Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Spital.ro

În spitalele româneşti, dacă nu intri pe targă ori cu salvarea, slabe speranţe să te bage cineva în seamă.

Spital.ro
Secţia de Boli Infecţioase a Spitalul Judeţean din Arad. Arhivă Foto: Ioan Suciu.

Articol de Costin Enache, 31 Ianuarie 2016, 11:38

Da, agresivitatea în orice formă şi în orice moment nu poate fi tolerabilă, cu atât mai puţin într-un spaţiu în care se presupune că te duci să te vindeci, să TE cauţi de probleme, nu să cauţi scandal.

Deşi nu e primul şi din păcate probabil nici ultimul, incidentul cu asistenta agresată la Spitalul Elias din Bucureşti în decembrie 2015 a repus în discuţie conexiunea pacient-cadru medical.

Şi, mai cu jumătate de gură, mai pe şleau, a fost identificată adevărata cauză a majorităţii hibelor de pe această relaţie: sistemul.

Sistemul care e sublim, dar pârâie pe la toate încheieturile, care practic te obligă să-l eludezi pe cât se poate, care moare el însuşi în fiecare zi sub ochii trişti ai bolnavilor, ai răniţilor şi ai rudelor ori aparţinătorilor acestora, sistemul care, uneori, în loc să te facă bine, mai rău te îmbolnăveşte! De ale tale, de ale altora, de altele, de nervi, de toate celea...

Iar cum rezolvarea tuturor acestor probleme chiar cred că stă exclusiv în mâinile gestionarilor sistemului, nu vreau decât să arunc o vorbă, nimic mai mult, dinspre partea cealaltă a... gardului; că sunt probleme şi pe-aici, pe la noi, prin curte, nu doar în incintă!

Că şi pacienţii, nu doar personalul medical trebuie să fie ocrotiţi, respectaţi, băgaţi în seamă...

Cred că ne-am găsit fiecare dintre noi la un moment dat în situaţia de intra într-un spital cu o... problemă oarecare. Iar până să dibuim ghişeul, uşa, persoana de la care să cerem o informaţie (o informaţie – atât!), mai că era să ne-apuce ziua de mâine.

Nu mai pomenesc de cazurile în care ne-am lăsat păgubaşi! Aşa că până la rezolvarea pe cale oficială a acestor disfuncţionalităţi, propun o măsură pe cât de simplă, pe atât de eficientă: angajarea de hostese.

Ca la restaurant! Tinere, frumoase, amabile, de să-ţi treacă... orice numai când le vezi! Sau, varianta pentru doamne, tarzani în frac! „Bună ziua, bine aţi venit, cu ce pot să vă ajut?

Aveţi un picior rupt? Ăsta? Nu ăsta? Atunci ăstălalt? Nicio problemă! La noi în spital piciorul dumneavoastră va fi tratat ca şi cum ar fi al nostru! Vă rog să-l lăsaţi la camera de gardă şi să reveniţi peste două săptămâni. Cu altceva pot să vă mai fiu de folos?”

Sigur că fabulez, însă pricina rămâne: în spitalele româneşti, dacă nu intri pe targă ori cu salvarea, slabe speranţe să te bage cineva în seamă...

Român, câștigător al unui campionat de preparat cocktailuri din cafea
Deschis în weekend 11 Februarie 2018, 14:01

Român, câștigător al unui campionat de preparat cocktailuri din cafea

Învingător la competiţia Coffee in Good Spirits Championship 2018, desfăşurată la Rimini, cu un cocktail inspirat din...

Român, câștigător al unui campionat de preparat cocktailuri din cafea
Ziua Mondială a Îmbrăţisărilor, un prilej de a fi mai buni
Deschis în weekend 20 Ianuarie 2018, 19:58

Ziua Mondială a Îmbrăţisărilor, un prilej de a fi mai buni

De ce ar trebui să ne facem timp pentru acest gest aflam dintr-un interviu cu psihologul Ligia Moise.

Ziua Mondială a Îmbrăţisărilor, un prilej de a fi mai buni
Misiune românească în premieră, în Patagonia
Deschis în weekend 19 Ianuarie 2018, 18:48

Misiune românească în premieră, în Patagonia

Exclusiv RRA - Doi alpinişti experimentaţi, Vlad Capusan şi Szolt Torok, despre încercarea de a descoperi o rută nouă de...

Misiune românească în premieră, în Patagonia
Deschis în weekend 19 Noiembrie 2017, 13:49

640 de ani de la prima atestare documentară a Castelului Bran

Pentru a marca așa cum se cuvine acest eveniment, Castelul Bran va găzdui o serie de ateliere de meșteșuguri medievale...

640 de ani de la prima atestare documentară a Castelului Bran
Se pregătesc noi reguli pentru pescuitul recreativ în Delta Dunării
Deschis în weekend 12 Noiembrie 2017, 10:08

Se pregătesc noi reguli pentru pescuitul recreativ în Delta Dunării

Războiul dintre pescarii comerciali şi cei recreativi pare să fie câştigat de primii, dar cu o grea lovitură dată turismului.

Se pregătesc noi reguli pentru pescuitul recreativ în Delta Dunării
Un supravieţuitor de la Colectiv revine pe scena muzicală: Marian Leuştean
Deschis în weekend 29 Octombrie 2017, 12:31

Un supravieţuitor de la Colectiv revine pe scena muzicală: Marian Leuştean

Marian Leușteanu, basistul trupei Monarchy și supraviețuitor al tragediei revine pe scena muzicală, după o lungă perioadă de...

Un supravieţuitor de la Colectiv revine pe scena muzicală: Marian Leuştean
Papa Francisc în spațiu
Deschis în weekend 29 Octombrie 2017, 09:08

Papa Francisc în spațiu

Papa Francisc a comentat cu echipajul de astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) cele mai importante întrebări...

Papa Francisc în spațiu
Muzica este "tonul meu în viaţă"
Deschis în weekend 29 Octombrie 2017, 08:51

Muzica este "tonul meu în viaţă"

Pentru Ovidiu Anton, muzica este "tonul" său în viață. Atras mai mult de hard-rock, la vârsta de 15 ani înființează formația...

Muzica este "tonul meu în viaţă"