Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România, "printre primele ţări în Europa cu sistem de alerte prin telefon"

Apel matinal - Invitat, Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în cadrul MAI.

România, "printre primele ţări în Europa cu sistem de alerte prin telefon"
Raed Arafat. Foto. gov.ro.

Articol de Radiojurnal, 16 Iulie 2019, 11:58

O nouă rundă de testare a sistemului RO-ALERT începe astăzi și se va desfășura timp de două săptămâni la nivel național.

Mesajele vor intra automat pe telefoanele mobile configurate pentru recepție aflate în aria de acoperire din zonele selectate pentru testare.

Departamentul pentru Situații de Urgență în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale examinează astfel funcționarea sistemului prin transmiterea mesajului TEST.

Mai multe amănunte aflăm în continuare de la invitatul 'Apelului Matinal' de astăzi, coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență, doctorul Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Realizator: Ştiu că se lucrează de ceva timp la configurarea RO-ALERT. Există în acest moment vreo problemă, vreo alertă, vreun pericol?

Raed Arafat: Deci la acest moment nu. Nu vorbim de reconfigurare cât vorbim de îmbunătăţirea sistemului şi de verificare. Deci de la momentul în care am început să-l folosim oficial, intens, până acum, deci în cursul acestui an, pot să spun că avem deja peste 400 de mesaje date la nivel naţional. Şi asta au fost fie din cauza unor condiţii meteo extreme, averse meteo extreme, şi am ajuns să dăm din cauza, de exemplu, unor animale sălbatice care au intrat în oraşe, precum urşii. În mod deosebit pentru urşi s-a dat în Braşov şi în alte localităţi, pentru ca oamenii să evite zona în care circula animalul respectiv.

Ce se întâmplă în perioada următoare este că colegii de la IGSU împreună cu STS-ul şi cu sprijinul firmelor de telefonie mobilă vor mai face câteva testări pentru verificarea transmiterii şi a celulelor prin care se transmite mesajul respectiv. Acest lucru va dura câteva zile şi bineînţeles rostul lui este să ne asigurăm că sistemul este funcţional corect, să se introducă anumite îmbunătăţiri la sistem, bineînţeles, şi poate că este încă o şansă ca să convingem oamenii să activeze telefoanele dacă nu şi le-au activat - şi aici să intre pe site-ul ro-alert.ro şi să descarce datele care le au sau să se uite la datele în privinţa telefonului pe care-l au, care le permite să-l activeze, dacă telefonul lor nu este activat. De altfel, cei care au sistemul iOS, telefoanele lor au fost activate cel puţin la sfârşitul anului trecut. Ei trebuie să intre pe zona Notificări şi să ruleze până la ultima parte, jos în ecran, să vadă dacă sunt alertele guvernamentale activate şi butoanele puse pe verde.

Alte telefoane au fost, unele dintre ele, activate tot prin internet, printr-un software care a fost introdus în telefoane sau altele nu pot fi activate decât manual, prin intrarea pe site-ul ro-alert.ro şi prin preluarea datelor şi efectuarea, bineînţeles, a operaţiunii de activare, care nu ar trebui să fie complicată pentru oricine care poate să acceseze acest site.

Revin şi rog populaţia să descarce şi aplicaţia DSU-ului de pe Google Play sau de pe App Store, pentru că aceasta este complementara sistemului RO-ALERT şi noi le folosim pe amândouă în mod complementar, pentru a transmite mesajele la diferite categorii, riscuri de pericole, care populaţia trebuie să ştie de ele din timp.

Realizator: Şi apropo de acest mesaj-test, este bine să le reamintim ascultătorilor: trebuie doar să-şi verifice telefoanele, pentru că este, până la urmă, doar un test tocmai pentru a fi siguri că acest sistem funcţionează.

Raed Arafat: Dacă va fi un mesaj real, el nu va mai scrie 'TEST" şi va veni cu un text, care explică despre ce este vorba. Dacă este msaj-test, atunci va începe cu 'TEST' şi va spune că nu trebuie luată nicio măsură şi asta înseamnă că este mesaj-test, dar bineînţeles dacă apar mesaje reale, vor veni mesaje reale, care nu mai scriu 'TEST' şi acest lucru populaţia atunci trebuie să ia în considerare.

Realizator: Da, îmi permit să cred că toată lumea este de acord că acest sistem şi-a dovedit funcţionalitatea, utilitatea, mai ales în cazurile la care teoretic, din start, cred că nu v-aţi gândit, cel legat de apariţia urşilor în marile oraşe. Mai sunt, însă, probleme la alertare, gândindu-mă, totuşi, la zonele fără semnal, fără acoperire GSM?

Raed Arafat: Nu, că în mod normal... Deci când alertăm, dacă o firmă nu are o acoperire, cealalta are şi, de regulă, totuşi, o parte din populaţie află de situaţie şi află de ce se întâmplă acolo, pentru că un număr semnificativ de oameni sunt alertaţi, plus că nu întotdeauna, dacă nu ai semnal, nu înseamnă că nu poţi fi alertat. Acest lucru noi l-am observat că în unele zone, în care nu exista semnal, totuşi telefoanele resepctive au primit alertă. Nu pot eu să vă explic tehnic cum funcţionează, experţii pot să explice acest lucru, dar sistemul este cel mai performant sistem de avertizare a populaţie la acest moment, care se implementează şi în alte ţări.

Cum am mai zis altădată, suntem dintre primele ţări în Europa care l-au implementat, am fost patru până acum, numai că există o directivă europeană, care solicită implementarea unor astfel de sisteme sau unor aplicaţii, dar mai degrabă acest mod de sistem, până în 2020, până în sfârşitul lui 2020, dacă nu mă înşel sau 2021, plus Statele Unite, anul trecut, a făcut o testare prin care mesajele au fost transmise la peste 100 de milioane de telefoane, printr-un ordin al preşedintelui SUA, pentru a testa un sistem similar de self-broadcasting. Deci aici poate populaţia să aibă încredere că totuşi s-a introdus un sistem foarte modern şi care, dacă România a avut iniţiativă în 2017, prin iniţiativa Guvernului, bineînţeles, să instaleze acest sistem, să îl introducă, alte ţări acum vor fi obligate să îl introducă pentru că există o directivă care cere acest lucru.

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
România 19 Aprilie 2024, 23:25

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele

După greva japoneză de zilele acestea, săptămâna viitoare, oamenii vor picheta sediile Registrului Comerţului din ţară.

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
România 19 Aprilie 2024, 22:06

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai

22 dintre românii surprinşi de inundaţiile din Dubai au fost preluaţi de reprezentanţii Consulatului General al României.

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
România 19 Aprilie 2024, 20:34

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate

Liderii PSD și PNL au declarat că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spațiul public privind...

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
România 19 Aprilie 2024, 19:15

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot

Într-o conferinţă susţinută acum două zile la Constanţa, preotul, cunoscut pentru actele de caritate, spunea că şi fetele ar...

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
România 19 Aprilie 2024, 18:50

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova

Interzicerea de la difuzare în cinematografele publice din ţara noastră a două filme ruseşti a generat acest schimb de replici.

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
România 19 Aprilie 2024, 18:31

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele

Ministerul Sănătăţii a publicat recent instrucţiunile privind modalitate de gestionare a acestor deşeuri periculoase, precum...

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
Încă trei avioane F-16,  la Câmpia Turzii
România 19 Aprilie 2024, 18:04

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii

Cele trei aeronave F-16 achiziţionate din Norvegia au aterizat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii.

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii
Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente
România 19 Aprilie 2024, 16:49

Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente

Magazinele îşi invită clienţii să doneze alimente neperisabile pentru copiii din centrele de zi şi de plasament, pentru...

Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente