Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: EUROATLANTICA (R) Vineri, 27 Mai

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Ilie Pintea

13 Mai 2022
Vizualizari: 254
Comentează add

Economia Ucrainei începe să se redreseze ușor, mai ales după schimbările aduse în sectorul energetic, ce au permis exporturi pe piața europeană.

Ucraina exportă energie electrică în R. Moldova

ilie-pintea

Kiev. Foto: Ilie PIntea.

Economia Ucrainei începe să se redreseze ușor, mai ales după schimbările aduse în sectorul energetic, ce au permis exporturi pe piața europeană.

În schimb, renunțarea la importurile de combustibil din Rusia și Belarus a produs un dezechilibru puternic, resimțit în toată țara, și care va mai dura cel puțin săptămâna viitoare.

Potrivit președintelui Ukrenergo, Volodymyr Kudrytskyi, sincronizarea tehnică a Ucrainei cu rețelele energetice ale Uniunii Europene înseamnă că, pe lângă faptul că sistemul energetic ucrainean are acum un sprijin cert, consumatorii ucraineni au o aprovizionare cu energie garantată, și echilibrul sistemului energetic a fost asigurat în totalitate.

El a mai spus că țara sa a deschis deja posibilitatea de a exporta în unele direcții, cum ar fi Polonia, unde vor ajunge aproximativ 300 de megawați, sau Republica Moldova.

Acest lucru nu doar că aduce venituri, dar eliminăm și dependența parțială a Moldovei de electricitatea de la centrala rusească din Transnistria, a spus Volodymyr Kudrytskyi.

Aportul financiar adus de exporturile de energie nu va putea compensa pierderile provocate de blocarea altor sectoare, cum ar fi exportul de produse agricole, de minereuri și de materii prime, dar va ajuta la redresarea economiei.

În schimb, renunțarea la importurile de produse petroliere din Belarus și Federația Rusă, care constituiau 80 la sută din consum, a dus la o criză a carburanților fără precedent, care va fi resimțită până cel târziu săptămâna viitoare, potrivit autorităților de la Kiev.

Prețurile la pompă aproape că s-au dublat, iar lanțurile de benzinării au restricționat vânzările, însă chiar și așa cozile se întind pe kilometri întregi.

A fost pus la punct un sistem de aprovizionare din câteva state europene, însă transportul combustibililor este o adevărată provocare din punct de vedere logistic.


Etichete ucrainaeconomieimporturiueenergie

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live