Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Soarta nu-i numai cum şi-o face omul

Case şi acareturi gospodăreşti supuse pierzaniei, în urma Bistriţei.

Soarta nu-i numai cum şi-o face omul
De-a lungul Bistriței (foto: Ștefan Daraban)

Articol de Ştefan Daraban, Iaşi, 13 Ianuarie 2011, 17:49

Ieri, după-amiază, când tocmai îmi încheiasem periplul pe Valea Muntelui, la Poiana Teiului, în principal, din vorbă în vorbă cu câţiva localnici feriţi de orgoliile naturii aveam să aflu că mulţi dintre cei de care tocmai mă despărţisem sunt la a treia mare încercare a vieţii lor. Prima, spuneau ei, ar fi fost cu ocazia ultimului mare război, când satele de pe Bistriţa ar fi fost bombardate pe motiv că acolo îşi aveau sălaşul trupele germane. Mai toate casele sătenilor au fost distruse. Ce-a urmat nu-i greu de intuit.

Aşa cum se întâmplă însă, după o mare nenorocire, încrederea în ceva mai bun pune stăpânire pe sufletul omului, ceea ce pentru cei cu locuinţele în ruină a însemnat un mare avânt. Satele s-au ridicat din temelii, mai ales în zona comunei Hangu. Numai că… peste truda oamenilor s-a abătut o altă năpastă… Benefică într-un plan general, al avântului constructiv de după anii `50, distrugătoare însă pentru ceea ce însemnă plinătatea sufletului omenesc.

Practic, printr-un decret, lumea mai multor sate aşezate de-a lungul Bistriţei au fost silite să-şi părăsească locuinţele pentru că acolo, pe Valea Muntelui, trebuia să se construiască o mare acumulare de apă, destinată "salbei" de hidrocentrale de pe Bistriţa. Simplificând povestea, adaug doar că turla unei biserici ascunse în adîncurile lacului, a mai rămas încă de veghe mulţi ani după ce case şi cimitire s-au lăsat înămolite pe fundul acumulării căreia îi zicem astăzi, Lacul Bicaz sau Acumularea Izvorul Muntelui.

Cît despre cei dezrădăcinaţi? Fiecare a apucat-o pe unde a crezut, având şi această latitudine. Aşa s-au aciuat unii în zona numită ,,coada lacului”, şi-au construit alte case, în care au zidit alte vise. Numai că… De ani buni, la Topoliceni, în satul din valea comunei Poiana Teiului, unde, cu mic, cu mare, şi-au reînoit speranţele, tocmai ei, cei veniţi din josul Bistriţei, s-au văzut iarăşi încercaţi. Ei sunt cei din calea gheţurilor, peste casele lor năvălesc sloiurile şi tot ei sunt chemaţi să-şi reînoiască speranţa pentru ziua de mâine şi să… îndure.Parte din zbuciumul vieţii căreia i se supun în reportajul sonor realizat la faţa locului de Ștefan Daraban.

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor
Obiectiv, România 20 Octombrie 2021, 16:44

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor

Peste 2500 de oameni, nedoriți nici de către societate și instituțiile ei de protecție, nici de către familie sau...

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor
Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității
Obiectiv, România 27 Septembrie 2021, 18:26

Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității

Familiile de la Ocnele Mari, județul Vâlcea, trăiesc în incertitudine, de mai bine de 10 ani de la alunecările de teren care...

Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității
Epopeea Porții turcești din Galați
Obiectiv, România 17 Septembrie 2021, 14:50

Epopeea Porții turcești din Galați

Mini-ancheta de astăzi aduce în atenție “Poarta turcească” – un monument istoric din Galați, care zace ne-restaurat pe un...

Epopeea Porții turcești din Galați
 De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 01 Decembrie 2020, 13:54

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu

SAVA NEGREAN BRUDAȘCU- "La mulți ani, România mea! Să fim uniți la greu și multă sănătate, dragi români!"

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 01 Decembrie 2020, 11:20

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu

SAVA NEGREAN BRUDAȘCU- "La mulți ani, România mea! Să fim uniți la greu și multă sănătate, dragi români!"

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 02 Decembrie 2019, 10:14

Brexit pe şantier: Reportaj cu românii aflaţi la muncă în Marea Britanie

În Londra aproape că nu există șantier pe care să nu întâlnești muncitori români. Nu există o statistică oficială, dar se...

Brexit pe şantier: Reportaj cu românii aflaţi la muncă în Marea Britanie
Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău
Obiectiv, România 12 Noiembrie 2019, 20:19

Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău

Vernisajul a avut loc chiar de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, la biserica ridicată de veterani în curtea Diviziei...

Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău
Obiectiv, România 06 Iunie 2019, 19:19

Ziua Eroilor: Afganistan

De Ziua Eroilor, vorbim despre eroii neștiuți din teatrul de operații Afganistan.

Ziua Eroilor: Afganistan