Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: PRINTRE STELE Luni, 19 Noiembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radu Dobriţoiu

14 Septembrie 2018
Vizualizari: 221
Comentează add

Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi îi avertizează pe politicienii italieni să reducă retorica anti-imigraţie.

Apel al înaltului comisar ONU pentru refugiaţi

radu-dobritoiu

Politicienii italieni ar trebui să fie atenţi şi să evite limbajul "agresiv" care ar putea instiga la rasism, a declarat vineri Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, italianul Filippo Grandi, el cerând totodată Uniunii Europe să stabilească un sistem prin care migranţii să fie redistribuiţi între statele membre, relatează agenţiile dpa şi AFP.

"I-am îndemnat pe toţi să fie vigilenţi, să aibă grijă la limbajul politic care poate da naştere la abuzuri şi violenţă, chiar şi cu subînţeles rasist", a spus Grandi după o întrevedere cu membri ai guvernului italian.

El a cerut de asemenea ca migranţii ajunşi în Europa să fie redistribuiţi între statele membre ale UE în cadrul unui "mecanism previzibil". "Ştiu că în Europa va fi o lungă bătălie pentru a se ajunge la o politică migratorie comună, dar, până atunci, să începem cu un grup de ţări voluntare", a sugerat Înaltul Comisar al ONU.

Deplorând faptul că "limbajul politic a devenit atât de agresiv", Grandi a declarat, într-o conferinţă de presă la Roma, că "îi îndeamnă pe politicieni la toate nivelurile să-şi modereze limbajul".

"Dacă acest limbaj se manifestă, el dă naştere (...) unor tendinţe urâte pe care toate societăţile le au, iar rasismul este unul dintre ele", a mai spus Grandi. "Nu trebuie să existe loc pentru rasism", a subliniat el.

Şeful Agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR) nu a dat niciun nume, însă ministrul de interne italian Matteo Salvini - care se numără printre oficialii cu care Filippo Grandi a discutat - este cunoscut pentru limbajul său dur privind migraţia.

Salvini afirmă că majoritatea migranţilor sunt falşi refugiaţi, el postează mesaje pe Twitter despre crimele comise de străini şi afirmă că italienii pierd locuri de muncă şi beneficii din cauza migranţilor.

Declaraţiile lui Grandi survin după ce noul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a spus luni că intenţionează să trimită specialişti în Italia, "pentru a evalua presupusa înmulţire exponenţială a actelor de violenţă şi de rasism împotriva migranţilor, persoanelor de origine africană sau romilor".

Ministerul de Externe italian a respins declaraţiile lui Michelle Bachelet pe care le-a calificat drept "necorespunzătoare, nefondate şi nedrepte", în timp ce Salvini a ameninţat că va răspunde prin tăierea finanţării alocate Naţiunilor Unite de către Roma.


Etichete Filippo GrandiUlrike Demmer

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live