Sos de ciocolată cu levănţică

Într-o lume plină de diete şi de avertismente privind stilul nostru de alimentaţie, vinul şi ciocolata par a avea un rol privilegiat. Sunt disputate de ambele tabere adică şi sunt prea bune ca să poată fi cu totul interzise chiar şi de cei mai stricţi nutriţionişti, chiar şi în cele mai drastice diete.

Dar cum cu vinul e o discuţie mai lungă şi mai complicată, să rămânem totuşi la "pofta de ciocolată".

Iar „Pofta de ciocolată” mi-a venit zilele acestea de la romanul cu acelaşi nume la scriitoarei catalane Care Santos, un roman în care delicioasa fiică a boabelor de cacao e chiar personaj principal, într-o Barcelonă îmbibată de aroma ei subtilă de vanilie.

Faptul că am mai găsit şi o ştire pe site-ul The Telegraph din care reiese că la ciocolată, vin şi brânză nu trebuie să renunţăm nici măcar atunci când ţinem cură de slăbire, pentru că ne privăm de bacterii bune pentru digestie, m-a convins o dată în plus că tonul face muzica… Căci dacă sunt produse de calitate şi nu te îndopi până la refuz cu ele, nu ai de ce să-ţi faci griji.

Din păcate, ciocolata, crema şi sosul de ciocolată sunt pentru noi astăzi simple produse de supermarket, pline de zahăr, e-uri şi grăsimi. Rar mai ştim să le căutăm pe cele fine, din prăvălii specializate şi probabil că şi mai rar ne aventurăm să le dăm noi, în propria bucătărie, note personale.

Iar romanul „Poftă de ciocolată” ne aduce aminte, da, şi că ciocolata de calitate e cea neagră cu un procent cât mai mare de cacao, dar şi că pentru a o scoate din anonimatul consumerist ai nevoie de „mari doze de cutezanţă”. Cum ar fi adică să iei exemplul unuia dintre ciocolatierii avangardişti ce vieţuiesc în ficţiunea romanului şi să combini ciocolata cu levănţică. Pentru o cutie cu bomboane de ciocolată numită „Trei prieteni”, el o combină şi cu ardei iute şi ghimbir, dar acestea sunt arome devenite parcă mai familiare.

Levănţica însă e ceva mai aparte, deşi în cutia cu bomboane de ficţiune simbolizează tradiţia şi o defineşte pe Sara, şi ea maestră în prepararea deserturilor cu ciocolată. Pentru noi însă, deşi europeană şi veche aliată a bucătăriilor meridionale, levănţica e totuşi o inovaţie. Căci să o scoţi din dulap şi să o pui în ciocolată - cere într-adevăr ceva cutezanţă.

Totul e însă cât se poate de simplu, ingredientele necesare fiind:

400 de mililitri de lapte

2 linguri de miere

2 linguri de zahăr brun

30 de grame de făină

2,3 flori proaspete de levănţică şi un vârf de linguriţă de plantă uscată

150 de grame de ciocolată cu minimum 70-75% cacao

Mod de preparare:

Turnaţi laptele într-o crăticioară. Adăugaţi şi mierea, zahărul, levănţica şi puneţi totul la fiert. Până dă în clocot, amestecaţi făina cu 2,3 linguri de lapte şi adăugaţi-o peste laptele fiert amestecând de acum şi mai cu zel în crăticioară, ideal ar fi cu un tel. După ce fierbe şi făina, de laptele începe să se îngroaşe, strecuraţi amestecul într-un castron şi desfaceţi din ambalaj ciocolata, rupeţi-o în bucăţele cât mai mici, apoi amestecaţi ciocolata cu laptele infuzat cu levănţică. Iese un sos lucios în care căpşunile apărute deja pe toate tarabele de abia vor aştepta să se scalde!

Cât priveşte „Pofta de ciocolată”, nu văd de ce ne-am abţine. Dacă păstrăm proporţiile vom observa că, spune un alt personaj din roman, „ciocolata e ca oamenii, o microstructură, extrem de complexă, de-aia e bine să faci lucrurile cum trebuie făcute.”