Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Rusia "nu a bombardat spitale şi şcoli"

Rusia a dezminţit acuzaţiile Turciei că aviaţia sa ar fi bombardat un spital şi două şcoli siriene.

Rusia "nu a bombardat spitale şi şcoli"
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov. Foto: captură video.

Articol de Alexandru Beleavski, Moscova, 17 Februarie 2016, 07:14

Rusia şi-a continuat bombardamentele în nordul Siriei, în timp ce Ministerul Apărării de la Moscova susţine că armata siriană a eliberat în ultimele 24 de ore peste 100 de kilometri pătraţi în zona respectivă.

Pe de altă parte, Rusia a dezminţit faptul că aviaţia sa ar fi bombardat un spital şi două şcoli siriene, aşa cum a acuzat Turcia.

În perioada 10-16 februarie aviaţia rusă a efectut în Siria 444 de misiuni de luptă lansând lovituri punctuale asupra unui număr de aproape 1.600 de obiective ale teroriştilor în estul, centrul şi nordul Siriei - a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

El a confirmat şi continuarea în nordul şi nord-vestul Siriei a ofensivei armatei guvernamentale siriene şi "forţelor opoziţiei patriotice".

În ultimele 24 de ore acestea au eliberat de terorişti un teritoriu de peste 100 de kilometri pătraţi şi şapte localităţi, iar de la începutul lunii peste 800 de kilometri pătraţi şi un număr de 73 de localităţi.

Rusia a declarat că va continua operaţiunea aeriană în Siria împotriva ISIS, al-Nusra şi altor grupări teroriste inclusiv după preconizata încetare a focului care nu va viza aceste grupări.

Acordul-cadru de încetare a focului ar urma să intre în vigoare la o săptămână după convenirea lui joi, în cadrul reuniunii Grupului internaţional de sprijin pentru Siria.

După anunţarea acestui acord, a declarat generalul Konaşenkov, militarii ruşi au constatat pe de o parte o intensificare puternică a activităţii grupărilor teroriste în Sudul, dar mai ales în Nordul Siriei, ca şi a luptelor violente între diferite asemenea grupări.

În acelaşi timp, din Turcia în Siria - a declarat Igor Konaşenkov - continuă să circule jihadişti, arme şi muniţii, o asemenea coloană fiind distrusă recent de un bombardier rus SU-34.

În acelaşi timp, a spus el, săptămâna trecută artileria turcă a bombardat de peste o sută de ori localităţile siriene de frontieră din provincia Alep.

Pe acest fond, Ankara, a declarat generalul Konaşenkov, continuă campania informaţională agresivă împotriva Rusiei urmărind astfel să-şi menţină controlul asupra nordului şi nord-vestului Siriei.

Igor Konaşenkov a dezminţit declaraţiile premierului turc Ahmet Davutoğlu potrivit cărora o rachetă balistică rusă lansată din Marea Caspică ar fi distrus un spital în provincia siriană Idlib.

Rusia, a subliniat generalul Konaşenkov, nu dispune în Marea Caspică de nici o navă capabilă să lanseze rachete balistice.

De asemenea, el a numit falsuri fabricate în Turcia şi informaţiile despre bombardarea de către aviaţia rusă a unor spitale, la Azaz pe 10 februarie şi Idlib pe 15 februarie.

Metadatele acestor informaţii arată ca loc de origine a acestora localitatea turcă Gaziantep în zona căreia - a subliniat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării - se află tabere de pregătire ale jihadiştilor, inclusiv proveniţi din CSI, care funcţionează sub controlul serviciilor secrete turceşti.

Turcia nu trebuie să-şi facă iluzii că Rusia nu ştie aceste lucruri, a subliniat Konaşenkov.

Comentând situaţia din nordul Siriei, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a numit acuzaţiile amintite la adresa Rusiei intoxicări "inventate în Statele Unite şi reluate apoi la Paris, Londra, Ryad şi Ankara", ceea ce provoacă cel puţin nedumerire.

Între timp, guvernul sirian a aprobat accesul la şapte zone asediate pentru transportul ajutoarelor umanitare ale ONU care urmează să sosească în curând - a anunţat astăzi Biroul ONU pentru coordonarea problemelor umanitare citat de France Presse.

Parlamentul European a votat în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii
În lume 23 Aprilie 2024, 18:26

Parlamentul European a votat în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii

Parlamentul European a votat, astăzi, în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii.

Parlamentul European a votat în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii
Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza
În lume 23 Aprilie 2024, 16:29

Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza

Armata israeliană a efectuat unul dintre cele mai intense bombardamente din ultimele săptămâni în Gaza.

Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza
Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize
În lume 23 Aprilie 2024, 16:20

Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit astăzi la Strasbourg în plenul legislativului comunitar pentru a...

Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize
Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut
În lume 23 Aprilie 2024, 16:04

Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut

Războiul actual dintre Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas a sporit amenințarea unor noi atacuri teroriste.

Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut
Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare
În lume 23 Aprilie 2024, 15:57

Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare

Ministerul ucrainean de Externe şi-a instruit diplomaţii să întrerupă asistenţa consulară din străinătate pentru cetăţeni...

Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare
Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari
În lume 23 Aprilie 2024, 14:35

Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari

Rusia continuă să atace pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene, cele mai recente ţinte fiind Kievul, Nikolaevul şi...

Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari
"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"
În lume 23 Aprilie 2024, 12:42

"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"

"De vreme ce armamentul vine și banii au fost alocați, înseamnă că ne putem lupta, lumea se vă liniști, cetățenii vor rămâne...

"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"
Vot pentru interzicerea comercializării în UE a produselor obținute prin muncă forțată
În lume 23 Aprilie 2024, 11:13

Vot pentru interzicerea comercializării în UE a produselor obținute prin muncă forțată

La Strasbourg, eurodeputații reuniți în sesiune plenară vor vota un nou regulament care interzice ca produse care au...

Vot pentru interzicerea comercializării în UE a produselor obținute prin muncă forțată