Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Situaţia euro "trezeşte îngrijorare şi la Moscova"

Principala temă de pe agenda consultărilor dintre cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev a fost cooperarea în domeniul energetic.

Situaţia euro "trezeşte îngrijorare şi la Moscova"
Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev alături de cancelarul Germaniei, Anglea Merkel. Foto: Reuters.

Articol de Mădălina Radu, 20 Iulie 2011, 10:00

Principala temă de pe agenda consultărilor a fost cooperarea economică bilaterală, în special în domeniul energetic, prilej cu care liderul de la Kremlin le-a propus autorităţilor germane să extindă conducta gazoductului North Stream.

De pe ordinea de zi nu au lipsit nici problemele de politică externă.

Printre aceste s-a aflat şi conflictul transnistrean, cancelarul Angela Merkel încercând să-l determine pe preşedintele Rusiei să facă uz de influenţa sa pentru ca viitoarea rundă de negocieri, în formatul 5+2, din septembrie, să depăşească impasul din iunie.

Una dintre temele care nu se află în mod tradiţional pe agenda consultărilor germano-ruse, dar care anul acesta s-a aflat în centrul discuţiilor, a fost situaţia monedei comune europene, care trezeşte îngrijorare şi la Moscova.

Cancelarul Merkel a avertizat că actuala criză nu poate fi rezolvată printr-o măsură unică, spectaculoasă.

Angela Merkel a declarat că se discută despre "restructurarea datoriilor, eurobonduri, uniune de transfer şi multe altele, şi se crează impresia că printr-o asemenea măsură totul revine la normal şi că problema Greciei şi a monedei euro poate fi, apoi, dată la o parte".

Mai mult, cancelarul german a precizat că împreună cu guvernul federal nu va ceda, însă, "în felul acesta, pentru că nu poate fi vorba decât de un proces controlat de măsuri coordonate, care să combată rădăcinile problemei şi să ducă la reducerea datoriei suverane şi la creşterea competitivităţii economiilor din zona euro".

În ceea ce priveşte conflictele din Libia şi Siria, preşedintele Rusiei a reiterat criticile la adresa intervenţiei militare NATO în Libia, care, după opinia sa, a dus la un război civil.

Preşedintele Rusiei a spus că nu doreşte ca acelaşi lucru "să se întâmple şi în Siria şi o eventuală rezoluţie ONU să fie din nou manipulată".

Această declaraţie poate fi interpretată ca un refuz la insistenţele Germaniei ca Rusia să sprijine o rezoluţie de condamnare a Siriei.

În altă ordine de idei, cancelarul Merkel a contrazis aşteptările Rusiei privitoare la sporirea livrărilor de gaz către Germania, în urma deciziei guvernului de la Berlin de renunţare la energia atomică.

Angela Merkel a spus că Germania va pune un accent sporit pe energiile regenerabile, adăugând că în ceea ce priveşte importul de gaz există mai multe opţiuni şi că Berlinul va cumpăra gaz rusesc, dacă acesta va fi oferit la un preţ convenabil.

Premiu controversat

Consultările germano-ruse au stat sub semnul controverselor legate de decizia unei organizaţii a societăţii civile germane de a acorda premiul Quadriga premierului rus Vladimir Putin, pentru contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

În urma valului de critici, care susţineau că Vladimir Putin este departe de a fi un democrat, organizaţia repspectivă a anunţat, în urmă cu trei zile, că anul acesta va renunţa la decernarea premiului Quadriga.

În timp ce cancelarul Merkel s-a abţinut să comenteze o decizie a unei organizaţii private, Medvedev a numit această decizie o dovadă de laşitate şi inconsecvenţă.

Germania caută soluţii pentru salvarea Greciei
În lume 22 Iunie 2011, 19:31

Germania caută soluţii pentru salvarea Greciei

Cancelarul german, Angela Merkel, încearcă să convingă investitorii particulari să participe la planul financiar de salvare a...

Germania caută soluţii pentru salvarea Greciei
Atacul israelian împotriva Iranului ar fi vizat sistemul de apărare al unui complex nuclear
În lume 20 Aprilie 2024, 09:46

Atacul israelian împotriva Iranului ar fi vizat sistemul de apărare al unui complex nuclear

ABC susține că exploziile de la Isfashan au fost produse de rachete lansate din trei avioane militare israeliene.

Atacul israelian împotriva Iranului ar fi vizat sistemul de apărare al unui complex nuclear
Ţările NATO promit sisteme suplimentare de apărare aeriană pentru Ucraina
În lume 20 Aprilie 2024, 09:26

Ţările NATO promit sisteme suplimentare de apărare aeriană pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că pe lângă sistemele Patriot există şi alte arme care pot fi...

Ţările NATO promit sisteme suplimentare de apărare aeriană pentru Ucraina
Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
În lume 19 Aprilie 2024, 23:39

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025

Iniţial era planificat să se facă trecerea la 1 ianuarie 2025.

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
În lume 19 Aprilie 2024, 23:34

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil

Preţurile vacanţelor sunt aşteptate să fie şi cu 10-15% mai mari decât anul trecut - a declarat preşedinta Asociaţiei...

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
În lume 19 Aprilie 2024, 20:28

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk

Russell Bentley, cetăţean american, era un susținător declarat al forțelor susținute de ruși din Ucraina, pe care presa rusă...

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 19:41

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan

Teheranul a minimizat incidentul şi a indicat că nu are planuri de represalii, un răspuns care pare să aibă ca scop evitarea...

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
În lume 19 Aprilie 2024, 19:28

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 

Prin Odesa, ies catre Africa, Europa sau Asia aproximativ 140 de milioane de tone de cereale pe an.

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume”