Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ŞTIRI (politice, economice, sociale, culturale * Meteo * Sport) Luni, 01 Martie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Sergiu Şteţ

21 Noiembrie 2013
Vizualizari: 1986
Comentează add

Cea mai mare teamă a românilor, conform unui sondaj de opinie realizat de INSCOP, este legată de sănătatea familiei. Următorul motiv este creşterea preţurilor la alimente.

Românii se tem de boli şi scumpirea alimentelor

sergiu-stet

Foto: arhivă.

Românii se bazează pe ei înşişi, pe familie şi pe Dumnezeu în momentele grele, aceasta potrivit unui barometru de opinie realizat de compania INSCOP Research la comanda cotidianului "Adevărul".

Barometrul de opinie mai arată că cele mai mari temeri ale cetăţenilor români sunt legate de sănătate, preţuri, calamităţi naturale şi pierderea locului de muncă.

Cea mai mare teamă a românilor, conform barometrului de opinie realizat de INSCOP, este legată de sănătatea familiei.

Peste 80% dintre cei intervievaţi se tem mult sau foarte mult de îmbolnăvirea cuiva din familie.

"Scumpirea alimentelor", al doilea motiv pe lista temerilor

Următorul motiv pe lista temerilor pentru 8 din 10 români este scumpirea alimentelor, care-i preocupă mult sau foarte mult.

Sondajul INSCOP mai arată că românii se tem mult sau foarte mult de creşterea taxelor şi a impozitelor, de scumpirea energiei şi a gazelor şi de scăderea veniturilor familiei.

Printre motivele importante de îngrijorare, se mai numără calamităţile naturale - pentru 70% dintre cei intervievaţi, pierderea locului de muncă - aproape 55%, singurătatea şi destrămarea familiei.

Pe ultimele două poziţii în lista motivelor de teamă a românilor sunt: apariţia unor conflicte etnice sau religioase şi eventuale agresiuni externe împotriva României.

Sondajul a fost realizat în perioada 7-14 noiembrie pe un eşantion de 1.055 de persoane şi are o eroare maximă admisă de 3%.


Etichete româniboliDumnezeusondajbarometruopiniealimentescumpiritemeri

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live