Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Stadiul aplicării măsurilor de gestionare a crizei refugiaților

Agenda europeană privind migrația, adoptată de Comisia Europeană în luna mai, a evidențiat necesitatea unei abordări cuprinzătoare în gestionarea acestui fenomen.

Articol de Arina Petrovici, 24 Noiembrie 2015, 10:32

Stadiul aplicării măsurilor de gestionare a crizei refugiaților a fost prezentat luni, într-un raport al Comisiei Europene.

Vorbim atât de acțiuni pe termen scurt, menite să stabilizeze situația actuală, cât și de măsuri vizând instituirea unui sistem eficient, care să reziste în timp.

Agenda europeană privind migrația, adoptată de Comisia Europeană în luna mai, a evidențiat necesitatea unei abordări cuprinzătoare în gestionarea acestui fenomen.

Însă, la 23 septembrie, pe fondul acutizării crizei refugiaţilor, Comisia a prezentat un set de acțiuni prioritare de punere în aplicare a Agendei, care urmează să fie întreprinse în următoarele șase luni.

Audio: Europa la zi. Euranet Plus.

Tot septembrie, statele membre au admis nevoia de finanțare suplimentară, iar Bruxelles-ul a majorat resursele dedicate crizei cu 1,7 miliarde de euro.

Acest lucru înseamnă că, în acest an şi în cel viitor, Comisia Europeană va cheltui în total 9,2 miliarde de euro.

În ce priveşte mecanismele de transfer, iniţiativele adoptate vor permite o reducere considerabilă, deși parțială, a presiunii asupra celor mai afectate state membre.

În raportul său de astăzi, Executivul de la Bruxelles insistă că este extrem de important ca măsurile să fie puse în aplicare integral şi vizează transferul a 160.000 de oameni, care au în mod clar nevoie de protecție internaţională.

Dar, pentru ca aceste mecanisme să funcționeze eficient, ţările membre trebuie să răspundă rapid cererii de experți naționali care să sprijine activitatea în punctele de acces, să informeze Comisia cu privire la capacitățile de primire și să identifice punctele naționale de contact care vor coordona transferurile împreună cu Grecia și Italia, precum și eforturile naționale de relocare – relevă raportul.

Mai trebuie spus că, în ultimele luni, au fost întreprinse acțiuni concrete pentru dezvoltarea unui sistem de gestionare integrată a returnărilor și pentru valorificarea sistemelor de schimb de informații ale Uniunii Europene, în vederea includerii deciziilor de returnare și a interdicțiilor de intrare.

Nu în ultimul rând, trebuie să vorbim despre mecanismul de protecție civilă al Uniunii, conceput pentru a oferi sprijin practic țărilor care sunt depășite de o situație de criză.

Acum, Serbia, Slovenia și Croația solicită susţinere prin acest mecanism, care poate mobiliza diferite tipuri de asistență, iar Comisia a majorat cofinanțarea pentru transportul materialelor de prim ajutor și al experților, pe durata actualei crize a refugiaților.