Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Schi alpin: România, locul 2 pe naţiuni la FIS Children Trophy 2018

Ediţia din acest an a FIS Children Trophy, organizată pentru prima oară în România, a adus nu doar un succes organizatoric, ci şi unul sportiv.

Sursa foto: Gabriel Bucur

Articol de Gabriel Bucur, 26 Februarie 2018, 21:48

Ediţia din acest an a FIS Children Trophy, organizată pentru prima oară în România, a adus nu doar un succes organizatoric, ci şi unul sportiv. România s-a clasat pe al doilea loc în clasamentul pe națiuni, după numărul de puncte, în urma reprezentanților Austriei, care au câștigat aproape toate întrecerile.

Stațiunea Poiana Brașov a găzduit, în săptămâna care tocmai s-a încheiat, prima competiție internațională de schi alpin pentru tineret din România. FIS Children Trophy a adunat, între 23 şi 24 februarie, aproape o sută de schiori din zece țări, care au luat parte la două probe, respectiv slalom și slalom uriaș, pe pârtia Subteleferic din masivul Postăvaru. Categoriile de vârstă au fost 12-14 ani și 14-16 ani, atât la fete, cât și la băieți.

Într-o atmosferă ideală pentru o competiție de schi alpin, tinerii sportivi care au luat startul la FIS Children Trophy nu doar că au încercat să se întreacă unul pe celălalt, dar au făcut și spectacol la Poiana Brașov. Sub o ninsoare lină, în fața a câteva sute de privitori curioși, pârtia Subteleferic a fost brăzdată, rând pe rând, de schiurile celor o sută de sportivi din România, Austria, Turcia, Bulgaria, Serbia, Grecia, Georgia, Brazilia, Argentina și Ungaria.

Micii „tricolori” au obținut rezultate încurajatoare. Cei patru schiori români medaliați la FIS Children Trophy au fost Cătălina Ioana Ambruș (locul 2 la slalom fete sub 14 ani), Andra Maroșan (locul 3 la slalom fete sub 14 ani), Isabell Leona Trifu (locul 3 la slalom uriaș fete sub 16 ani) și Hunor Szoke (locul 3 la slalom uriaș băieți sub 16 ani).

„A fost destul de greu pentru că au venit concurenţi din multe ţări, dar a fost foarte frumos”, a conchis Ioana Ambruş.

„Sunt foarte mândru de acest rezultat obţinut. A fost foarte interesant pentru că acest concurs a fost organizat în România şi sper să se mai organizeze. M-am simţit foarte bine”, ne-a mărturisit Szoke Hunor.

„Mi-a plăcut foarte mult, mai ales pentru că am putut participa şi cu sportivi din alte ţări. Şi mi-a plăcut că s-a ţinut în România acest tip de concurs”, a fost concluzia Leonei Trifu.

FIS Children Trophy, în Poiană până în 2022

Fostul schior Ioan Gabriel Nan, unul dintre ambasadorii competiției, a mărturisit că România a primit laude chiar și din partea austriecilor, recunoscuți pentru stațiunile de schi impecabile pe care le au în țară. „Am stat pe lângă echipa Austriei, cu antrenorul lor. Mi-a spus că sunt puţine staţiuni din Austria unde se organizează competiţii precum cea organizată la Poiana Braşov”, ne-a declarat Nan.

„Condiţiile au fost foarte bune. Pârtia a fost foarte bună, compactă. Austriecii, care mereu au ceva de comentat, ne-au spus că au concursuri în Austria care nu au parte de o aşa organizare”, a completat Ioan Valeriu Achiriloaie, celălalt ambasador al FIS Children Trophy.

Revenind pe latura sportivă, „ar trebui să muncim, să ne organizăm mult mai bine, să avem antrenori specializaţi, condiţii, pentru ca, în următorii 10-15 ani, să avem un participant la Jocurile Olimpice care să termine între primii 30, la o probă din schiul alpin”, a mai precizat Ioan Gabriel Nan.

Originar din Brașov, președintele Comitetul Olimpic și Sportiv Român Mihai Covaliu a fost prezent, ca simplu spectator, la FIS Children Trophy. „Sunt copii care au nevoie de aceste competiţii, la sub 14 ani şi sub 16 ani, de aceste provocări, au nevoie să-şi cunoască partenerii de întrecere. Noi, românii, avem nevoie de astfel de competiţii, pentru că altfel nu putem creşte. Acesta este drumul pe care trebuie să mergem, iar faptul că FIS Children Trophy a debutat aici, în Poiana Braşov, este ceva extraordinar şi sunt absolut convins că de aici vor veni următorii reprezentanţi ai României în sporturile de iarnă”, ne-a spus Mihai Covaliu.

Stațiunea Poiana Brașov va mai găzdui ediții ale FIS Children Trophy până în anul 2022. Evenimentul este înscris în calendarul Federației Internaționale de Schi (FIS).

Podiumurile FIS Children Trophy 2018

Slalom - fete, sub 14 ani
1. Amelie Stollinger (Austria; 1:35.51)
2. Ioana Cătălina Ambruş (România; 1:42.45)
3. Andra Maroşan (România, 1:45.67)

Slalom - băieţi, sub 14 ani
1. Paul Wagner (Austria; 1:28.64)
2. Dimitar Pirishanchin (Bulgaria; 1:34.34)
3. Krisztian Pal (Ungaria; 1:37.99)

Slalom - fete, sub 16 ani
1. Julia Zlatkova (Bulgaria; 1:33.18)
2. Anna Wechselberger (Austria; 1:33.45)
3. Maria Niederndorfer (Austria; 1:35.21)

Slalom - băieţi, sub 16 ani
1. Alexander Oppeneder (Austria; 1:27.41)
2. Pedro Paul (Argentina; 1:29.56)
3. Cristos Marmarellis (Grecia; 1:30.50)

Slalom uriaş - fete, sub 14 ani
1. Amelie Stollinger (Austria; 47.61)
2. Roxana Hamos (Ungaria; 50.56)
3. Martina Lattanzio (Argentina; 52.65)

Slalom uriaş - băieţi, sub 14 ani
1. Paul Wagner (Austria; 47.04)
2. Nikolay Lechev (Bulgaria; 50.33)
3. Ivan Glavchev (Bulgaria; 50.77)

Slalom uriaş - fete, sub 16 ani
1. Maria Niederndorfer (Austria; 1:33.58)
2. Julia Zlatkova (Bulgaria; 1:37.10)
3. Leona Isabelle Trifu (România; 1:39.20)

Slalom uriaş - băieţi, sub 16 ani
1. Christ Mittersteiner (Austria; 1:29.83)
2. Pedro Paul (Argentina; 1:33.10)
3. Hunor Szoke (România; 1:34.30)

Clasamentul pe naţiuni (după numărul de puncte)
1. Austria
2. România
3. Bulgaria

Simona Halep va reveni pe prima poziţie a ierarhiei mondiale
Sport 19 Februarie 2018, 09:10

Simona Halep va reveni pe prima poziţie a ierarhiei mondiale

Simona Halep va reveni pe prima poziţie a ierarhiei mondiale peste o săptămână, chiar dacă nu va evolua în vreun turneu.

Simona Halep va reveni pe prima poziţie a ierarhiei mondiale
Naţionala de polo va debuta împotriva Greciei la Jocurile Olimpice
Sport 29 Martie 2024, 16:22

Naţionala de polo va debuta împotriva Greciei la Jocurile Olimpice

A doua adversară va fi SUA pe 30 iulie.

Naţionala de polo va debuta împotriva Greciei la Jocurile Olimpice
Simona Halep nu va juca la Stuttgart
Sport 29 Martie 2024, 13:29

Simona Halep nu va juca la Stuttgart

Jucătoarea română nu este pe lista sportivelorle care au fost invitate la turneul din Germania.

Simona Halep nu va juca la Stuttgart
Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal
Sport 28 Martie 2024, 22:14

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal

În Liga a doua de fotbal a debutat faza play-off. La Hunedoara, Corvinul și Gloria Buzău au terminat la egalitate 1-1.

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal
Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”
Sport 28 Martie 2024, 21:59

Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”

Ediția a 8-a a emisiunii Contracronometru, de joi 28 martie, dedicată ca de obicei participării României la Turneul Final de...

Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”
Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi
Sport 28 Martie 2024, 17:25

Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi

La sediul Federației Române de Handbal s-au stabilit meciurile din Sferturile Cupei României la masculin.

Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi
Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV
Sport 28 Martie 2024, 14:21

Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV

Copii, elevi, studenți și alergători de cursă lungă, sunt așteptați să ia startul la cea de-a treia ediție a Crosului...

Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV
Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez
Sport 28 Martie 2024, 13:46

Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez

Los Blancos vor evolua și în echipament violet

Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez