Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Situaţia politică din Turcia

Un nou premier la Ankara

Situaţia politică din Turcia
Binali Yldirim

Articol de Carmen Gavrilă, 21 Mai 2016, 03:48

În Turcia, premierul demisionar Ahmet Davutoglu se pregăteşte să părăsească prim-planul scenei politice, iar locul urma să fie ocupat de actualul ministru al transporturilor şi comunicaţiilor, Binali Yildirim. Acesta a fost desemnat joi drept candidat la şefia Partidului Justiţie şi Dezvoltare, AKP.

Cel mai probabil, Yildirim va fi şi premier, pentru că, de obicei, şeful AKP a devenit şi primul ministru în condiţiile în care partidul are de ani buni majoritatea în parlament. Yildirim îi va lua cel mai probabil locul lui Davutoglu după ce acesta a renunţat şi la şefia AKP şi la fotoliul de premier, din cauza, spun analiştii turci, unor neînţelegeri cu preşedintele Erdogan, a cărui autoritate se face tot mai sufocant simţită şi înăbuşă ridicarea oricărui alt politician de anvergură, ba chiar - spune presa de opoziţie din Turcia - Davutoglu ar fi încercat să-şi ia în serios rolul de şef al AKP şi să conducă partidul puţin altfel decât îşi imaginase preşedintele Erdogan, care de altfel a şi fost cel care l-a propulsat atât în vârful AKP, cât şi ca premier.

Teoretic şi conform Constituţiei, preşedintele, o dată în funcţie, ar trebui să ia distanţă de orice partid, dar nimeni nu se iluzionează în Turcia că Erdogan nu ar continua să conducă de fapt AKP.

Dacă Davutoglu s-a dovedit puţin cam indisciplinat pentru gustul preşedintelui, se pare că Yildirim ar putea să fie exact ce îşi doreşte Erdogan. El a fost unul dintre fondatorii AKP, alături de Erdogan, de care îl şi leagă o strânsă prietenie de 22 de ani.

Yildirim a încercat să proiecteze o imagine de semitehnocrat, pentru că a lucrat în domeniul construcţiei de vapoare şi ştiinţe maritime în ţările scandinave şi a făcut ordine în transportul maritim din zona Istanbulului, dar, aşa cum se întâmplă în ultimii ani cu mai toţi membrii de frunte ai AKP, şi în CV-ul lui apar acuzaţii de corupţie şi incompetenţă, mai ales după ce un tren a deraiat în 2004, iar numele lui şi al cumnatului său au apărut într-o anchetă de dare şi luare de mită în 2013. Scandalul s-a încheiat cu arestarea procurorilor care deschiseseră cazul şi blocarea investigaţiilor.

Opoziţia turcă îl numeşte pe Yildirim omul milioanelor de dolari şi îl acuză că a obţinut ilegal 630 de milioane de dolari din vânzarea unui post TV şi a unui ziar şi că apoi a folosit banii pentru proiecte administrate de lideri ai partidului său, AKP.

Yildirim pare omul perfect din punctul de vedere al preşedintelui pentru funcţia de lider al AKP şi de premier, în condiţiile în care Erdogan îşi doreşte un sistem prezidenţial, pe care încă nu îl are, conform Constituţiei, dar, potrivit analiştilor şi presei independente turce, îl exercită de facto.

Ședință a cabinetului de război israelian
În lume 25 Aprilie 2024, 15:35

Ședință a cabinetului de război israelian

Cabinetul de război israelian se reunește pentru a discuta despre o posibilă operațiune militară de amploare în Rafah din...

Ședință a cabinetului de război israelian
Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
În lume 25 Aprilie 2024, 14:48

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza

Armata israeliană a comunicat că a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore.

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene
În lume 25 Aprilie 2024, 14:36

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene

Rachetele cu rază lungă de acţiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat...

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene
Ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare din 6-9 iunie
În lume 25 Aprilie 2024, 14:33

Ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare din 6-9 iunie

La Strasbourg, urmează să se încheie astăzi, ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare...

Ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare din 6-9 iunie
Președinția Consiliului UE a activat Mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză
În lume 25 Aprilie 2024, 14:10

Președinția Consiliului UE a activat Mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză

Măsura intervine pe fondul creşterii tentativelor de manipulare prin dezinformare.

Președinția Consiliului UE a activat Mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză
SUA au confirmat că Ucraina a început să folosească rachete ATACAMS trimise de Washington în luna martie
În lume 25 Aprilie 2024, 12:07

SUA au confirmat că Ucraina a început să folosească rachete ATACAMS trimise de Washington în luna martie

SUA au transmis că Ucraina s-a angajat să nu folosească armele pentru a ataca teritoriul rusesc.

SUA au confirmat că Ucraina a început să folosească rachete ATACAMS trimise de Washington în luna martie
"S-ar putea ca amiciția comercială China-Rusia să nu fie tocmai ce pare"
În lume 25 Aprilie 2024, 11:12

"S-ar putea ca amiciția comercială China-Rusia să nu fie tocmai ce pare"

THE FINANCIAL TIMES: Relațiile comerciale dintre cele două puteri par mai degrabă că recuperează de la un nivel de pornire...

"S-ar putea ca amiciția comercială China-Rusia să nu fie tocmai ce pare"
Procurorii din Republica Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia
În lume 25 Aprilie 2024, 08:41

Procurorii din Republica Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia

Procurorii o acuză pe Evghenia Guțul a fost implicată activ în introducerea în Republica Moldova a unor mijloace financiare...

Procurorii din Republica Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia