Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sistemul de coplată a serviciilor medicale, aprobat de Senat

Senatorii au adoptat proiectul de lege privind introducerea coplăţii pentru serviciile medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, deşi pacienţii şi medicii au cerut respingerea acestuia.

Sistemul de coplată a serviciilor medicale, aprobat de Senat
Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Adriana Turea, 08 Martie 2011, 15:35

Proiectul de lege care reglementează sistemul de coplată a serviciilor medicale a trecut de prima cameră a Parlamentului, Senatul, în forma susţinută de ministerul sănătăţii şi are toate şansele să respecte calendarul preconizat de ministrul Attila Cseke, care vizează data de 1 iulie pentru intrarea în vigoare.

Reprezentanţii medicilor şi cei ai pacienţilor contestă obligativitatea contribuţiei la costurile asistenţei medicale, conform căreia asiguraţii ar urma să plătească, de exemplu, un leu pentru fiecare analiză de laborator, cinci lei pentru o consultaţie la medicul de familie sau 10 lei pentru o zi de spitalizare.

Autorităţile pledează însă pentru coplată ca metodă de suplimentare a fondurilor, dar şi de eliminare a aşa-numitelor plăţi informale din sistem.

Senatorii au adoptat proiectul de lege privind introducerea coplăţii pentru serviciile medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, deşi pacienţii şi medicii au cerut, în nenumărate rânduri, respingerea acestuia.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoaie, regretă că senatorii nu au ţinut cont de opinia pacienţilor şi a celor care au expertiză în domeniu şi susţine că introducerea acestei forme de plată din partea pacienţilor nu va fi o modalitate de a aduce venituri în sistemul sanitar.

"Nu cred că populaţia României este pregătită pentru acest gest şi, dacă cineva îşi închipuie că prin această coplată va fi o infuzie în finanţarea unităţilor medicale, se înşeală. Nicăieri în lume nu s-a acoperit un deficit financiar prin coplata", a spus Vasile Astărăstoaie.

Pacienţii nu sunt de acord cu introducerea coplăţii

Următorii vizaţi, cei asupra cărora se vor face presiuni pentru respingerea proiectului de lege, sunt membrii comisiei de sănătate, din Camera Deputaţilor.

Preşedintele Coaliţiei organizaţiilor pacienţilor cu afecţiuni cronice, Cezar Ieremia, atrage atenţia că pacienţii nu sunt de acord cu introducerea coplăţii şi explică motivele.

"Nu există o strategie în sistemul sanitar, o strategie adevărată, reală, nu există o alternativă la asigurare şi nu există un contract individual de asigurat. În aceste condiţii, noi nu suntem de acord cu coplata şi vedem coplata, în momentul de faţă, încă un bir pe spatele românilor, dar şi ca o alternativă la lipsa finanţării sistemului sanitar, nicidecum un beneficiu pentru noi, pacienţii", a afirmat Cezar Ieremia.

Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, declara, la prezentarea proiectului de lege, că introducerea mecanismului de coplată va duce la o mai bună adresabilitate a populaţiei către sistemul de asistenţă primară, al îmbunătăţirii finanţării sistemului de sănătate şi la realizarea unui control în ceea ce priveşte neefectuarea serviciilor medicale, asigurându-se astfel creşterea calităţii asistenţei medicale.

Documentul prevede obligativitatea coplăţii pentru toţi asiguraţii, cu excepţia copiilor până la 18 ani, a bolnavilor cu afecţiuni cronice şi a pensionarilor cu venituri de până la 700 de lei lunar.

Legea mai stabileşte că suma maximă a coplăţii într-un an calendaristic va fi de 600 de lei, după această valoare, asiguraţii beneficiind de servicii medicale gratuite.

Medicii de familie se opun cardurilor de sănătate
România 31 Ianuarie 2011, 16:24

Medicii de familie se opun cardurilor de sănătate

Medicii de familie contestă suportarea cheltuielilor pentru partea informatică din buzunarul propriu, şi afirmă că nu au timp...

Medicii de familie se opun cardurilor de sănătate
UPDATES: Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului
România 26 Aprilie 2024, 06:54

UPDATES: Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului

Despre tradiții seculare și vremuri moderne, despre șezătorile înainte de Paști, dar și despre viața socială a lăpușenilor, o...

UPDATES: Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului
Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
România 25 Aprilie 2024, 22:05

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi, spune ministrul familiei, Natalia...

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
România 25 Aprilie 2024, 21:43

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a precizat pentru Radio România Actualități că "deocamdată nu există indicii...

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
România 25 Aprilie 2024, 21:05

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro

Procurorii din România ai Parchetului European investighează o posibilă fraudă de peste o jumătate de milion de euro, cu care...

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
România 25 Aprilie 2024, 20:58

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara

A fost asigurată suma totală de 9,3 miliarde de lei pentru plata în avans, respectiv la începutul lunii mai, a pensiilor şi a...

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
România 25 Aprilie 2024, 20:44

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a reunit în această după-amiază pentru a analiza situaţia de la...

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
România 25 Aprilie 2024, 20:39

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie

Ministerul Energiei a lansat două programe de finanţare a proiectelor pentru surse regenerabile de energie şi modalităţi de...

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie