Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ÎNTRE PRIETENI Luni, 16 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radiojurnal

13 August 2019
Vizualizari: 238
Comentează add

Organizaţia "Salvaţi copiii" a criticat astăzi rectificarea bugetară care a tăiat fondurile pentru programul "Merg la şcoală".

Organizaţia "Salvaţi copiii" a criticat rectificarea bugetară

radiojurnal

Foto: Arhivă.

Organizaţia "Salvaţi copiii" a criticat astăzi rectificarea bugetară care a tăiat fondurile pentru programul "Merg la şcoală".

Critici au venit şi de la sindicate, în timp ce ministrul de finanţe a dat asigurări că rectificarea este de fapt pozitivă şi asigură bani pentru pensii şi salarii.


Reporter: Credite bugetare pentru instituţii, cum ar fi Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării, SRI, Ministerul Muncii şi cel al Mediului, dar scad pentru ministere, cum sunt cele al Educaţiei, Fondurilor Europene, Agriculturii, Economiei sau Mediului de Afaceri.

Cea mai mare reducere, care depăşeşte un miliard de lei, vizează Ministerul Educaţiei, Organizaţia "Salvaţii copiii" criticând astăzi tăierea fondurilor alocate Programului "Merg la şcoală", în condiţiile în care, spun ei, copiilor din ţara noastră nu le sunt asigurate în mod egal şi nediscriminatoriu drepturi fundamentale, cum este cel a accesului la educaţie.

Reprezentanţii ONG-ului citează date statistice, care relevă faptul că în anul şcolar 2017-2018 peste 287 de mii de copii din România, cu vârsta între 7-17 ani, nu urmau nicio formă de învăţământ.

Şi Blocul Naţional Sindical critică rectificarea bugetară, care ar conduce la scăderea subvenţiilor, cheltuielilor de capital, finanţărilor pentru investiţii şi alocărilor pentru cofinanţarea proiectelor europene, totul pentru a acoperi angajamentele de asistenţă socială, creşterea datoriei publice şi transferurilor pentru autorităţile locale.

Reprezentanţii sindicali atrag atenţia asupra reducerii veniturilor bugetare ca raport în PIB şi asupra faptului că măsurile destinate îmbunătăţirii colectării şi combaterii evaziunii fiscale nu şi-au atins scopul.

Pe de altă parte, ministrul de finanţe spune că prin rectificare se asigură banii necesari pentru plata pensiilor şi a salariilor, dar şi pentru proiectele de investiţii în derulare, fiind reduse numai sumele alocate instituţiilor cu un grad scăzut de utilizare a banilor.


Etichete Organizaţia "Salvaţi copiii"criticarectificarea bugetarăministrul de finanteong

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live