Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Matinal Joi, 14 Noiembrie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Zenaida Luca-Hac

30 Iulie 2011
Vizualizari: 6678
Comentează add

Salvator Mundi – aşa se numeşte pictura pierdută şi regăsită a lui Leonardo da Vinci ce va fi expusă anul acesta la National Gallery din Londra în cadrul expoziţiei "Leonardo da Vinci: Painter of the Court of Milan".

Salvator Mundi – o pictură inedită a lui Leonardo da Vinci

zenaida-luca-hac

Salvator Mundi – aşa se numeşte pictura pierdută şi regăsită a lui Leonardo da Vinci ce va fi expusă anul acesta la National Gallery din Londra în cadrul expoziţiei "Leonardo da Vinci: Painter of the Court of Milan".

Dincolo de istoria incredibilă a regăsirii şi a restaurării lui, acest tablou are un mister. Din el emană o prezenţă benefică, tulburătoare şi copleşitoare, ce pare a învălui totul în jur.

Poate pentru că Leonardo L-a pictat pe Mântuitor cu evlavia unui devot, sau pentru că Mântuitorul Însuşi a ales să-l locuiască ?

Vom vedea dacă pictura aceasta, care e, neîndoios, un loc al prezenţei lui Iisus, va deveni cu adevărat o icoană.

***

Luna aceasta un consorţiu american de negustori de artă, R.W. Chandler, a dezvăluit presei că a primit, în sfârşit, confirmarea deplină că tabloul Salvator Mundi (Iisus Cristos Atotţiitor) este un autentic da Vinci.

Desigur, ştirea care a făcut înconjurul lumii, nu întâmplător a fost lansată acum.

"Noua descoperire", cea mai importantă în lumea artei în ultimii 100 de ani, va fi atracţia expoziţiei "Leonardo da Vinci: Painter of the Court of Milan" (ce va rămâne deschisă din 9 noiembrie 2011 până în 5 februarie 2012) dedicate lui Leonardo de National Gallery din Londra.

***

"Toţi am fost de acord că era vorba de un Leonardo"

În anul 2009 Robert Simon, istoric specializat în pictură veche, negustor de artă şi reprezentantul asociaţiei R.W. Chandler, a cumpărat la o licitaţie în New York un tablou ciudat, misterios, un Salvator Mundi (Cristos binecuvântând lumea cu mâna dreaptă şi ţinând în cea stângă globul pământesc în chip de sferă, sphaera mundi).

Tabloul nu avea o fişă impresionantă şi nu arăta ca o operă de maestru (capodoperă), dar instinctul îi spunea că nu era chiar ce părea.

L-a costat numai … 45 de lire sterline.

Bănuind că tabloul ascundea un secret, l-a dus la Metropolitan Museum of Art din New York unde o întreagă echipă de restauratori şi curatori l-au supus unor teste cu raze infraroşii, ultraviolete, raze X şi altele.

Unul din membrii echipei a declarat, păstrându-şi anonimatul, într-un interview dat cotidianului britanic The Telegraph: "Înainte de restaurare, tabloul era într-o stare deplorabilă, acoperit de mai multe straturi de pictură. Pe măsură ce înaintam, ne dădeam seama de calitatea operei: ieşeau la lumină culori minunate, tonurile de albastru şi cele de roşu ale veşmântului, ce aminteau de  Cina… lui Leonardo". 

Aşadar un Crist davincian acoperit de mai multe straturi de lustru şi deformat de stricăciunile unor restaurări mai vechi, prost făcute,  pierdut de mai mult de 200 de ani.

"Era un dezastru – spune acelaşi specialist- fusese repictat grosolan, încât părea o copie. Era o ruină, un tablou sumbru şi opac. Fusese curăţat de câteva ori de persoane nepricepute. O dată, un restaurator i-a aplicat o răşină sintetică ce s-a transformat apoi într-o patină gri pe care a trebuit s-o scoatem cu cea mai mare grijă. După ce am îndepărtat toate straturile de culoare străine, a apărut o pictură originală şi ni s-a descoperit un tablou incredibil de delicat. Toţi am fost de acord că era vorba de un Leonardo".

Specialiştii de la Metropolitan Museum of Art l-au autentificat şi l-au estimat la 200 de milioane de dolari  (138 de milioane de euro). Probabil, pentru Robert Simon e afacerea vieţii lui !

Directorul Galeriei Naţionale din Londa (National Gallery), Nicholas Penny şi curatorul viitoarei expoziţii, Luke Syson, i-au invitat să studieze lucrarea, în laboratoarele muzeului, pe cei mai mari experţi în Leonardo: Martin Kemp, profesor emerit de istoria artei la Universitatea din  Oxford (care i-a dedicat maestrului mai mult de 40 de ani) şi doi profesori italieni: Pietro Marani, cel care a condus lucrările de restaurare ale Cinei… şi Maria Teresa Fiorio, autoare a mai multor cărţi dedicate Renaşterii şi a unei biografii a lui Giovanni Antonio Boltraffio, un elev al lui da Vinci căruia îi fusese atribuită.

Părerea lor a fost unanimă: … era un Leonardo adevărat.

"Când intri în cameră, simţi această prezenţă misterioasă pe care o au picturile lui Leonardo", a spus Martin Kemp. Privind tabloul îi dai absolută dreptate.

 

Salvator Mundi, Leonardo da vinci, după restaurarea de la Metropolitan Museum of Art.

Pe urmele lui Salvator Mundi

1. Cristos Salvator Mundi şi Cristos Pantocrator/Atotţiitor

În jurul anului 1500 Leonardo a primit o comandă din partea regelui Franţei Ludovic al XII-lea să picteze un Crist Salvator Mundi. Se pare că tabloul a fost terminat în anul 1513.

Nu este, nici pe departe, un tablou obişnuit. De fapt, este cu totul neobişnuit. Are ceva inefabil/negrăit care-l face să pară nefăcut de mâna omului.

Și mai are ceva cu totul neobişnuit: felul în care arată sfera, sphaera mundi din mâna stângă a lui Cristos. Nu seamănă cu niciuna, din niciun tablou, panou sau miniatură din seria Salvator Mundi.

Niciunul din pictorii care au abordat tema, nici înainte şi nici după Leonardo, nu au gândit-o şi nu au pictat-o aşa cum a gândit-o şi a pictat-o el. Inspirat de ce anume ?

Înainte de a răspunde, câteva lămuriri necesare.

Ce este un Salvator Mundi  ? Un Pantocrator/Atotţiitor adaptat.

Ce este un Pantocrator ?

Pantocrator este în iconografia greacă/bizantină cea mai importantă şi cea mai răspândită reprezentare a lui Iisus Cristos în ipostaza de Mântuitor.

Numele de Pantocrator vine din  greacă, Παντοκράτωρ, compus din adj. πᾶν (pan), „tot/atot-” şi verbul κρατώ, cu sensul din greaca creştină: a ţine, a menţine, a întreţine.

În româneşte se traduce, de regulă, prin Atotţiitor, adică „cel ce ţine, susţine, întreţine, menţine, şi, de aici, apără, ocroteşte”, se subînţelege, lumea; prin urmare, „cel ce o salvează de la pieire”, dar şi „cel ce o conduce, o guvernează, o călăuzeşte, o îndreaptă, pe calea cea dreaptă, făcând-o să devină dreaptă”. Într-un cuvânt, Proniatorul. 

Un Crist Pantocrator  este înfăţişat binecuvântând (lumea) cu mâna dreaptă şi ţinând la piept, cu mâna stângă, Evanghelia (Noul Legământ sau Noul Testament, Legea cea nouă). 

Cea mai veche icoană a lui Iisus Cristos Atotţiitorul este cea din Mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai şi datează din prima jumătate a sec. al VI-lea.

Un Salvator Mundi  este tot un  Pantocrator, cu singura deosebire că, în loc de Evanghelie, în mâna stângă ţine o sphaera mundi, un orbs, adică globul pământesc, lumea.

    Câteva exemple:

 

                1                                   2                                       3                                            4

1. Iisus Cristos Pantocrator/Atotţiitorul, sec. VI,Mănăstirea Sf. Ecaterina, Sinai, icoană pe lemn

2. Christ 'Salvator Mundi', Hans Memling (1430/35-1494), pictură în ulei

3. Christ 'Salvator Mundi', şcoala lui Luini (aprox. 1500), pictură în ulei

4. Christ 'Salvator Mundi' împreună cu cei patru Evanghelişti, Vittore Carpaccio, Florenţa (aprox.  1480), pictură în ulei

2. Cum s-a născut Salvator Mundi  ?

Unde şi cum a apărut Salvator Mundi ? În Țările de Jos, în atelierele miniaturiştilor, la sfârşitul Evului Mediu (este părerea istoricilor de artă).

Părintele-i ? Posibil, olandezul Jan van Eyck (1390 - 1441), unul din celebrii fraţi van Eyck care deschid seria marilor maeştri flamanzi. Lui i se atribuie primul Salvator Mundi.

Pe Jan van Eyck l-au imitat contemporanii săi Hans Memling şi Gerard David. Graţie lor, susţin specialiştii, Salvator Mundi s-a răspândit în scurt timp în toată lumea creştină apuseană.

Cel mai probabil, însă, Cristos în ipostaza de Salvator Mundi este opera vreunui miniaturist anonim, francez sau flamand, anterior lui van Eyck.

În Evul Mediu târziu, la început în marile mănăstiri, apoi în marile centrele universitare (şi comerciale) ale Europei Occidentale, înfloreau renumite ateliere de carte ilustrată/miniată (cu inluminuri/miniaturi), ateliere din care au ieşit vestite Biblii, Psaltiri, Evanghelii sau Cărţi ale Orelor (Ceasloave).

Aceste adevărate „odoare” nepreţuite erau destinate nu numai canonicilor, ci şi uzului personal al regilor, reginelor, prinţilor, ducilor şi nobililor din întreaga Europă Apuseană, inclusiv din patria lui Leonardo.

Se făceau la comandă pentru oricine şi le permitea. Erau considerate un semn de mare putere, prestigiu şi … evlavie.

Cartea Orelor (în fr. Livre d'Heures) sau a Ceasurilor era o carte de rugăciuni ilustrată, desprinsă din Psaltire. De fapt, era un pergament.

În treacăt fie spus, ceaslov în româneşte vine din slavonă sau slava bisericească: Часocлoвъ (ceaso-slov) adică „spunerea” Ceasurilor.

Fiecare exemplar era unic, dar cuprindea, de regulă, texte din Biblie, rugăciuni, mai ales rugăciunile celor 8 Ceasuri canonice, psalmi, mai ales psalmii penitenţiali, vieţi ale sfinţilor şi sfintelor şi calendarul sărbătorilor, toate însoţite de inluminuri.

Inluminură vine din francezul enluminure, care, la rândul lui, vine din verbul latinesc illuminare, a (i)lumina, a face vizibil, strălucitor, luminos. Poate pentru că erau aurite, dar, mai ales, pentru că luminau … înţelegerea. (În română circulă şi varianta anluminură care redă pronunţia din franceză. Are, însă, dezavantajul că … nu se potriveşte limbii noastre, unde există prefixul in-, care n-a devenit niciodată an-).

Ca lectura să fie mai folositoare, copiştii manuscriselor (care la început erau doar călugări, şi abia mai târziu meşteşugari laici) împodobeau de obicei prima literă, majuscula unui capitol, cu un mic desen: figura lui Iisus Cristos, a Fecioarei, a Evangheliştilor, simbolurile lor şi simbolurile jertfei: crucea, mielul, etc. 

De fapt, continuau o tradiţie mai veche, aceea a miniaturiştilor din antichitate, mai ales egipteni, care pictau majusculele textelor lor sacre cu o cerneală roşie naturală, minium cum o numeau romanii, de unde şi originea cuvântului miniatură. 

Există papirusuri cu Cartea egipteană a morţilor împodobite pe margine cu miniaturi înfăţişând scene din călătoria sufletului în Lumea de dincolo.

Miniaturile au fost considerate, deja de la început, un fel de sholii, de note, de comentarii, o exegeză de text în imagini, menite să-i uşureze înţelegerea, să-l explice şi să-l interpreteze. 

De aceea miniaturiştii trec, într-un fel, drept buni sholiaşti, interpreţi, exegeţi ai Scripturilor.

Că era nevoie de o asemenea exegeză o dovedeşte faptul că inluminurile au evoluat de la dimensiunile unei majuscule şi de la micile scene pictate pe marginea manuscrisului, la o pagină întreagă.

De fapt, din inluminură s-a născut marea pictură. Marii artişti ai pre-Renaşterii şi ai Renaşterii au transformat inluminura în tablou şi au devenit, unii dintre ei, buni teologi şi buni exegeţi ai Bibliei. 

Operele lor, comandate special fie să împodobească altarele catedralelor, fie cabinetele sau galeriile marilor monarhi, erau deja înţelese ca o erminie, o cateheză,  un mijloc şi un prilej de meditare, în specal asupra vieţii lui Iisus Cristos.

Salvator Mundi  se va fi născut în mintea unui miniaturist în timp ce pregătea inluminurile unei Psaltiri, citind în latină următorul verset:

 ”… firmavit orbem terrae/terrarum, qui non commovebitur (”…pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti”/ Ps. 92,2                              … sau…

… în mintea unui miniaturist ce medita la inluminurile la Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, inspirat de următorul pasaj:

„După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate (heredem universorum) şi prin Care a făcut şi veacurile; Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale (portansque omnia verbo virtutis suae), după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte…”/Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 1,1-3.

O dovadă:

 

Inluminură reprezentând Sf. Treime - Willem Vrelant (1449-1481), unul din cei mai importanţi miniaturişti olandezi, foarte activ mai ales la curtea ducelui de Bourgogne, Filip cel Bun

Rezultatul a fost acesta: Iisus Cristos ca Mântuitor şi Atotţiilor al lumii, pe care o binecuvântează cu dreapta şi o susţine (plin de iubire) cu stânga, în dreptul inimii, ca în inluminura flamandă datată 1490. 

3.Salvator Mundi în viziunea lui Leonardo

Printre pictorii renascentişti care l-au scos pe Salvator Mundi  din Ceasloave, aducându-l în tablourile lor, au fost germanul Albrecht Dürer (1471–1528), olandezul Joos van Cleve (1485-1540) şi spaniolul Pedro Berruguete (1450-1504). 

Salvator Mundi în viziunea lui Dürer, van Cleve şi Berruguete (de la stânga la dreapta)

După cum se vede, toţi au respectat tradiţia miniaturiştilor, punând deasupra sferei ce închipuie globul pământesc, pământul şi lumea, o cruce, mai mică sau mai mare.

Această cruce simbolizează creştinarea întregii lumi, aşadar răspândirea creştinismului pe toată faţa pământului, chiar cu armele, cum o sugerează crucea-stindard (a cruciaţilor, a templierilor, etc) din tabloul spaniolului Berruguete.

Salvator-ul … lui Leonardo iese din serie. Prin multe elemente. Trei sunt însă izbitoare:

1. figura plânsă şi profund îndurerată a lui Cristos 

2. prezenţa Sa dumnezeiască atotînvăluitoare 

3. inefabila sferă, fără cruce, dar cu trei puncte luminoase, pe care o ţine în mâna-I stângă, în dreptul inimii, cu nesfîrşită tandreţe. 

Leonardo a înlocuit în tabloul lui (pe care i l-a comandat în 1500 regele Franţei  Ludovic al XII-lea) sfera cu cruce deasupra, cu o sferă de cristal pur, translucidă, perfectă.

Oare de ce ?

Poate pentru că crucea ca un stindard, înfiptă în globul pământesc, era o aluzie la cruciade şi la creştinarea/stăpânirea lumii prin vărsare de sânge.

Poate voia să-i atragă atenţia monarhului şi oricui avea să-i viziteze galeria particulară, că Iisus „împărăţea” şi salva/„ţinea” lumea prin iubire, nu prin războaie.

Leonardo ştia că trăim într-o lume a semnelor, unde totul este semn/mesaj; ştia, de asemenea, că semnele au o putere tainică, ascunsă şi uriaşă (aceea de a influenţa mintea, de a manipula, cum am spune azi).

Știa că sfera este simbolul prin excelenţă al perfecţiunii, al inspiraţiei/înţelepciunii divine şi al progresului spiritual, singurul care contează. Simbolul/chipul perfecţiunii lui Dumnezeu întipărit în fiecare din noi. Simbolul divinităţii noastre interioare. 

În limbajul semnelor, practicat de Maeştrii Înaltei Gândiri, sfera lui Leonardo se „citeşte” în cel puţin două sensuri: lumea, ca omenire, şi sufletul omului. Dar … în potenţă doar, cum spun filosofii, adică în devenire.

Este o imagine a modelului divin întipărit în suflet, un model al desăvârşirii, la care sufletul se poate întoarce oricând doar… iubind, aşa cum se vede că-l iubeşte pe el Iisus, în această pictură, ce pare a rezuma … un întreg tratat de teologie a erosului dumnezeiesc.

Interesant este faptul că sfera de cristal pur, aproape transparentă şi aproape eterică, a lui Leonardo, o sferă ce pare a fi luminată dinăuntru, de o lumină interioară, are în ea, trei luminiţe: două la acelaşi nivel şi una puţin mai jos. Un triunghi din care se văd doar vârfurile luminoase.

Să fie, oare, o trimitere subtilă la Sfânta Treime, aşa cum erau şi cele trei ferestre ale Cinei cea de Taină din spatele lui Iisus, luminate de prezenţa Lui ?

În acest caz, mesajul este foarte limpede: 

- omenirea şi lumea poartă în ele pecetea Sfintei Treimi, sunt marcate de ea

- cheia care „activează” programul de autodesăvârşire este Iisus Cristos (mai precis imitarea/urmarea Lui).

Era, oare Leonardo da Vinci un teolog şi, mai mult, un mistic ? A devenit.

În timp ce picta L’ Ultima Cena (Cina cea de Taină), între 1494-1497, pentru trapeza/ refectoriul călugărilor dominicani din mănăstirea Santa Maria delle Grazie din Milano. S-a gândit la ea timp de doi ani şi nouă luni şi a terminat-o în doar trei luni.

Interpretarea acestei picturi atât de neobişnuite te convinge că Da Vinci teologul şi misticul a creat-o. Inspirat de ideile înaltei teologii a transformării/prefacerii/îndumnezeirii minţii şi sufletului prin iubirea lui Cristos. Teologia mistică a Sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul.   

O putea cunoaşte din …

Călătoria minţii în Dumnezeu a Sf. Bonaventura (1221-1274), continuatorul Sf. Francisc din Assisi, scriere profund impregnată de gândirea areopagitică … 

… de la marii umanişti florentini contemporani, Marsilio Ficino şi Pico della Mirandola, şi ei mustind de spiritul Sf. Dionisie, sau …

 … din Imitarea/Urmarea lui Cristos (De imitatione Christi), o operă foarte citită în epocă, atribuită călugărului Thomas a Kempis (1380-1471).

Poate nu direct din textele latine, dar cu siguranţă din dezbaterile elevate la care participa în cercurile înalte pe care le frecventa.

Enigmatica sferă a lui Leonardo din palma stângă a lui Cristos rezumă foarte bine următorul fragment din  Călătoria minţii în Dumnezeu a Sf. Bonaventura:

"Cum fericirea nu este altceva decât desfătarea de binele mai presus de toate şi cum binele mai presus de toate este deasupra noastră, nimeni nu poate ajunge cu desăvârşire fericit decât dacă se ridică mai presus de sine, dar nu cu un urcuş al trupului, ci al inimii. Aşadar noi singuri nu ne putem înălţa decât printr-o putere (spirituală) mai presus de noi, care are menirea de a ne înălţa. Și, oricât de sus s-ar afla treptele înălţării noastre lăuntrice, nimic nu înseamnă, dacă nu ne stă alături şi nu ne însoţeşte, în acest urcuş, ajutorul lui Dumnezeu. (…)   

Și, cum această lume nu e decât o scară pe care urcăm la Dumnezeu, (…) (dacă vrem să-L vedem) trebuie să intrăm (mai întîi) în mintea noastră, care este o imagine veşnică şi spirituală a lui Dumnezeu, pentru că din lăuntrul nostru putem pătrunde în adevărul lui Dumnezeu./ Călătoria minţii în Dumnezeu (Itinerarium Mentis in Deum) I, începutul.

Sfera pe care Cristos o ţine în dreptul inimii, poate o reprezentare subtilă, necanonică a ei, parcă ar spune: perfecţiunea voastră este la Mine. V-o dăruiesc în fiece clipă. Nu trebuie decât să iubiţi ca Mine.

Ceva trebuie că descoperise Vasari, biograful marilor maeştri ai Renaşterii, despre sursa inspiraţiei lui Leonardo, de vreme ce a exclamat cu nestăpânită admiraţie: 

    Veramente mirabile e celeste era Leonardo.

***

În comunicatul dat publicităţii de R. Simon, sunt menţionaţi proprietarii lui Salvator Mundi davincian: Carol I al Angliei, în 1649; Carol al II-lea al Angliei; Ducele de Buckingham (al cărui fiu l-a scos la licitaţie în 1763 după vânzarea reşedinţei Buckingham House, astăzi Palatul Buckingham).

În acelaşi comunicat de presă, se subliniază că tabloul păruse să fi dispărut până în 1900 când a fost achiziţionat de colecţionarul englez Sir Francis Cook, fără a şti cine îi era adevăratul autor. La vremea aceea tabloul era deja „desfigurat” de straturi străine de pictură.

Aşa se explică de ce descendenţii lui Cook l-au vândut la licitaţia casei Sotheby’s în 1958 pentru doar 45 de lire sterline. În catalogul licitaţiei figura ca „o operă a lui Boltraffio, un elev al lui Leonardo”. 

Cu aceeaşi sumă, 45 de lire sterline (50 euro) l-a cumpărat în 2009, tot la o licitaţie, Robert Simon, cel care l-a încredinţat specialiştilor de la Metropolitan Museum of Art din New York, care i-au redat adevărata înfăţişare.

LUCRĂRI CONSULTATE

Arta Renaşterii Italiene (coord. Rolf Toman), Ed. NOI, Buc. 2008 

Istoria Artei, Arta Renaşterii, Élie Faure Ed. Meridiane, Buc. 1988

Liturgica Generală, Pr. Prof. Ene Branişte, Ed. Episc. Dunării de Jos, Galaţi 2002

Website-urile :

Art Media Agency (AMA)

Saint Bonaventure, Oeuvres Spirituelles

Documenta Catholica Omnia - Cooperatorum Veritatis Societas


Etichete Salvator MundiPantocratorAtotțiitorLeonardo da Vincisufletsphaera munditeologia misticăRenaştereîndumnezeirea minţii

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live