Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Senatul a adoptat legea salarizării unitare

Proiectul Legii salarizării unitare în sistemul bugetar a fost adoptat în plenul Senatului.

Senatul României foto: Arhivă

Articol de Radiojurnal, 23 Mai 2017, 11:20

Proiectul Legii salarizării unitare în sistemul bugetar a fost adoptat în plenul Senatului.

Documentul a trecut de Senat cu 85 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 12 abţineri.

Proiectul de lege a fost susţinut de reprezentanţii PSD, ALDE şi UDMR, dar criticat de senatorii PNL, USR şi PMP.

La proiectul de lege au fost depuse peste 300 de amendamente, din care peste jumătate au fost adoptate, unele dintre ele aparţinând opoziţiei.

În cadrul dezbaterilor generale, ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, declara că legea este corelată cu noul Cod Fiscal şi prevede o creştere medie a salariilor cu 56%, în timp ce liberalii au reproşat, printre altele, că documentul nu prevede clar care este impactul bugetar şi sursa de finanţare pentru creşterile salariale ale bugetarilor.

Senatul este prima cameră sesizată. Documentul merge acum la Camera Deputaţilor ca for decizional.

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene
Politică 23 Aprilie 2024, 18:36

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat astăzi în centrul discuţiilor pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a...

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei
Politică 23 Aprilie 2024, 13:26

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

PSD şi PNL au decis să meargă cu candidaţi separaţi la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei
Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică
Politică 23 Aprilie 2024, 13:16

Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică

Directiva europeană privind salariul minim pe economie trebuie pusă în aplicare până la 15 noiembrie.

Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică
Coaliţia de guvernare se află de ore bune în şedinţă
Politică 22 Aprilie 2024, 16:15

Coaliţia de guvernare se află de ore bune în şedinţă

Liderii PSD şi PNL decid dacă medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul comun la Primăria Capitalei.

Coaliţia de guvernare se află de ore bune în şedinţă
BEC reia desemnarea președinților birourilor electorale din mai multe județe
Politică 20 Aprilie 2024, 11:13

BEC reia desemnarea președinților birourilor electorale din mai multe județe

Biroul Electoral Central a primit contestații legate de modul în care magistrații au fost desemnați în aceste birouri.

BEC reia desemnarea președinților birourilor electorale din mai multe județe
Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud
Politică 19 Aprilie 2024, 11:22

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud

Cu ocazia vizitei va fi adoptată, la cel mai înalt nivel, declarația comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud
România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”
Politică 17 Aprilie 2024, 16:36

România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”

Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită în Qatar.

România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”
Senatul a discutat în comisiile de specialitate noul Cod Silvic
Politică 16 Aprilie 2024, 16:43

Senatul a discutat în comisiile de specialitate noul Cod Silvic

Documentul urmează să stabilească un echilibru între interesele fiecărei părți implicate în acest domeniu, a spus în cadrul...