Sănătatea pat cu pat

Ce mai tura-vura, cine n-are bolnavi să facă bine să producă, iar cine are prea mulţi să organizeze tombole cu premii în tablete de algocalmin fără reţetă. Guvernul României şi-a stabilit planul naţional de paturi pentru următorii ani: până în 2013, pe lângă comasarea, transformarea sau spulberarea unor spitale, se va reduce şi numărul de paturi, tinzându-se către media europeană – adică 5,61 la mia de locuitori; despre norma de pacienţi pentru fiecare pat... nicio vorbă. Cum autorităţile vor să controleze mai atent dinamica îmbolnăvirilor şi să echilibreze puţin harta durerilor omeneşti, urmează probabil surghiunul pe perioadă nedeterminată (că nu degeaba ne certăm pe codul muncii) al medicilor care mai internează persoane ce refuză să moară la domiciliu; apoi din zonele care produc mai mulţi bolnavi decât cota alocată se vor efectua deportări în zone cu deficit de suferinzi (eventual nepopulate); iar după aprobarea planului naţional de îmbolnăviri autorizate (în jurul mediei europene, nu? – cel mult 5,61 la mie anual) abaterile vor fi sancţionate cu închisoare de la 5 până la 61 de ani, în funcţie de oscilaţiile necontrolate ale speranţei de viaţă şi evident de numărul de paturi din puşcării...

Şi totuşi cred că nu-i de-ajuns. Propun în consecinţă câteva măsuri suplimentare pentru rentabilizarea pe termen mediu a instituţiilor şi serviciilor medicale, pentru care aş putea să semnez oricând o ordonanţă de urgenţă sau să-mi asum răspunderea: ambulaţele să fie dotate cu aparate de taxat ca să poată face la o adică şi serviciu de taxi (în funcţie de capacitatea incintei se poate muta şi mobilă); operaţiile uşoare să fie filmate în vederea vânzării cu licitaţie publică a drepturilor de difuzare iar consultaţiile să se realizeze pe tipar talk-show, cu moderatori şi invitaţi speciali – babe clarvăzătoare, şamani, vrăjitoare sau magi cu renume; pentru sălile de aşteptare există oricând varianta folosirii judicioase a spaţiului pentru mici spectacole de teatru, stand-up comedy sau dresuri diverse (animalele pot fi închiriate de la veterinari, că tare mi-e că-i paşte şi pe ei eficientizarea); mai propun taxarea vizitelor cu până la 25% din valoarea tratamentului bolnavului vizat (pentru cazurile grave se pot elibera totuşi abonamente la preţ redus); iar pentru menţinerea bunei dispoziţii a pacienţilor care necesită internări mai de durată se poate opta, tot contra cost, pentru echiparea asistentelor şi cu alte uniforme – poliţiste, poştăriţe, controloare CFR, etc.

În concluzie, pe termen lung propun Ministerului Sănătăţii o strategie naţională prin care în următorii zece ani să se ajungă la interzicerea totală prin lege a cazurilor de îmbolnăvire involuntară, pentru cazurile excepţionale existând posibilitatea emiterii de ordonanţe care să însănătoşească contravenienţii cu forţa...

O singură urare mai am de făcut, una care sună mai mult a îndemn, dacă nu chiar a ameninţare: sănătate!