Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi

Ministrul sănătăţii a discutat marţi la Iaşi cu reprezentanţii autorităţilor locale despre stadiul proiectului ce vizează construirea Spitalului Regional de Urgenţă.

Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi

Articol de Florin Lepădatu, 12 Decembrie 2018, 07:29

Ministrul sănătăţii a discutat marţi la Iaşi cu reprezentanţii autorităţilor locale despre stadiul proiectului ce vizează construirea Spitalului Regional de Urgenţă, unul din cele pe care România s-a angajat să le construiască în perioada următoare în trei mari oraşe din România.

Sorina Pintea a amintit că pentru a se obţine fondurile necesare din bani europeni, s-a convenit cu autorităţile de la Bruxelles stabilirea unor etape de realizare a construcţiei celor trei unităţi medicale.

Acest lucru însă ar putea duce la întârzieri, a explicat ministrul Sorina Pintea: "Spuneam, când am fost în iulie la Iaşi, că, teoretic, ar trebui să terminăm spitalul în 2023, ca să ne putem recupera toţi banii, dar ştiţi foarte bine că este vorba de proceduri, este vorba de posibile contestaţii, şi atunci am achiesat la discuţii pe care le-am avut cu cei din Comisia Europeană şi cu doamna comisar Corina Creţu, Ministerul Sănătăţii propunând fazarea acestui proiect, astfel încât nu se va întârzia construcţia, doar că probabil finalitatea nu va fi 2023, ci 2024, dar exclus să nu se facă acest spital şi să nu se finalizeze.

Mai mult decât atât, pentru faza a doua, vom cere suplimentarea cofinanţării de la 50 %, cât cofinanţează Uniunea Europeană în acest moment, la 85 %, astfel încât vom elimina şi posibilele probleme legate de finanţare şi sursa de finanţare pentru acest spital."

Colegii noştri de la Radio România Iaşi amintesc că, printr-un protocol încheiat în deceniul trecut, România s-a angajat să construiască opt spitale regionale, primele trei din Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, urmând a beneficia de susţinere financiară europeană.

Etichete : spital medici
Marcel Ciolacu: Dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța
România 19 Aprilie 2024, 14:07

Marcel Ciolacu: Dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța

În cele patru zile ale vizitei premierului Marcel Ciolacu în Orientul Mijlociu, discuțiile cu oficialii din Qatar și...

Marcel Ciolacu: Dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța
Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroport
România 19 Aprilie 2024, 13:42

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroport

Ziua Circului se sărbătorește în toată lumea între 14 și 20 aprilie.

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroport
Valul de precipitații din aceste zile a venit la momentul potrivit pentru agricultură
România 19 Aprilie 2024, 13:41

Valul de precipitații din aceste zile a venit la momentul potrivit pentru agricultură

Valul de precipitații din aceste zile a venit la momentul potrivit în multe ferme din țară, unde campania de semănat s-a...

Valul de precipitații din aceste zile a venit la momentul potrivit pentru agricultură
Manifestări dedicate Zilei Forţelor Terestre Române
România 19 Aprilie 2024, 12:23

Manifestări dedicate Zilei Forţelor Terestre Române

Unităţile militare din toată ţara vor organiza o serie de manifestări destinate publicului, începând de sâmbătă şi până...

Manifestări dedicate Zilei Forţelor Terestre Române
Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă
România 19 Aprilie 2024, 10:17

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă, atrage atenția președintele Alianței Pacienților Cronici din...

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă
”România este țara cu 43% dintre copii în situație de risc, și este un risc continuu și permanent”
România 19 Aprilie 2024, 09:33

”România este țara cu 43% dintre copii în situație de risc, și este un risc continuu și permanent”

"Apel matinal" - Invitat: directorul executiv al Fundației World Vision România, Mihaela Nabăr.

”România este țara cu 43% dintre copii în situație de risc, și este un risc continuu și permanent”
Un avion care a plecat din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara
România 19 Aprilie 2024, 09:25

Un avion care a plecat din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara

Un avion care efectua un zbor din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă noaptea trecută pe Aeroportul Internaţional...

Un avion care a plecat din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara
Informaţii din trafic
România 19 Aprilie 2024, 08:53

Informaţii din trafic

Un nou punct de trecere a frontierei între România şi Ungaria ar urma să fie deschis la Beba Veche, în judeţul Timiş.

Informaţii din trafic