2024, 16:44

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente

Preţul petrolului s-a repliat, astăzi, după ce barilul s-a scumpit timp de câteva ore cu mai mult de 4 procente,...

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
În lume 19 Aprilie 2024, 16:32

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei

CIA a avertizat că Ucraina ar putea pierde războiul până la sfârşitul anului dacă nu va fi sprijinită corespunzător. Mâine,...

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei