Soarta nu-i numai cum şi-o face omul

Ieri, după-amiază, când tocmai îmi încheiasem periplul pe Valea Muntelui, la Poiana Teiului, în principal, din vorbă în vorbă cu câţiva localnici feriţi de orgoliile naturii aveam să aflu că mulţi dintre cei de care tocmai mă despărţisem sunt la a treia mare încercare a vieţii lor. Prima, spuneau ei, ar fi fost cu ocazia ultimului mare război, când satele de pe Bistriţa ar fi fost bombardate pe motiv că acolo îşi aveau sălaşul trupele germane. Mai toate casele sătenilor au fost distruse. Ce-a urmat nu-i greu de intuit.

Aşa cum se întâmplă însă, după o mare nenorocire, încrederea în ceva mai bun pune stăpânire pe sufletul omului, ceea ce pentru cei cu locuinţele în ruină a însemnat un mare avânt. Satele s-au ridicat din temelii, mai ales în zona comunei Hangu. Numai că… peste truda oamenilor s-a abătut o altă năpastă… Benefică într-un plan general, al avântului constructiv de după anii `50, distrugătoare însă pentru ceea ce însemnă plinătatea sufletului omenesc.

Practic, printr-un decret, lumea mai multor sate aşezate de-a lungul Bistriţei au fost silite să-şi părăsească locuinţele pentru că acolo, pe Valea Muntelui, trebuia să se construiască o mare acumulare de apă, destinată "salbei" de hidrocentrale de pe Bistriţa. Simplificând povestea, adaug doar că turla unei biserici ascunse în adîncurile lacului, a mai rămas încă de veghe mulţi ani după ce case şi cimitire s-au lăsat înămolite pe fundul acumulării căreia îi zicem astăzi, Lacul Bicaz sau Acumularea Izvorul Muntelui.

Cît despre cei dezrădăcinaţi? Fiecare a apucat-o pe unde a crezut, având şi această latitudine. Aşa s-au aciuat unii în zona numită ,,coada lacului”, şi-au construit alte case, în care au zidit alte vise. Numai că… De ani buni, la Topoliceni, în satul din valea comunei Poiana Teiului, unde, cu mic, cu mare, şi-au reînoit speranţele, tocmai ei, cei veniţi din josul Bistriţei, s-au văzut iarăşi încercaţi. Ei sunt cei din calea gheţurilor, peste casele lor năvălesc sloiurile şi tot ei sunt chemaţi să-şi reînoiască speranţa pentru ziua de mâine şi să… îndure.Parte din zbuciumul vieţii căreia i se supun în reportajul sonor realizat la faţa locului de Ștefan Daraban.