Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Spitalele din România, "un pericol" pentru pacienţi

Peste 8.000 de pacienţi s-au ales cu o nouă boală pe patul de spital în 2010, potrivit unui raport al ministerului sănătăţii. Datele oficiale ar putea fi mult mai mari, pentru că medicii se tem să anunţe aceste cazuri.

Spitalele din România, "un pericol" pentru pacienţi
Foto: Agerpres.

Articol de Raluca Daria Diaconiuc, Iaşi, 28 Martie 2011, 19:09

Un raport realizat de ministerul sănătăţii arată că peste 8.000 de persoane s-au ales cu o altă boală decât cea pentru care au fost internaţi în spitalele româneşti.

Datele oficiale ar putea fi mult mai mari însă, pentru că medicii se tem să anunţe aceste cazuri în încercarea de a evita sancţiunile şi măsurile de igienizare extrem de dure pe care ar trebui să le ia.

Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, Raluca Daria Diaconiuc, Iaşiul este unul dintre judeţele cu cele mai multe infecţii intraspitaliceşti raportate, aproape 2.000.

Directorii de spitale acuză modul de organizare al sistemului de sănătate şi subfinanţarea cronică a acestuia.

"Unităţile medicale nu raportează toate infecţiile intraspitaliceşti", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, şeful unităţii de primire a urgenţelor de la Clinica din Copou.

"În România, aceste infecţii sub subraportate din multiple cauze, pentru că de multe ori medicilor le este frică să le raporteze.

"Avem 8.500 de cazuri de infecţii nozocomiale şi, spre surprinderea noastră, în contextul comasării spitalelor, subfinanţării, lipsei materialelor sanitare şi scăderii condiţiilor în care sunt trataţi pacienţii vedem că ministerul raportează victorios o scădere a infecţiilor nozocomiale la 8.200", a declarat Tudor Ciuhodaru.

Acesta spune că cele mai multe cazuri de infecţii nozocomiale au fost raportate la Spitalul Sfântul Spiridon şi la Elena Doamna.

"Spitalele sunt vechi, spitalele nu au circuite adecvate. Acum a venit şi această nouă idee cu aglomerarea într-un singur loc a tuturor urgenţelor, ceea ce va duce doar la schimbarea florei microbiene între pacienţi", a declarat Tudor Ciuhodaru.

Medicii "se tem să anunţe" infecţiile intraspitaliceşti

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Marius Voicescu, a declarat că la nivelul judeţului Iaşi, în unităţile sanitare, incidenţa infecţiilor nozocomiale pentru anul 2010 nu a depăşit 1,5%.

1.154 de bolnavi care au fost internaţi în spitalele din Iaşi au contractat diverse infecţii intraspitaliceşti.

"Acestea ar fi de tip respirator, ar mai fi pneumonii, infecţii de plagă sau urinare. Am putea spune că numărul lor a mai scăzut de la an la an şi asta datorită activităţii epidemiologilor din fiecare spital din judeţul Iaşi", a spus Marius Voicescu.

România are cel mai mic număr de infecţii intraspitaliceşti raportate din Europa, deoarece medicii se tem să anunţe aceste cazuri, a declarat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

"În România, dacă apare o infecţie intraspitalicească, imediat se trece la sancţiuni. Acel spital sau secţie sunt închise, nu sunt finanţate şi atunci există tot interesul de a nu raporta. Riscăm ca şeful de secţie să fie sancţionat, deşi infecţia intraspitalicească există în toată lumea.

"Este raportată în Europa într-un procent de 8% până la 10%, în America - de 11% infecţii intraspitaliceşti şi nicăieri nu se procedează cu isterie, aşa cum se procedează în România", a declarat Vasile Astărăstoae.

Reacţii privind acordul semnat de Iran cu Turcia şi Brazilia
În lume 18 Mai 2010, 15:59

Reacţii privind acordul semnat de Iran cu Turcia şi Brazilia

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că acordul s-ar putea să nu răspundă întrutotul cerinţelor comunităţii...

Reacţii privind acordul semnat de Iran cu Turcia şi Brazilia
Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare
România 28 Martie 2024, 12:35

Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare

Ultima scumpire a fost făcută de compania de transport cu trenul în luna decembrie a anului trecut.

Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare
Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
România 28 Martie 2024, 12:22

Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

În prezent, în cazul energiei electrice, clienţii plătesc 60 de bani pentru un consum mai mic de 100 de kw/h şi 80 de bani...

Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
România 28 Martie 2024, 10:02

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC

Horia Constatinescu precizează că demisionează pentru a-şi dedica timpul campaniei electorale şi noului proiect politic.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
România 28 Martie 2024, 09:29

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan

Evenimentul a avut loc miercuri, 27 martie, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București. Claudia...

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
România 28 Martie 2024, 09:20

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”

"Apel matinal" - Invitat: Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:08

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere,...

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:02

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș. În acest scop, Poșta Română a...

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș