Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Senatul a adoptat proiectul de lege privind reducerea CAS

Senatul a adoptat în forma trimisă iniţial spre promulgare, proiectul de lege privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, respingând astfel cererea de reexaminare.

Senatul a adoptat proiectul de lege privind reducerea CAS
Senatul României. Foto: senat.ro.

Articol de Sorin Solomon, 25 August 2014, 17:24

Senatul a adoptat în forma trimisă iniţial spre promulgare, proiectul de lege privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, respingând astfel cererea de reexaminare a proiectului, formulată în luna iulie de preşedintele României.

Proiectul a întrunit 96 voturi pentru, 1 împotrivă şi 2 abţineri.

După votul din Senat, şi Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe pe acest subiect.

Documentul a fost trimis Parlamentului spre reexaminare de preşedintele Traian Băsescu.

Senatorii vor dezbate la primul punct proiectul de lege privind reducerea CAS cu cinci puncte pricentuale la angajator.

Proiectul a fost dezbătut astăzi şi la Comisia pentru buget, unde a participat şi ministrul muncii Rovana Plumb.

Aceasta a apreciat măsura şi a explicat că la fiecare 20 de locuri de muncă existente, se poate crea încă unul, dacă această prevedere intră în vigoare.

Cele trei boli transmisibile care ridică probleme în această perioadă pot fi prevenite prin vaccinare
România 29 Martie 2024, 13:54

Cele trei boli transmisibile care ridică probleme în această perioadă pot fi prevenite prin vaccinare

Specialiștii avertizează că ne confruntăm cu o epidemie declarată de rujeolă, o creștere constantă și importantă a numărului...

Cele trei boli transmisibile care ridică probleme în această perioadă pot fi prevenite prin vaccinare
Federaţia "Solidaritatea sanitară" anunţă proteste suplimentare
România 29 Martie 2024, 13:28

Federaţia "Solidaritatea sanitară" anunţă proteste suplimentare

10% dintre medicii care fac gărzi pe lângă cele prevăzute în contractul individual de muncă au aderat la...

Federaţia "Solidaritatea sanitară" anunţă proteste suplimentare
Fragmente care par a fi provenite de la o dronă au fost identificate pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei
România 29 Martie 2024, 12:17

Fragmente care par a fi provenite de la o dronă au fost identificate pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei

Fragmente care par a fi provenite de la un dispozitiv exploziv aerian, posibil dronă, au fost identificate aseară pe un teren...

Fragmente care par a fi provenite de la o dronă au fost identificate pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei
Două persoane au fost salvate de către salvamontiştii din Prahova după ce au căzut într-o prăpastie pe Valea Coştilei din munţii Bucegi
România 29 Martie 2024, 11:24

Două persoane au fost salvate de către salvamontiştii din Prahova după ce au căzut într-o prăpastie pe Valea Coştilei din munţii Bucegi

Victimele au suferit multiple traumatisme.

Două persoane au fost salvate de către salvamontiştii din Prahova după ce au căzut într-o prăpastie pe Valea Coştilei din munţii Bucegi
"Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră"
România 29 Martie 2024, 09:47

"Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră"

"Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră", scrie premierul...

"Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră"
Mesajul Preşedintelui României cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO
România 29 Martie 2024, 09:42

Mesajul Preşedintelui României cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Textul INTEGRAL al mesajului transmis de Administraţia Prezidenţială.

Mesajul Preşedintelui României cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO
Încep slujbele speciale de Paşti de la Basilica Papală Maria Radna
România 29 Martie 2024, 09:24

Încep slujbele speciale de Paşti de la Basilica Papală Maria Radna

În Vinerea Mare, credincioșii catolici refac Calea Crucii pe dealul din spatele basilicii, pe un traseu care datează din anii...

Încep slujbele speciale de Paşti de la Basilica Papală Maria Radna
O explozie a avut loc la rafinăria Petromidia din Năvodari
România 29 Martie 2024, 09:21

O explozie a avut loc la rafinăria Petromidia din Năvodari

Nu sunt decât pagube materiale - transmite Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă.