Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sibiu, de la Capitală Culturală Europeană la Regiune Gastronomică Europeană

Județul Sibiu este acum singurul din țară care candidează pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în anul 2019.

Sibiu, de la Capitală Culturală Europeană la Regiune Gastronomică Europeană
Foto: Carmen Vulcan.

Articol de Carmen Vulcan, Sibiu, 23 Septembrie 2016, 16:49

După ce Sibiul a fost primul oraș din România desemnat Capitală Culturală Europeană, județul Sibiu este acum singurul din țară care candidează pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în anul 2019.

Decizia va fi anunțată în data de 29 septembrie, la Sibiu , de către un juriu european de experți din partea Institutului Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism, organismul care administrează platforma Regiune Gastronomică Europeană.
Pentru anul 2019 Regiunea Sibiu candidează alături de Regiunea Egeea de Sud , din Grecia.

Sibiu, belșug și gust de poveste

“Sibiu, belșug și gust de poveste” este sloganul ales de Sibiu pentru candidatura sa la titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2019.

Diversitatea gastronomică și păstrarea tradițiilor sunt atuurile pe care mizează Regiunea Sibiului pentru a câștiga acest statut.

Un capitol întreg al dosarului de candidatură este dedicat produselor locale, iar în cap de listă sunt vestitele brânzeturi din Mărginimea Sibiului.

“În Mărginimea Sibiului, cu pășunile sale alpine, se continuă tradiția ancestrală a producerii brânzei telemea, a brânzei de burduf sau a urdei. În vechile așezări rurale laptele de bivoliță şi cel de capră dau o savoare particulară brânzeturilor”.

Sunt amintite și produsele din carne pregătite în gospodăriile de la sate.

“Nimic nu se aruncă de la porc, iar gospodinele prepară cu pricepere mezeluri după rețete moștenite de sute de ani: caltaboși, cârnați, tobă, piftie, jumări, carne în untură la borcan, șorici cu sare. Un deliciu aparte este slănina ținută în sare şi afumată în podurile caselor la rece pentru o săptămână cu rumeguș de fag. Sașii o păstrau în clopotnița bisericii, cunoscută în zilele noastre drept Turnul slăninii”.

Programe pentru anul 2019

Dacă Sibiul va câștiga titlul de Regiune Gastronomică Europeană sunt propuse peste 20 de programe pentru anul 2019. Printre acestea se află dezvoltarea circuitelor gastronomice “Drumul brânzei în Mărginimea Sibiului”, “Drumul vinului pe Târnave” sau “Ruta transhumanţei”.

AUDIO: Sibiu, regiune gastronomică europeană.

Programul “Gust Local” își propune să dezvolte o marcă colectivă cu acest titlu, care să ateste și să garanteze specificul local, iar restaurantele să își poată adapta astfel meniurile. “Mic dejun sibian” este un alt program adresat pensiunilor, restaurantelor sau hotelurilor care vor fi certificate și promovate dacă oferă micul dejun exclusiv cu produse locale şi de sezon. “Sibiu City Menu” este un proiect prin care restaurantele sunt încurajate să folosească rețete vechi, reinterpretate după cerințele actuale.

De asemenea vor fi continuate și dezvoltate festivalurile de cultură gastronomică, evenimente care au loc de-a lungul întregului an în toate regiunile din județul Sibiu: de la Sărbătoarea Lolelor de la Agnita, până la Festivalul Brânzei și Țuicii de la Rășinari, Transilvanian Brunch, Picnic în Cindrel, Festivalul Verzei de la Moșna sau CibinFest.

Buget de peste 8,5 milioane de euro

Dacă județul Sibiu va câștiga titlul de Regiune Gastronomică Europeană , până anul 2019 autoritățile locale și județene vor investi în acest program peste 8 milioane și jumătate de euro. Acest buget este format în majoritate din finanțările acordate de Consiliul Județean Sibiu, Primăria Sibiu și Primăria Mediaș prin agendele culturale și agenda comunității , la Sibiu.

Bugetul este completat și prin cotizațiile pe care partenerii în acest proiect le vor plăti Asociației care va gestiona programul Sibiu, Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Dosarul de candidatură a Regiunii Sibiu a fost depus la sfârșitul lunii iulie 2016, la Institutul Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism (IGCAT), organismul care administrează platforma Regiune Gastronomică Europeană.

2016 este primul an pentru care au fost acordate titluri de Regiuni Gastronomice

Europene. Le-au primit Catalonia din Spania și Minho din Portugalia. Pentru anul viitor au fost alese trei regiuni: Lombardia de Est din Italia, Riga-Gauja din Letonia si Aarhus Danemarca. În 2018 va fi rândul regiunii Galway din vestul Irlandei și a Brabantutului de Nord din Olanda. Iar pentru anul 2019 Regiunea Sibiu candidează alături de insulele grecești din Egeea de Sud.

În data de 29 septembrie, juriul internațional va anunța, la Sibiu, dacă cele două regiuni vor primi titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2019.

Beius - Cel mai mic preț al gigacaloriei din țară
Obiectiv, România 12 Ianuarie 2022, 13:29

Beius - Cel mai mic preț al gigacaloriei din țară

Cele 23-25 de grade C din apartamente nu se simt deloc la factura, pentru ca sursa caldurii este una naturala.In anul 2001...

Beius - Cel mai mic preț al gigacaloriei din țară
Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor
Obiectiv, România 20 Octombrie 2021, 16:44

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor

Peste 2500 de oameni, nedoriți nici de către societate și instituțiile ei de protecție, nici de către familie sau...

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor
Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității
Obiectiv, România 27 Septembrie 2021, 18:26

Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității

Familiile de la Ocnele Mari, județul Vâlcea, trăiesc în incertitudine, de mai bine de 10 ani de la alunecările de teren care...

Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității
Epopeea Porții turcești din Galați
Obiectiv, România 17 Septembrie 2021, 14:50

Epopeea Porții turcești din Galați

Mini-ancheta de astăzi aduce în atenție “Poarta turcească” – un monument istoric din Galați, care zace ne-restaurat pe un...

Epopeea Porții turcești din Galați
 De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 01 Decembrie 2020, 13:54

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu

SAVA NEGREAN BRUDAȘCU- "La mulți ani, România mea! Să fim uniți la greu și multă sănătate, dragi români!"

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 01 Decembrie 2020, 11:20

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu

SAVA NEGREAN BRUDAȘCU- "La mulți ani, România mea! Să fim uniți la greu și multă sănătate, dragi români!"

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 02 Decembrie 2019, 10:14

Brexit pe şantier: Reportaj cu românii aflaţi la muncă în Marea Britanie

În Londra aproape că nu există șantier pe care să nu întâlnești muncitori români. Nu există o statistică oficială, dar se...

Brexit pe şantier: Reportaj cu românii aflaţi la muncă în Marea Britanie
Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău
Obiectiv, România 12 Noiembrie 2019, 20:19

Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău

Vernisajul a avut loc chiar de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, la biserica ridicată de veterani în curtea Diviziei...

Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău