Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: TEATRU NATIONAL RADIOFONIC Vineri, 22 Februarie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Bogdan Mihai

12 Octombrie 2011
Vizualizari: 1858
Comentează add

Potrivit unui comunicat emis de Asociaţia Operatorilor Mobili din România, serviciile Blackberry sunt inaccesibile utilizatorilor reţelelor de telefonie mobilă din România.

Serviciile BlackBerry, inaccesibile şi în România

bogdan-mihai

Foto: arhivă Reuters.

Serviciile Blackberry sunt inaccesibile utilizatorilor reţelelor de telefonie mobilă din România, potrivit unui comunicat emis de Asociatia Operatorilor Mobili din România.

"Compania canadiană Research In Motion (RIM), care operează serviciul BlackBerry, anunţă că utilizatorii serviciilor de mesagerie şi browsing BlackBerry din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, India, Brazilia, Chile şi Argentina sunt afectaţi din cauza unor probleme la sistemul central de operare al companiei RIM.

"Printre utilizatorii de BlackBerry afectaţi sunt şi cei ai reţelelor de telefonie mobilă din România. Compania canadiană lucrează pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp posibil", se arată în comunicat.

Pana majoră ce afectează reţeaua de telefonie multifuncţională Blackberry de mai multe zile se datorează "unui defect la un comutator din inima reţelei", a anunţat marţi grupul canadian Research in Motion.

"Întârzierile afectând mesajele text şi browserul web pentru utilizatorii Blackberry în Europa, Orientul Mijlociu, Africa, India, Brazilia, Chile şi Argentina au fost provocate de un defect la un comutator din inima reţelei în infrastructura RIM", a declarat societatea într-un email transmis AFP.

"Deşi sistemul este proiectat într-o manieră de a redirecţiona traficul spre un comutator de rezervă, acest sistem de salvare nu a funcţionat la fel ca în testele anterioare", adaugă RIM.

"Prin urmare, s-a creat o acumulare mare de date şi noi lucrăm acum la eliminarea ei şi restabilirea serviciului normal cât mai curând posibil", se mai arată în comunicat.

Luni, milioane de utilizatori Blackberry din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa au fost în imposibilitatea de a primi sau trimite mailuri şi mesaje prin intermediul telefoanelor lor, în urma unei căderi de tensiune la serverele dintr-un centru de date din Slough, Marea Britanie, informează The Guardian.

În urma problemelor din ultima perioadă, grupul canadian Research in Motion a ajuns la aproape jumătate din valoarea pe care o avea la Bursă la începutul anului.

Utilizatorii, nemulţumiţi de problemele serviciilor BlackBerry

Unii utilizatori ai serviciilor BlackBerry din România şi-au exprimat nemulţumirea pe pagina de Facebook a companiei sau pe diverse forumuri.

Aceştia semnalau probleme ale sistemului încă de marţi seară.

"Ieri (marţi, n.r.) nu mi-au mers serviciile BlackBerry deloc, şi nu ştiam de ce...acu ştiu: mare "avarie" mare la serverele RIM din Canada, deci se poate şi la ei.

"Şi mie îmi venea să dau cu telefonul de pereţi, săracu', nu avea nicio vină, şi nici operatorul, pe care era cât pe aci să-l sun", spune un utilizator pe pagina oficială de Facebook a companiei.

Pagina de Facebook BlackBerry România. (click pentru mărire)


Etichete BlackberryRIMtelefoaneprobleme

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live